ICCJ. Decizia nr. 1747/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizienr. 1747/2010

Dosar nr. 3698/1/2010

Şedinţa publică din 3 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind investită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii M.V., D.F., F.I., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S., aflaţi în stare de arest, respectiv B.P., B.V., G.C.V., B.Z., cercetaţi în stare de libertate, trimişi în judecată sub aspectul comiterii unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 270 - 274 din Legea nr. 86/2006 a dispus, printre altele:

În baza art. 160^b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, iar în baza art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)¹ C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara au următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limita teritorială a României decât cu aprobarea instanţei;

- să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (2) C. proc. pen., a impus inculpaţilor ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să respecte şi următoarele obligaţii:

- să nu se apropie unul de celălalt şi nici de martorii din prezenta cauză menţionaţi în rechizitoriu, respectiv C.C.N., S.C.M., P.A.G., C.D.M. şi A.D.V. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;

- să nu se ocupe de comerţul cu ţigări.

În baza art. 145 alin. (2)² C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor impuse, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

În baza art. 145 alin. (2)² C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unui exemplar al prezentei hotărâri către următoarele instituţii: I.P.J. Satu Mare, Jandarmeria Satu Mare, Poliţia Comunitară Porumbeşti, Halmeu, Turulung, Viile Satu Mare şi Satu Mare, Posturile de poliţie ale comunelor în care îşi au domiciliul inculpaţii, Serviciul Public Comunitar de emitere şi eliberare a paşapoartelor simple româneşti Satu Mare şi Poliţia de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării obligaţiilor ce le revin inculpaţilor, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea paşapoartelor sau să ridice provizoriu paşapoartele pe durata măsurii.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa, făcând o evaluare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive împotriva inculpaţilor, a apreciat că acestea au fost corect reţinute cu ocazia arestării preventive, dar că au survenit modificări.

Astfel, s-a constatat că urmărirea penală a fost finalizată, iar instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu. Mai mult, în cauză s-a început cercetarea judecătorească, procedându-se la ascultarea detaliată a inculpaţilor din prezenta cauză, au fost audiaţi aproape toţi martorii propuşi de acuzare (cu excepţia martorului A.D.V.) urmând ca la termenul viitor să fie audiat acesta, precum şi martorii propuşi în apărare de inculpatul HGS., iar celelalte acte de judecată ce urmează a fi efectuate nu sunt împiedicate de prezenţa inculpaţilor în libertate.

Pe de altă parte s-a apreciat că natura şi gravitatea acuzaţiilor penale aduse inculpaţilor prin rechizitoriu, nu au caracter dovedit, ca urmare a incidenţei prezumţiei de nevinovăţie, precum şi faptul că reacţia publică faţă de aceştia a putut justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi menţinerea acesteia o anumită perioadă de timp (un an de zile) însă, la prezentul termen, acest motiv nu mai poate fi considerat relevant şi suficient, întrucât nu mai este bazat pe fapte dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaţilor ar determina o tulburare reală a ordinii publice, făcându-se trimitere la cauza Litellier contra Franţei, Hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991. Curtea de la Strasbourg a subliniat că existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunii săvârşite nu justifică, în sine, o detenţie îndelungată (cauza Tomasi contra Franţei, 1992).

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite conjugate şi negative a inculpaţilor îndreptate împotriva bunei desfăşurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât din actele cauzei nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar produce o perturbare esenţială şi substanţială a ordinii publice şi nici gradul de previzibilitate şi probabilitate a perturbărilor.

În acest context instanţa de fond a concluzionat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat.

Motivând dispoziţia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, instanţa a argumentat că, ţinandu-se seama de principiile penale ale gradualităţii măsurilor preventive şi ale subsidiarităţii acestora, principii reflectate din ce în ce mai consistent în practica instanţelor, pentru a oferi o garanţie suplimentară asupra bunei desfăşurări a procesului penal, pentru a impune inculpaţilor adoptarea unei conduite pozitive şi pasive în raport de ceilalţi participanţi în procesul penal şi pentru a oferi un instrument de verificare a declaraţiilor de bune intenţii ale inculpaţilor privind conduita viitoare, se impune ca restrângerea dreptului fundamental la libertate al inculpaţilor să fie realizat printr-o altă măsură cu un grad de ingerinţă mai scăzut, respectiv asupra dreptului la libera circulaţie, dispunându-se faţă de aceştia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea pentru considerente de netemeinicie a hotărârii atacate, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul aflat la filele 21-25 din dosarul de recurs.

La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 3 mai 2010, reprezentantul parchetului a susţinut oral motivele de recurs, aşa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de casare dezvoltate în scris şi susţinute oral de reprezentantul parchetului, concluziilor apărătorilor recurenţilor inculpaţi, precum şi susţinerilor intimaţilor inculpaţi, a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (3) şi art. 385¹⁴din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpaţii M.V., D.F., F.I., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S., este fondat, pentru considerentele se se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 14 mai 2009 în Dosarul nr. 42/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I. şi Ş.E.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.M.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., HGS., K.R. şi M.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor B.P. şi B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea 39/2003 şi contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., G.C.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 270 rap. la art. 274 din Legea 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.Z. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, grupul infracţional coordonat de inculpatul M.V., din care făceau parte inculpaţii D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., Ş.E.T., HGS., K.R., G.C. şi M.S., fiecare cu atribuţii prestabilite, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în ţară, din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cantitatea de 1.194.340 pachete de ţigări, valoarea acestora fiind, conform raportului de constatare, de 1.552.453 euro.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori sub nr. 611/35/2009.

În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse faţă de inculpaţi, se constată că prin Ordonanţele emise în cauză la 24 martie 2009, inculpaţii M.V., D.F., F.I., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S. au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 ore, iar la data de 24 martie 2009 au fost prezentaţi Curţii de Apel Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 329/35/P/2009, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ş.E.T., C.M.S., HGS., K.R., M.S. şi G.C., reţinându-se că sunt cercetaţi pentru constituire, respectiv aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni grave, precum şi pentru contrabandă calificată, respectiv complicitate la contrabandă calificată.

Au fost reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpaţii ar fi comis faptele reţinute în sarcina lor, precum şi faptul că infracţiunile pentru care aceştia sunt cercetaţi sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică.

Recursurile declarate de inculpaţi împotriva acestei încheieri au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr. 1294 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 329/35/2009.

Prin încheierea penală nr. 2 din 17 aprilie 2009 s-a dispus admiterea propunerii D.N.A. de prelungire a măsurii arestării preventive pentru intervalul de timp cuprins între 21 aprilie - 20 mai 2009.

După înregistrarea dosarului la 15 mai 2009, prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 300 C. proc. pen., s-a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ş.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S., menţinându-se măsura.

Procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 160^b C. proc. pen., instanţa a verificat periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, menţinând de fiecare dată această măsură.

Prin încheierile din 15 februarie 2010 şi 22 martie 2010 ale Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţate în Dosarul nr. 611/35/2009 instanţa de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, instituind în sarcina inculpaţilor mai multe obligaţii cărora ar urma să li se supună. încheierile au fost atacate cu recurs, calea de atac promovată de D.N.A., fiind admisă.

Ulterior, prin încheierea din 26 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 611/35/2009, care face obiectul analizei în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, instituindu-se în sarcina inculpaţilor mai multe obligaţii cărora ar urma să li se supună.

Încheierea atacată este netemeinică şi nelegală, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea şi susţinute de reprezentantul parchetului dovedindu-se a fi întemeiate. art. 23 din Constituţie garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.

Din dispoziţiile art. 23 din Constituţie rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.

Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Conform dreptului intern, respectiv dispoziţiilor art. 300² C. proc. pen. "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b iar potrivit art. 160^b procedură penală.

„(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

(2)Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3)Cănd instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."

Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpaţii M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ş.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S., în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus evocate, prima instanţa, în mod netemeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 şi art. alin. (10) C. proc. pen., s-au modificat, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.I., H.A.I., Ş.E.T., C.M.S., HGS., K.R. şi M.S., se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (volumele IV-X dosar urmărire penală), procesele-verbale de percheziţie, declaraţiile inculpaţilor, declaraţile martorilor, raportul de constatare întocmit de specialistul vamal din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi până în prezent în cadrul cercetării judecătoreşti, rezultă, în esenţă, că în cursul anului 2008, inculpatul M.V. a iniţiat şi coordonat un grup infracţional organizat, care acţiona pe raza judeţului Satu Mare, cu precădere în zona de frontieră cu Ucraina, pe raza localităţilor Porumbeşti şi Halmeu, având ca scop săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări provenite din Ucraina, pentru a obţine în mod direct un beneficiu financiar.

Din grup făceau parte D.F., F.I., B.P., B.V., H.A.I. şi Ş.T., aceştia având rolul de a introduce în ţară ţigări prin contrabandă, de la linia de frontieră româno-ucraineană, unde erau aduse de cetăţeni ucraineni, respectiv de a le transporta şi depozita în diverse locuri din zona Halmeu - Porumbeşti.

De aici, ulterior, ţigările erau transportate fie de către B.Z., fie de către C.M. în alte locuri (depozite) din judeţul Satu Mare, acestea fiind pe urmă încărcate în mijloace mari de transport (tiruri, autocamioane) de către cumpărători, în vederea vânzării acestora fie în alte judeţe din ţară, fie, cu precădere, în alte state U.E.

Grupul infracţional era sprijinit de HGS., K.R. şi G.C., toţi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, care, cu intenţie îşi încalcau atribuţiile de serviciu, oferind cu regularitate liderului grupului, M.V., sau altor membri ai grupării, contra cost, informaţii despre securizarea liniei de frontieră şi despre dispozitivul de pază. Aceşti agenţi ai poliţiei de frontieră asigurau protecţia activităţii grupului, precum şi suportul informaţional legat de modul de organizare şi desfăşurare a pazei frontierei de stat, prin furnizarea de informaţii membrilor grupării infracţionale în legătură cu zilele, orele şi locurile de la frontieră prin care se puteau introduce prin contrabandă în România ţigări din Ucraina, fără nici un fel de riscuri.

La acest grup infracţional a aderat şi oferit sprijin concret şi M.S. - subinspector în cadrul I.J.P. Satu Mare, coordonator al Compartimentului Urmăriţi, afin (cumnat) al liderului M.V. care, cunoscând provenienţa ilicită a ţigărilor, s-a implicat în transportarea şi plasarea nor cantităţi de ţigări către diverşi cumpărători. De asemenea, acesta a transport sume importante în lei şi valută, pentru M.V., pentru plata furnizorilor de ţigări din Ucraina.

În cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpaţii au săvârşit faptele ce li se reţin în sarcină.

În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor de constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave sau aderare şi sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup infracţional, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată (şi complicitate la această infracţiune), prevăzută şi pedepsită de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 5/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie penală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen. noţiunii „public" în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ceea ce vizează autorităţile publice, instituţile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, natura acesteia şi calitatea în care inculpaţii au săvârşit-o.

Prin noţiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi Cod.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. în circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deţinutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare ameninţată efectiv, detenţia neputand fî menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza Letellier vs. Franţa, precit., din 1991 şi Tomasi vs. Franţa din 27 august 1992).

Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracţiuni de corupţie - constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave şi contrabandă calificată, la care au participat trei subofiţeri din cadrul I.J.P.F. Satu Mare şi un ofiţer din cadrul I.J.P. Satu Mare.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere a faptelor -perioada lungă de timp în care se reţine că şi-ar fi desfăşurat activitatea, cantitatea deosebit de mare de ţigări de contrabandă, amploarea operaţiunilor privind activitatea de contrabandă exercitată de inculpaţi, numărul mare de persoane implicate, printre care se numără şi poliţişti de frontieră, al căror rol era acela de a da informaţii contracost cu privire la securizarea liniei de frontieră, fapt care sporeşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor; modalitatea de comitere - prin antrenarea unui ofiţer de poliţie angajat în folosul statului, care ar trebui să vegheze la respectarea ordinii şi combaterea oricăror manifestări antisociale, precum şi a trei agenţi ai poliţiei de frontieră, care aveau obligaţia directă de a supraveghea frontiera de stat, în scopul împiedicării şi combaterii contrabandei. Pericolul social rezultă şi din amploarea pe care au luat-o astfel de operaţiuni de contrabandă în zonă, existând o percepţie la nivelul opiniei publice în sensul că, este cunoscut faptul că în mod frecvent se practică activităţi de contrabandă pe linia de frontieră respectivă.

În plus, dat fiind faptul că toţi inculpaţii sunt bănuiţi de săvârşirea aceloraşi infracţiuni, cu nuanţe doar în ceea ce priveşte forma de participare, motivarea existenţei pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate este comună, aserţiunile apărătorilor intimaţilor inculpaţi cu privire la acest aspect fiind neîntemeiate.

Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de corupţie, lăsarea în libertate a unor inculpaţi care săvârşesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, va casa, în parte, încheierea din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 611/35/2009, numai în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de înlocuire, în baza art. 160^b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.l., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi în baza art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. va menţine starea de arest a inculpaţilor M.V., D.F., F.l., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S., înlăturând din încheierea recurată aplicarea dispoziţiilor art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)¹, art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)² şi art. 145 alin. (2)² C. proc. pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor obligaţii de către inculpaţii mai sus menţionaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpaţii M.V., D.F., F.l., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S.

Casează în parte încheierea atacată numai în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de înlocuire, în baza art. 160^b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.V., D.F., F.l., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

În baza art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpaţilor M.V., D.F., F.l., C.M.S., HGS., Ş.E.T., H.A.I., K.R. şi M.S.

Înlătură din încheierea recurată aplicarea dispoziţiilor art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)¹, art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)² şi art. 145 alin. (2)² C. proc. pen. prin care s-a stabilit respectarea mai multor obligaţii de către inculpaţii mai sus menţionaţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.

Sumele de câte 100 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.V., D.F., F.I., C.M.S., HGS., Ş.E.T., K.R. şi M.S., se vor plăti din fondul M.J.L.C.

Suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.A.I. până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limba maghiară pentru inculpata Ş.E.T. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3685/2010. Penal. Neglijenţa în serviciu...		ICCJ. Decizia nr. 231/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: