ICCJ. Decizia nr. 1571/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1571/2010
Dosar nr. 2852/1/2010
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 214/59/2008, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 s-a respins cererea inculpatului intimat F.C.D. privind sesizarea Curţii Constituţionale.
S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Aşadar, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale dintr-o lege în vigoare, în cazul dedus spre soluţionare, se impune a fi îndeplinite mai multe condiţii cumulativ, una dintre acestea fiind ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Ipoteza contrară, ar da posibilitatea oricărui justiţiabil să invoce în orice cauză excepţii de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii legale, care nu sunt aplicabile în respectivul litigiu, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului la adoptarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Invocarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 de către inculpat nu vizează încălcarea Constituţiei, ci aplicarea acestor prevederi legale de către organele judiciare.
În cauza I. c. României (8 septembrie 2005) Curtea face trimitere de asemenea la jurisprudenţa potrivit căreia dreptul de a sesiza un tribunal pe calea unei întrebări prejudiciale nu poate fi absolut, chiar dacă o legislaţie rezervă un domeniu juridic competenţei unei jurisdicţii unice şi prevede pentru alte jurisdicţii obligaţia de a înainta, fără excepţie, toate chestiunile supuse expres acestei proceduri. Este în conformitate cu funcţionarea acestui mecanism ca judecătorul să poată verifica dacă se impune adresarea unei întrebări prejudiciale, asigurându-se că aceasta trebuie soluţionată înainte de a se pronunţa în litigiu pe care este chemat să-l judece.
De altfel, inculpatul a mai invocat o excepţie de neconstituţionalitate în acest dosar, iar prin invocarea acesteia, fără legătură cu obiectul cauzei, se tinde la încălcarea art. 6 din C.E.D.O., privind judecarea cauzei în termen rezonabil, prezentul recurs, după admiterea contestaţiei în anulare, vizând fapte din cursul anului 1996.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul F.C.D. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei şi, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, arătând că instanţa nu a analizat cererea din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în special legătura cu soluţionarea cauzei, care este îndeplinită, şi că, de asemenea, confundându-se instituţiile juridice s-a făcut o anologie cu instituţia „întrebărilor prejudiciale", străină cauzei, invocându-se greşit hotărârea C.E.D.O. în cauză I. c. României.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) teza I C. proc. pen. incidenţa în cauză a cazului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 9 teza I C. proc. pen. întrucât prin încheierea atacată primele trei considerente evidenţiază chestiuni teoretice real reproduse din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată, privind organizarea Curţii Constituţionale, indicând îndeplinirea cumulativă a unor condiţii pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi în mod similar considerentul penultim, în esenţă, face trimitere la cauza I. c. României (8 septembrie 2005) fără a se evidenţia în concret trimiterea la hotărârea C.E.D.O. nominalizată.
De altfel, unica chestiune iterată în considerentele încheierii recurate şi anume „invocarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 de către inculpat nu vizează încălcarea Constituţiei, ci aplicarea acestor prevederi legale de către organele judiciare" este insuficientă pentru aprecierea ca motivată a soluţiei respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale întrucât nu prezintă criteriile de referinţă avute în vedere pentru stabilirea «relevanţei» adică a legăturii între excepţia de neconstituţionalitate pretinsă a unor dispoziţii normative legale şi soluţionarea cauzei pendinte pe rolul instanţei Curtea de Apel Timişoara.
Urmare a incidenţei cazului de casare deja indicat recursul de faţă se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) teza a III-a C. proc. pen., dispunându-se casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 formulată de inculpatul F.C.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul F.C.D. împotriva încheierii din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 214/59/2008.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecarea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea 143/2000 formulată de inculpat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3701/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3709/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
