ICCJ. Decizia nr. 1620/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1620/2010
Dosar nr. 3446/1/2010
Şedinţa publică din 26 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor F.F. (fiul lui M. şi al P.), C.M. (fiul G.) şi G.F. (fiul lui A. şi al I.).
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că inculpaţii, împreună cu alte persoane, au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 1 aprilie 2010 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpaţilor C.M. şi G.F. şi de complicitate la aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului F.F., comisar de poliţie, că aceştia au fost arestaţi în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., că în cauză s-a fixat primul termen de judecată la 30 aprilie 2010 şi că de la data arestării nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii F.F., C.M. şi G.F., care au susţinut că măsura arestării preventive nu este justificată şi au solicitat revocarea acesteia şi judecarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi text, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată arestarea preventivă.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din C.E.D.O. s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpaţii au fost arestaţi în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că recurenţii C.M. şi G.F. au comis infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2009 şi noiembrie 2009 au vândut unor colaboratori sub acoperire mai multe doze de heroină cu suma de 50 lei doza şi că recurentul F.F., ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de comisar a comis infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în anul 2009 a ajutat mai multe persoane bănuite de trafic ilicit de droguri de mare risc să se sustragă de la urmărirea penală, transmiţându-le în mod repetat, informaţii privind locurile de efectuare a percheziţiilor domiciliare ori de constatare a unor infracţiuni privind traficul ilicit de droguri şi devenind astfel complici la această infracţiune gravă.
Având în vedere că de la data arestării – 11 februarie 2010 în cazul inculpatului F.F. şi 23 martie 2010 în cazul inculpaţilor C.M. şi G.F. şi până în momentul de faţă, nu rezultă că au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii şi constatând că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea şi rezonanţa în comunitate a faptei, Curtea consideră că încheierea primei instanţe de menţinere a stării de arest este legală şi temeinică şi conformă cu dispoziţiile evocate.
În consecinţă, constatând nefondate criticile formulate de recurenţi, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii F.F., C.M. şi G.F., cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat inculpaţilor C.M. şi G.F. să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii F.F., C.M. şi G.F. împotriva încheierii din 9 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2974/2/2010.
Obligă recurentul inculpat F.F. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi C.M. şi G.F. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1599/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3714/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
