ICCJ. Decizia nr. 1206/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1206/2010
Dosar nr. 6423/2/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 23 ianuarie 2009, petiţionara S.P.F. a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului R.S.E., din Baroul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), susţinând că aceasta a redactat o plângere penală împotriva numitei C.R., pe care a semnat-o în numele său şi a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi, ulterior, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 96/P/2009 din 29 mai 2009, a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu motivarea că faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara S.P.F. a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 993/II/2/2009 din 1 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă.
În contra soluţiei de netrimitere în judecată petiţionara a formulat plângere, care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa penală nr. 288 F din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că faptele reclamate nu există, că avocatul şi-a îndeplinit mandatul dat de petiţionară, în baza contractului de asistenţă juridică încheiat la 3 decembrie 2003 şi că nu există temeiuri legale care să confirme săvârşirea de către avocat a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.
Împotriva acestei hotărâri petiţionara a declarat recurs, susţinând că faptele penale reclamate au fost comise de avocat şi că se impune tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate se constată că, în baza contractului de asistenţă judiciară nr. 375832 din 3 decembrie 2008, încheiat între petiţionară şi avocat R.S.E., s-a stabilit ca aceasta să asigure „reprezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, la organele de cercetare penală, susţinere, asistare, reprezentare a părţii vătămate privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)", onorariul fiind de 6.000 RON.
Sub acelaşi număr şi la aceeaşi dată s-a încheiat între petiţionară şi avocat, un contract de asistenţă juridică, având ca obiect reprezentarea în faţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, într-o cauză de evacuare.
În îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, avocatul a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti o plângere penală împotriva numitei C.R., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Această plângere, care a fost întocmită de avocat la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi semnată personal de petiţionara S.P.F., a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi înregistrată sub nr. 279/P/2009.
Prin rezoluţia din 24 mai 2004 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numita C.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât fapta reclamată nu există.
Astfel, s-a reţinut că, petiţionara a vândut numitei C.R., cu actul autentificat sub nr. 2142 din 21 noiembrie 2003 de notarul public S.R.O., imobilul din sector 6, preţul convenit şi menţionat în contract fiind de 11.300 dolari SUA şi că nu s-a dovedit existenţa unor aspecte de inducere în eroare din cele prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cu prilejul încheierii şi executării acestui contract de vânzare-cumpărare imobiliară.
Întrucât avocatul şi-a exercitat corespunzător atribuţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică încheiat şi şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, susţinerile petiţionarei, în sensul că intimata ar fi comis infracţiunile reclamate sunt nefundamentate.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe, de respingere a plângerii petiţionarei şi de menţinere a rezoluţiei nr. 96/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este legală şi temeinică.
În consecinţă, Curtea, constatând nefondate criticile formulate de recurentă, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara S.P.F., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.P.F. împotriva sentinţei penale nr. 288/F din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2519/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2520/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
