ICCJ. Decizia nr. 1566/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1566/2010

Dosar nr. 5368/2/2009

Şedinţa publică din 22 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 266/ F din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis plângerea formulată de petentul G.V. - fiul lui N. şi O., în prezent încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.

S-a desfiinţat rezoluţia din 5 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a trimis cauza procurorului, pentru suplimentarea actelor premergătoare.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150 lei, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.

S-a reţinut că petentul G.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 5 martie 2009 data în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Cu ocazia soluţionării plângerii, în temeiul art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen., Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri, iar petentul a depus la dosar copia certificatului medico-legal nr. A.25788 din 18 iulie 2008.

A fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 1008/P/2008, precum şi lucrarea înregistrată sub nr. 683/II/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia din 5 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus:

- Neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul M.I.L., comisarii de penitenciare S.V. şi P.G., precum şi faţă de medicii P.L., M.M. şi l.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247 şi art. 248 C. pen., întrucât faptele reţinute în sarcina acestora nu există.

- Neînceperea urmăririi penale şi faţă de subcomisarul de penitenciar J.I.D. sub aspectul săvârşii infracţiunilor prev. de art. 277 şi art. 277¹ alin. (1) C. pen., pe motiv că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

În motivarea rezoluţiei din 5 martie 2009 se reţine că la data de 13 iunie 2008, deţinutul G.V. a depus plângere împotriva judecătorului delegat M.I.L., a comisarilor de penitenciare S.V. şi P.G., a directorului Penitenciarului Bucureşti Jilava şi respectiv, şefului de secţie din cadrul aceluiaşi penitenciar, precum şi a medicilor P.L., M.M. şi I.C., din cadrul penitenciarului menţionat. Persoana vătămată a pretins că cei menţionaţi au săvârşit infracţiunile prev. de art. 246, art. 247, art. 248¹, art. 267 şi art. 267¹ din C. pen.

Astfel, sus-numitul a susţinul că la data de 4 aprilie 2008, când s-a întors la Penitenciarul Bucureşti - Jilava, i-au fost reţinute bagajele personale şi actele. Deşi i-a adus la cunoştinţă şefului de secţie P.G. situaţia respectivă, acesta nu i-a informat pe directorul penitenciarului şi pe judecătorul delegat. Mai mult, şeful secţiei l-a mutat în cadrul infirmeriei, fără acordul medicului, din camera X în camera Y, de maximă siguranţă.

Persoana vătămată a pretins că, datorită nedreptăţilor care i s-au făcut, a intrat în refuz de hrană la data de 9 aprilie 2008.

Deşi le-a adus la cunoştinţă această situaţie directorul penitenciarului şi judecătorul delegat, nu au luat nicio măsură.

Mai mult, medicul M.M. i-a interzis, pe timpul refuzului de hrană, să continue tratamentul prescris anterior. Persoana vătămată a precizat că, la data de 21 mai 2008, i s-au adus bagajele, însă a refuzat să le primească, pentru că erau deteriorate.

De asemenea, sus-numitul a menţionat că a fost transferat la Penitenciarul Rahova, iar acolo a fost bătut, la o dată pe care nu o poate preciza, în prezenţa a doi deţinuţi, de şase angajaţi ai penitenciarului respectiv.

Procurorul a apreciat că afirmaţiile deţinutului G.V. nu corespund adevărului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că deţinutul G.V. se află în executarea unei pedepse rezultante de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174-176 lit. b) C. pen., precum şi a încă alte trei infracţiuni prev. de art. 239 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În perioada 14 iulie 2003 - 9 septembrie 2008, deţinutul G.V. a fost transferat succesiv de 68 de ori, datorită multiplelor afaceri judiciare în care era implicat, dar şi pentru îngrijirea sănătăţii sale. Astfel, în perioada menţionată i s-au făcut numeroase investigaţii clinice şi de laborator şi i s-au aplicat tratamente pentru toate bolile identificate, între care cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, artrită posttraumatică, abces dentar, infarct miocardic vechi, etc.

La locul de executare a pedepsei a manifestat indisciplină şi agresivitate faţă de personalul penitenciarului.

La data de 15 aprilie 2008, deţinutul a intrat în refuz de hrană, pe motiv că la 4 aprilie 2008, cu ocazia transferului de la Spitalul Penitenciar Rahova la Penitenciarul Jilava, i-a fost oprită şi introdusă la magazia de efecte personale toată corespondenţa, împiedicându-l astfel să-şi facă apărările în diverse cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată. Ulterior, la data de 21 mai 2008, deţinutul G.V. a fost dus la magazia Spitalului Penitenciarului Bucureşti, însă a refuzat să-şi ridice bagajul.

În declaraţia pe care a dat-o, persoana vătămată a pretins că unele erau deteriorate, însă nu a putut face vreo dovadă în acest sens. Din bonul de primire din 4 aprilie 2008, rezultă că la data respectivă, deţinutul G.V. a predat la magazia Spitalului Penitenciar Rahova, între altele, un geamantan cu acte. Ulterior, la data de 13 august 2008, sus-numitul a pretins că din geamantanul respectiv i-au dispărut mai multe acte normative şi înscrisuri personale, dar nu a propus probe care să confirme susţinerile sale. Or, atâta timp cât deţinutul nu a dovedit existenţa faptelor conducerea penitenciarului nu era îndreptăţită să ia măsurile cerute de acesta.

Prin declaraţia din 22 mai 2008, persoana vătămată G.V. a adus la cunoştinţă conducerii locului de deţinere că acceptă alimentaţia, deşi motivele care au stat la baza deciziei de a declara refuzul de hrană nu au încetat.

Ultima afirmaţie denotă atitudinea recalcitrantă a sus-numitului.

Atât în plângere, cât şi în declaraţie, persoana vătămată susţine că au fost încălcate prevederile art. 44, 45, 46, 51 şi 72 din Legea nr. 275/2006 referitoare la protecţia dreptului de petiţionare, corespondenţă, examenul medical şi constatarea abaterilor disciplinare în ceea ce-i priveşte pe deţinuţi, iar persoanele care au comis faptele respective au săvârşit, implicit, infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu în formă calificată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă, însă, contrariul.

Astfel, deţinutul a recunoscut în declaraţia din 9 octombrie 2008 că a beneficiat permanent de dreptul de petiţionare, dând ca exemplu legătura directă pe care a avut-o în perioada respectivă cu conducerile şi medicii penitenciarelor. Cât priveşte încălcarea dreptului la corespondenţa, nu există dovezi sau indicii că deţinutului i-ar fi fost interzisă, deschisă ori reţinută corespondenţa. Referitor la drepturile recunoscute de art. 51 din Legea nr. 275/2006, acest text de lege se referă doar la examenul medical efectuat la primirea în penitenciar şi la cel efectuat periodic, în timpul executării pedepsei. Or, deţinutul a beneficiat permanent de îngrijiri medicale, potrivit actelor medicale depuse la dosar, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării prevederilor legale indicate ie acesta. întreruperea tratamentului pe durata refuzului de hrană, asumat în mod voluntar de condamnat, era justificată din punct de vedere medical.

În sfârşit, comisia care i-a analizat conduita pe durata executării pedepsei a constatat că deţinutul G.V. a comis în cursul anului 2008 un număr de patru abateri disciplinare, în trei cazuri i s-au aplicat sancţiuni disciplinare, iar într-un caz sancţiunea a fost contestată.

Persoana vătămată a mai susţinut în plângere că a fost supusă la rele tratamente şi chiar tortură, exemplificând cu lovirea sa de către şase angajaţi ai Penitenciarului Rahova. Sus-numitul nu a putut să furnizeze alte date despre acest incident, nici nu a depus un certificat medico-legal şi nici nu a propus alte probe care să confirme existenţa incidentul s-a petrecut aşa cum l-a descris persoana vătămată.

Din verificările efectuate rezultă, însă, că situaţia de fapt expusă de persoana vătămată nu corespunde realităţii. Din rapoartele de activitate depuse de agenţii T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. şi C.I., coroborate cu Nota nr. l/277830 din 14 august 2008 emisă de Penitenciarul Bucureşti - Rahova, cu declaraţia făptuitorului J.l.D. şi cea a deţinutului B.T.A., rezultă că la data de 24 iulie 2008, cu ocazia unei percheziţii generale la infirmerie, s-a găsit asupra deţinutului G.V. un pachet de ţigări V. întrucât în locul respectiv era interzisă deţinerea ţigărilor, şeful de tură J.I.D. a dispus ridicarea pachetului cu ţigări şi depunerea acestuia la magazia unităţii. Deţinutul G.V. a devenit violent şi a încercat să-şi recupereze ţigările, proferând totodată injurii şi ameninţări la adresa personalului penitenciarului. În aceste împrejurări, personalul penitenciarului a intervenit şi l-a imobilizat, punându-i cătuşe la mâini.

Or, faptele descrise mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 267 şi art. 267¹ alin. (1) din C. pen.

În concluzie, dintre faptele enumerate în plângere de persoana vătămată, cele prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen. şi art. 248¹ C. pen. nu există, iar cele prev. de art. 267 şi art. 267¹ alin. (1) din acelaşi cod nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei soluţii în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 19 mai 2009 dată în Dosar nr. 683/II/2/2009, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea, ca neîntemeiată, menţinând rezoluţia atacată.

Ulterior, petentul a formulat plângere în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., ce face obiectul cauzei de faţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiei pe motiv că nu există nici un temei de conexare între Dosarul nr. 1008/P/2008 în care a fost dată rezoluţia din 5 martie 2009, cu Dosarul nr. 683/II/2/2009 în care a fost dată rezoluţia din 21 aprilie 2009.

De asemenea, petentul a susţinut că nu a fost citat pentru a-şi susţine cauza cu probe şi martori şi că reprezentantul Parchetului nu a ţinut cont de prevederile art. 201 – art. 202 C. proc. pen. limitându-se la audierea părţilor. Petentul a solicitat, de asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a medicului l.C. - faţă de care nu a formulat plângere şi citarea asistentului de serviciu din data de 3 mai 2008.

Curtea a apreciat că cercetarea penală nu este completă, impunându-se suplimentarea actelor premergătoare, pentru următoarele considerente:

Coroborând plângerea formulată de petent în temeiul art. 222 C. proc. pen. cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu rezoluţia contestată, rezultă că în cauză nu a fost efectuată cercetare penală cu privire la una din faptele reclamate de petent, respectiv cea comisă în data de 3 mai 2008 de către asistentul de serviciu, iar pe de altă parte, referitor la fapta din 14 iulie 2008, petentul a depus în faţa instanţei un certificat medico-legal ce atestă existenţa unor leziuni, ceea ce impune efectuarea unor noi acte premergătoare din perspectiva actului medico-legal.

Astfel, în plângere şi în declaraţia dată de către petent (fila 37 şi 42) acesta reclamă faptul că în data de 3 mai 2008, fiind în continuare în refuz de hrană, a căzut din picioare fără a-şi pierde cunoştinţa, iar colegii de celulă au alertat supraveghetorul, acesta din urmă chemând asistentul de serviciu, care în loc să-i acorde petentului primul-ajutor, l-a insultat şi i-a spus că „o să-l scoată el din refuz de hrană", după care a întocmit un bilet de trimitere către Spitalul Jilava, în ideea de a demonstra că, deşi susţinea că este în refuz de hrană, în realitate petentul mânca. În urma consultului acordat în regim de urgenţă la Spitalul Penitenciar s-a constatat că petentul a suferit un infarct miocardic, constatarea fiind efectuată de medicul S.A., petentul fiind spitalizat până în data de 21 mai 2008.

Cu toate acestea, respectiva faptă nu a fost cercetată, procedându-se numai la identificarea asistentului de serviciu în persoana numitului D.V. (fila 50), fără să se efectueze alte acte premergătoare şi fără ca procurorul să dea o soluţie cu privire la fapta din 3 mai 2008.

Cât priveşte fapta din 14 iulie 2008, se constată că în motivarea rezoluţiei atacate se reţine în mod greşit fie că petentul nu a putut să furnizeze alte date despre incident, nici nu a depus un certificat medico-legal şi nici nu a propus alte probe care să confirme existenţa incidentului, aşa cum l-a descris persoana vătămată, fie că incidentul a avut loc în data de 24 iulie 2008 (fila 3).

Aşa cum rezultă din declaraţia petentului (fila 44), acesta a arătat că a fost bătut în data de 14 iunie sau 14 iulie 2008, iar prin declaraţia numitului J.I.N. (fila 18), prin declaraţiile agenţilor T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. şi C.I. (fila 27-32), precum şi prin înştiinţarea întocmită de medicul M.D.B., adresată directorului Penitenciarului Rahova (fila 23), s-a confirmat că incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 14 iulie 2008, în jurul orei 08,00.

Pe de altă parte, cu ocazia audierii, petentul a declarat (fila 44) că incidentul a avut loc în prezenţa a doi martori, fiind vorba despre fraţii T. şi a precizat că a fost examinat de către medicul legist, fără să poată să prezinte la momentul audierii certificatul medico-legal, pe care l-a depus în faţa instanţei de judecată.

Este adevărat că referitor la această faptă au fost identificaţi şi audiaţi agenţii care au participat la incident, precum şi martorii indicaţi de către petent, fiind audiat numitul B.T.A., audierea celui de-al doilea martor nefiind posibilă, întrucât acesta a fost între timp eliberat, fiind expulzat în Iran. De asemenea, a fost depusă la dosar şi înştiinţarea întocmită de către medicul de serviciu şi adresată directorului penitenciarului cu privire la constatarea unor urme de violenţă cu ocazia consultului petentului, precum şi cu privire la faptul că acesta reclamă o agresiune ce a avut loc împotriva sa (fila 23).

Având însă în vedere că soluţia procurorului a fost dată în absenţa actului medico-legal, ce atesta că numitul G.V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp dur, precum şi prin comprimare, Curtea a apreciat că se impune completarea cercetărilor din perspectiva acestei constatări medico-legale.

Desfăşurarea unei anchete aprofundate şi efective referitor la fapta reclamată se impune cu necesitate şi în temeiul art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, dat fiind situaţia specială a pretinsei victime, fiind vorba despre un incident ce a avut loc în penitenciar, asupra unui deţinut, cu ocazia intervenţiei agenţilor statului.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., având în vedere şi disp. art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, Curtea a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare.

Cât priveşte legalitatea unei asemenea soluţii, în condiţiile în care art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. prevede că trimiterea cauzei la procuror se face în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, trebuie precizat că soluţia instanţei se impune, pentru a da eficienţă dreptului petentului de a avea un acces liber la justiţie, având în vedere că în speţă nu există indicii pentru începerea urmăririi penale, Curtea apreciind că pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 228 C. proc. pen., este necesară efectuarea de verificări suplimentare.

De altfel, în ceea ce priveşte instituţia reglementată de art. 278¹ C. proc. pen., tocmai, pentru a-i da deplină eficienţă, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acceptat că este posibilă pronunţarea unei alte soluţii decât cele indicate în mod expres în art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen., căci prin Decizia în interesul Legii nr. 44 din 13 octombrie 2008 a decis că: „în cazul plângerii formulată, în baza art. 278¹ C. proc. pen., de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen."

În ceea ce priveşte faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite şi actele premergătoare ce urmează a fi efectuate, în temeiul art. 278¹ alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea a stabilit următoarele:

Referitor la fapta din 3 mai 2008:

- se va proceda la audierea asistentului medical D.V.;

- vor fi verificate evidenţele medicale existente în cadrul penitenciarului cu privire la acordarea asistenţei medicale la acea dată deţinutului G.V.;

- vor fi verificate atribuţiile de serviciu ale asistentului D.V.

Referitor la fapta din 14 iulie 2008:

- vor fi reaudiaţi petentul, martorul B.T.A. şi agenţii J.I.N., T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. şi C.I. referitor la modalitatea în care a fost imobilizat petentul, prin raportare la constatările certificatului medico-legal;

- se vor efectua verificări cu privire la existenţa altor acte medicale referitoare la starea deţinutului întocmite în data de 14 iulie 2008, în urma incidentului de la acea dată, în afara înştiinţării depusă la fila 23 din dosar;

- se vor efectua verificări cu privire la existenţa altor incidente în care a fost implicat petentul în perioada 14 iulie - 18 iulie 2008, la această din urmă dată fiind examinat la I.N.M.L.

- se va clarifica neconcordanţa referitoare la data producerii incidentului şi data la care au putut fi produse leziunile constatate în certificatul medico-legal, în care se consemnează că leziunile traumatice pot data din 15 iulie 2008.

Desigur, în măsura în care vor apărea necesare, vor fi efectuate orice alte acte premergătoare. Se va avea în vedere că, aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de Penitenciarul Jilava (referatul telefonic de la fila 69), medicul de penitenciare se numeşte P.L. şi nu P.L., aşa cum s-a consemnat în rezoluţia atacată.

Mai trebuie precizat că cele două fapte cu privire la care urmează a se efectua acte premergătoare au fost reclamate de către petent în legătură cu celelalte fapte pentru care a fost formulată plângerea împotriva celorlalte persoane, aşa încât desfiinţarea rezoluţiei trebuie să se dispună în totalitate, fără a se putea menţine în parte soluţia dată prin rezoluţia atacată.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen., solicitând casarea acesteia şi, pe fond, respingerea plângerii petentului împotriva soluţiei dispusă în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea acestuia la parchet în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul D.V. pentru fapta din 3 mai 2008, arătând că instanţa de fond nu a motivat în ce constă nelegalitatea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, soluţia de trimitere a cauzei la procuror pentru suplimentarea actelor premergătoare nefiind prevăzută de lege, şi a soluţionat plângerea privind pe intimatul D.V., deşi procurorul a omis să dispună o soluţie cu privire la acesta.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte are în vedere că rezoluţia procurorului nr. 1008/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de neîncepere a urmăririi penale a fost dată în absenţa actului medico-legal, ce atesta că numitul G.V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp dur, precum şi prin comprimare, instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune completarea cercetărilor din perspectiva acestei constatări medico-legale.

Indubitabil, sunt elemente ce necesită ascultări de persoane cu titlu de martori, efectuarea de verificări în evidenţele mediale a Spitalului Penitenciar Jilava a făptuitorilor nominalizaţi în plângerea penală originală a petiţionarului G.V., dar; toate acestea nu pot fi configurate prin dispunerea unei soluţii inexistentă în enunţarea expresă şi a ipotezelor de aplicabilitate prevăzute prin dispoziţiile art. 278¹ alin. (8) C. proc. pen. unde se statuează in terminis că „judecătorul pronunţă una dintre următoarele situaţii: a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale după caz . c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre rejudecare."

Cum soluţia de „trimitere a cauzei procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare este în afara legii nefiind consfinţită prin textul normativ sus-citat ce întemeiază soluţiile de judecată la îndemâna judecătorului fondului în procedura prevăzută de art. 278¹ C. proc. pen., urmează a se casa sentinţa penală atacată şi a se trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului G.V. la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti; când în urma examenului propriu probator se va dispune una din soluţiile procedurale deja enumerate mai înainte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 266/ F din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului G.V. la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1547/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3701/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1566/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs