ICCJ. Decizia nr. 1737/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1737/2010
Dosar nr. 488/59/2011
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea nr. 127 PI din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 488/59/2011, în baza art. 1602 coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă, sub nr. 488/59/2011, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul B.G.G., a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de lege pentru admiterea în principiu a cererii, deoarece infracţiunea pentru care este arestat e pedepsită de lege cu închisoare de la 3-15 ani, iar la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în săvârşirea altor infracţiuni şi nici date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, părţi sau experţi ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă. A mai arătat că în situaţia în care va fi pus în libertate potrivit art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 va putea fi mutat temporar în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţilor instituţiilor publice.
A mai arătat inculpatul că în ceea ce priveşte circumstanţele concrete ale cauzei aşa cum reiese din dosarul de urmărire penală acesta are o eventuală participaţiei minoră, respectiv un singur act material din data de 23 septembrie 2010, singurele probe sunt declaraţiile investigatorilor în cauză precum şi procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, dar aceste mijloace de probe contrazic susţinerile procurorilor, deoarece nu se precizează suma concretă pe care ar fi primit-o, persoana care i-a dat-o sau momentul la care a avut loc.
De asemenea, a arătat că cercetările nu au fost extinse cu privire la alte cate materiale şi nici nu i s-au adus alte învinuirii pe parcursul urmăririi penale, astfel încât consideră că aşa zisa participaţie penală, este accidentală.
A mai arătat că, nu poate influenţa părţi sau martori din dosar, deoarece a fost doar o singură zi în Vama Foieni şi nu cunoaşte persoanele implicate în acţiunile parchetului, aceştia fiind în mare parte agenţi sub acoperire. A invocat, de asemenea, jurisprudenţa CEDO precum şi cea a Î.C.C.J.
Referitor la circumstanţele personale, inculpatul a arătat că este absolvent de studii superioare, are un domiciliu stabil , doi copii minori, a avut o activitatea apreciată la locul de muncă, iar din momentul emiterii propunerii de arestare preventivă şi până la arestarea sa în recurs s-a prezentat în faţa instanţei precum şi organului de poliţie, pentru a fi luat în evidenţă.
La dosarul cauzei a fost ataşat în copie certificată dosarul de urmărire penală nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunţată de Î.C.C.J. în dosar nr. 1251/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.G. pe o perioadă de 29 zile, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea din 02 martie 2011, respectiv 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în doar nr. 3024/2/2011 pe o perioadă de 30 de zile.
S-a constatat că inculpatul a aderat la un grup organizat, constituit din lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, şi din poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, precum şi pentru obţinerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.
De asemenea în ziua de 23 septembrie 2010, inculpatul a consimţit ca, împreună cu ceilalţi lucrători vamali şi poliţişti, în mod repetat şi prin contribuţii diferite, prin acte materiale cu continuitate zilnică, să se încadreze într-o structură determinată, cu roluri prestabilite, în sensul unui modus operandi integrat, de desfăşurare a activităţilor de colectare a banilor şi bunurilor primite, cu titlul de mită, de centralizare şi gestionare a produselor infracţiunilor, precum şi de redistribuire a lor, în cadrul grupului, în funcţie de importanţa contribuţiei fiecărui membru al organizaţiei, concomitent cu asigurarea comunicaţiei între membrii grupului şi a protecţiei grupului, inclusiv a contrabandiştilor, împotriva unei eventuale deconspirări.
În cadrul grupului infracţional la care a aderat, B.G.C., atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro şi 400 lei) şi alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de infracţiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, în sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise de regimul vamal -în speţă, produse cu caracter accizabil, constând în ţigări şi alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale. Inculpatul a împărţit suma de 1100 Euro şi 400 lei, banii primiţi cu titlul de mită de la contrabandişti, în mod egal, între lucrătorii vamali şi poliţişti, înmânând „partea" poliţiei de frontieră, în cuantum de 550 Euro şi 200 lei.
Instanţa a constatat că faptele inculpatului aşa cum au fost reţinute întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat şi luare de mită (1 act material), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Astfel potrivit art. 1491 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 143, 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi art. 151 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Având a analiza cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, instanţa constată că aceasta este admisibilă în principiu, îndeplinind sub aspect formal condiţiile prevăzute, de art. 1608 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege, aceasta se raportează la dispoziţiile art. 1411 C. pen., potrivit cărora prin această noţiune de înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorarea pedepsei, astfel încât susţinerile procurorului privind neîndeplinirea condiţiei referitoare la cuantumul pedepsei sunt nefondate, în acest sens pronunţându-se şi ÎCCJ printr-un recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. 7/2009.
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar este însă, neîntemeiată pe fond şi a fost respinsă ca atare, din următoarele considerente:
Prima condiţie privind temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. este îndeplinită în cauză, deoarece infracţiunile intenţionate pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, sunt pedepsite de lege, cu o pedeapsă ce nu depăşeşte 18 ani. Condiţia prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. nu este insă îndeplinită.
Inculpatul a fot arestat preventiv cu motivarea reţinută mai sus, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu impact deosebit pentru ordinea socială şi siguranţa publică. în plus, există indicii că inculpatul, împreună cu ceilalţi coinculpaţi ar fi desfăşurat activităţi care se circumscriu în sfera infracţiunilor de care este acuzat inculpatul, prin urmare, temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, putându-se dispune de către instanţă în contextul în care arestarea preventivă ca măsură, nu ar mai fi imperios necesară. Cu alte cuvinte, prezervarea ordinii publice ar putea avea loc şi cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, sub control judiciar.
În speţă însă, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului B.G.C., nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului şi respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale şi a obţinut calificativul „foarte bine" din anul 2007 şi până în prezent, a contribuit în calitate de agent constatator la depistarea unor cantităţi de ţigări introduse în ţară , dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în libertate a inculpatului, având în vedere infracţiunile grave pentru care este cercetat, respectiv cele de corupţie şi grup infracţional organizat, precum şi faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal şi profesional reprezintă condiţii intrinseci pentru desfăşurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru societate în ceea ce priveşte comportamentul lor, pentru ca cetăţenii să aibă încredere în aceste persoane. Nu trebuie de asemenea ignorate consecinţele faptelor comise, având în vedere că potrivit atribuţiilor pe care le au, atât poliţiştii de frontieră, cât şi lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor şi, respectiv, mărfurile, precum şi să constate eventualele fapte penale sau contravenţii, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetăţenilor.
Pe de-o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, pe de o parte, vitregesc bugetul consolidat al statului de importante resurse, rezultate din neplata taxelor vamale pentru ţigările introduse în ţară iar pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanţii de ţigări care făceau parte din gruparea criminală, poliţişti de frontieră şi vameşii nu efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura interacţiune consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă, ca obiect al faptei de corupţie. Faţă de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în ţară pe lângă ţigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deţinere, cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme şi muniţie, etc.
Potrivit disp. art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte asemenea fapte.
În apărare inculpatul invocă faptul că dosarul se află în faza de urmărire penală, materialul probator este deja administrat astfel încât nu se poate susţine că lăsarea sa în libertate ar determina influenţarea martorilor.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiaţi toţi martorii şi identificate toate persoanele, astfel încât instanţa apreciază că lăsarea acestuia în libertate ar putea avea influenţe asupra aflării adevărului, precum şi la posibilitatea săvârşirii altor infracţiuni. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi contribuţia însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracţională, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum şi la activitatea celorlalţi coinculpaţi.
Referitor la apărarea inculpatului potrivit căreia punerea sa in libertate este justificată şi de faptul că cercetările nu au fost extinse şi cu privire la alte acte materiale, instanţa constată că aceasta nu este de natură să ducă la admiterea cererii având în vedere şi faptul că urmărirea penală nu este finalizată iar la data de 04 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a prelungit măsura arestării preventive faţă de inculpat, cu încă 30 de zile.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigaţiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naştere suspiciunii nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii,din jurisprudenţa CEDO).
Nu trebuie stabilită, aşadar, vinovăţia unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârşită o infracţiune sau că persoana privată de libertate a săvârşit o infracţiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
Este adevărat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta cauză raportat la gradul de pericol social al infracţiunii, de circumstanţele concrete ale cauzei şi de circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a inculpatului.
În ceea ce priveşte situaţia familială a inculpatului, respectiv faptul că acesta are doi copii minori în întreţinere, iar soţia acestuia lucrând în timpul nopţii în calitate de medic nu se poate ocupa de copii, instanţa de fond a constatat că aceste aspecte au fost analizate de către instanţă la luarea măsurii arestării preventive potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., astfel încât neintervenind elemente noi de la acea dată, acestea nu determină punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.C., solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. în susţinerea recursului, a arătat că în sarcina inculpatului s-a reţinut un singur act material, fiind o participare accidentală la fenomenul infracţional. A arătat că a fost în libertate 11 zile, respectând obligaţiile impuse în sarcina sa şi că nu există pericolul săvârşirii de noi infracţiuni, întrucât este suspendat. Totodată, a arătat că urmărirea penală este finalizată şi că a invocat dreptul la tăcere, existând o neconcordanţă între declaraţiile investigatorului sub acoperire şi referatul întocmit, reieşind că este o altă persoană.
A mai invocat circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut calificative de "foarte bine".
Recursul este nefondat.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune este o măsură facultativă, ceea ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o vocaţie pe care acesta o are la punerea în libertate, subsumată unor condiţii şi garanţii.
Din reglementarea instituţiei liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai întâi verificarea unor condiţii de admisibilitate a cererii, iar ulterior aprecierea instanţei investită cu soluţionarea ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condiţiile prev. de art. 160/2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiţii nu atrage după sine şi admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
În acest context, Curtea constată că, deşi legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracţie de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârşită, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
În urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfăşurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Or, din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul B.G.G. este cercetat în stare de arest din data de 21 februarie 2011 pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie săvârşită în condiţiile aderării inculpatului la un grup infracţional organizat, reţinându-se în sarcina sa atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro şi 400 lei) şi alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de infracţiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, în sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise de regimul vamal - în speţă, produse cu caracter accizabil, constând în ţigări şi alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale. Inculpatul a împărţit suma de 1100 Euro şi 400 lei, banii primiţi cu titlul de mită de la contrabandişti, în mod egal, între lucrătorii vamali şi poliţişti, înmânând „partea" poliţiei de frontieră, în cuantum de 550 Euro şi 200 lei.
Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului, ca şi stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală nefiind încă finalizată), prin raportare şi la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia, ca şi poziţia procesuală adoptată de inculpat, conduc la concluzia că la această dată liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
În privinţa circumstanţelor personale invocate de către inculpat, acestea au existat şi la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind aşadar evaluate de organul judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpatului.
În consecinţă, cererea fiind nefondată, în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanţa de fond, sens în care conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins şi recursul declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.G.G. împotriva încheierii nr. 127 PI din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 488/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1732/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 1820/2010. Penal → |
|---|
