ICCJ. Decizia nr. 1796/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1796/2010
Dosar nr. 3704/1/2010
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 650/119/2006, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a articolului 332 alin. (4) C. proc. pen. invocată de inculpatul B.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Intimatul inculpat B.A. a susţinut că dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen. sunt contrare dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţia României întrucât, prin neprevederea posibilităţii recurării hotărârii instanţei prin care se respinge cererea de restituire a dosarului la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, se crează o stare de inegalitate procesuală, avantajat fiind procurorul.
Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a apreciat că aceasta nu are nicio legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, modificată prin Legea nr. 232/2004.
S-a arătat că excepţia invocată se referă la categoriile de titulari ai dreptului de recurs împotriva hotărârilor de restituire a cauzei la procuror, iar nu la neconstituţionalitatea unei prevederi legale de care să depindă judecarea cauzei, inculpatul invocând o ipotetică vătămare a drepturilor sale la care s-ar ajunge în situaţia respingerii cererii sale de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, cerere căreia i s-a dat curs favorabil.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.A., solicitând casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată, printre altele, de necesitatea ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Or, dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen. – text de lege a cărui neconstituţionalitate se afirmă – prevăd că „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă".
Această dispoziţie legală nu are nicio legătură cu soluţionarea cauzei cu care este investită Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 650/119/2006 în timpul judecăţii căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 2 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Covasna a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (2) şi art. 300 C. proc. pen., restituirea cauzei privind pe inculpatul B.A. şi alţii, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, în vederea refacerii actului de sesizare şi a actelor de urmărire menţionate în cuprinsul sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 650/119/2006 pe rolul Curţii de Apel Braşov.
În această fază procesuală, nu există niciun interes juridic legat de aplicabilitatea şi/sau constituţionalitatea dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., fiind deja depăşită etapa în care calea de atac a fost împotriva hotărârii de desesizare a fost exercitată.
Pe de altă parte, ipoteza avansată de inculpat privind situaţia ce s-ar fi putut crea printr-o hotărâre contrară a instanţei – de a fi respins cererea de restituire a cauzei la procuror – este pur teoretică, retorică şi inutilă, el nefiind subiectul unei astfel de rezolvări juridice, ci dimpotrivă; astfel că, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale s-a constituit într-un demers inadmisibil, întrucât viza aducerea în discuţia instanţei de constituţionalitate a unui text de lege de care nu depinde în niciun mod soluţionarea Dosarului nr. 650/119/2006 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, demers corect respins de instanţa de fond prin încheierea din 21 aprilie 2010.
Aşa fiind, Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de inculpat şi îl va respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 650/119/2006.
Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3740/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3743/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
