ICCJ. Decizia nr. 3740/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3740/2010
Dosar nr. 2284/109/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 5/MF din 24 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş - complet specializat de minori penal, în Dosarul nr. 2284/109/2009, s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. condamnarea inculpatului V.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 26 martie 2009 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată G.I.M.
S-a constatat că S.P. Piteşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 25 martie 2009, partea vătămată G.I.M., în vârstă de 12 ani, se afla în vizită la mătuşa sa, în comuna M., judeţul Argeş. În timp ce se juca cu alţi copii în faţa porţii, minora a fost acostată de inculpatul V.G. care i-a propus să-l însoţească la târgul duminical dintr-o localitate învecinată, deplasarea urmând a fi făcută cu o maşină condusă de martorul G.D.
Invitaţia a fost acceptată în condiţiile în care partea vătămată îl cunoştea de mai mult timp pe inculpat şi nu a prevăzut că i s-ar putea întâmpla ceva rău.
Autoturismul a fost condus de martor aproape 1 km, după care, la solicitarea inculpatului V.G., acesta a oprit pe câmp, într-un loc izolat, în apropierea albiei râului D.
Pe traseul parcurs până la locul izolat, inculpatul V.G. a afirmat că minora ar fi întreţinut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, propunându-i să facă cu el acelaşi lucru, fiind însă refuzat.
Când au ajuns pe câmp, inculpatul, împotriva voinţei victimei, a întreţinut cu aceasta un raport sexual oral. În timpul raportului sexual, partea vătămată l-a zgâriat pe inculpat cu dinţii, încercând să scape, însă, fără rezultat.
Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că inculpatul prezenta la nivelul şanţului balano prepuţial o eroziune de aproximativ 0,2/0,2 cm.
După consumarea actului sexual, inculpatul s-a întors la maşină, spunându-le martorilor G.I. şi G.D. că a făcut sex cu victima.
Se reţine, de asemenea, că imediat după ce a coborât din maşină, victima a fugit, sub pretextul satisfacerii necesităţilor fiziologice, ceea ce a întărit convingerea celor doi martori că a fost abuzată sexual.
Totodată, inculpatul le-a cerut celor doi martori să plece în urmărirea minorei pentru a preîntâmpina sosirea organelor de poliţie.
Victima a reuşit să se refugieze în gospodăria martorei P.M., fiind însă trasă de inculpat până la poartă, atrăgându-i atenţia să nu declare nimănui ceea ce i s-a întâmplat. Inculpatul s-a îndreptat spre punctul V. unde era aşteptat de cei doi martori, fiind depistaţi de organele de poliţie, anunţate de martorul M.P.
Iniţial, partea vătămată nu a sesizat organele judiciare însă după plecarea inculpatului şi a martorilor de la sediul poliţiei, minora a declarat acestora ce s-a întâmplat.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul V.G., solicitând desfiinţarea acesteia şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 69/A/MF din 9 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2284/109/2003, s-a dispus respingerea apelului, ca nefondat.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia provizorie la zi.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul V.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în tentativă la viol.
În subsidiar, a cerut reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, se reţine că, la data de 25 martie 2009, inculpatul V.G. a întreţinut un raport sexual oral cu victima, prin constrângere.
Înalta Curte are în vedere pe de o parte, declaraţiile victimei din care rezultă că împotriva voinţei sale, inculpatul a dus-o pe câmp, într-un loc izolat unde, prin constrângere, a întreţinut un raport sexual oral. Pentru a încerca să scape - fără să reuşească - partea vătămată l-a zgâriat pe inculpat în zona organelor genitale, împrejurare confirmată prin raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, prin care s-a stabilit că inculpatul prezenta la nivelul şanţului balano prepuţial o leziune de aproximativ 0,2/0,2 cm.
Pe de altă parte, concluzia că inculpatul a întreţinut cu victima un raport sexual complet rezultă şi din declaraţiile martorilor G.I. şi G.D., în faţa cărora inculpatul a afirmat că a făcut sex oral cu minora.
În fine, relevante sunt şi declaraţiile martorei P.M. în gospodăria căreia se refugiase partea vătămată cerând ajutor.
Probele testimoniale şi actele medicale depuse la dosarul cauzei se impun a fi corelate cu celelalte probe administrate, cu referire la procesul-verbal de conducere în teren şi declaraţiile martorilor asistenţi, probatoriul care confirmă, fără dubiu, că inculpatul a întreţinut un act sexual complet cu minora.
Ca atare, critica invocată de recurentul inculpat în sensul schimbării încadrării juridice a faptei nu este fondată, fiind realizată în întregime activitatea infracţională.
Nefondată se priveşte şi critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei.
Fapta comisă de inculpat prezintă o gravitate deosebită ceea ce impune şi o sancţiune corespunzătoare.
Inculpatul a profitat de pe o parte, de vârsta victimei - care avea 12 ani la data comiterii faptei - iar, pe de altă parte, de faptul că minora îl cunoştea, acceptând invitaţia ce i-a fost adresată, fără să prevadă niciun moment intenţia criminală a inculpatului. Pentru a realiza actul sexual cu minora, inculpatul s-a retras într-un loc izolat, cerându-i martorului G.D. să oprească maşina, iar după ce fapta a fost comisă, i-a cerut martorului să încerce să o găsească pe minoră, aceasta fugind spre locuinţa martorei P.M.
O relevanţă deosebită, sub aspectul gravităţii faptei, o reprezintă consecinţele produse asupra dezvoltării psihice a minorei - care a fost internată, instituindu-se măsura plasamentului în regim de urgenţă la Centrul de Evaluare şi Primire în Regim de Urgenţă Piteşti - lezarea demnităţii sale, crearea unui sentiment de umilinţă, cu repercusiuni îndelungate în timp.
În fine, nu poate fi omisă nici atitudinea procesuală a inculpatului care a negat întreţinerea unui act sexual complet, acreditând ideea - contrar probelor - că fapta sa ar fi rămas în forma tentativei.
Aceste elemente nu permit coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond astfel că nici cea de-a doua critică invocată de recurentul inculpat nu poate fi acceptată.
Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 69/A/MF din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 381 C. proc. pen. va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 26 martie 2009 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 69/A/MF din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 martie 2009 la 25 octombrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1773/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1796/2010. Penal → |
|---|
