ICCJ. Decizia nr. 1855/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1855/2010
Dosar nr. 503/59/2011
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2011 sub nr. 503/59/2011, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, inculpatul C.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar motivând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii şi că nu există riscul ca, fiind în stare de libertate, să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi sau să altereze mijloace de probă. S-a mai arătat că inculpatul îşi desfăşoară activitatea de poliţist de frontieră pe fâşia verde unde nu există nici piste auto şi nici puncte de control, neputând intra în contact cu traficanţii şi că este acuzat doar pe baza unor declaraţii date de investigatorul sub acoperire, fără să se fi dovedit că a primit mită de la traficanţii de ţigări.
Prin încheierea penală nr. 137 /Pi din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins cererea formulată de inculpatul C.V. de liberare provizorie sub control judiciar.
Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se dispune astfel s-au reţinut următoarele:
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.V. pe o perioadă de 29 zile, iar ulterior, această măsură a fost prelungită de două ori, cu câte încă 30 de zile.
S-a constatat că faţă de inculpat s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie de P.T.F. Moravita, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moravita şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale.
Sus-numitul, în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, a consimţit ca împreună cu ceilalţi poliţişti să nu îşi îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită.
De asemenea, pe fondul conivenţei infracţionale privitoare la omisiunea de a-şi exercita corespunzător atribuţiile profesionale, C.V. s-a integrat în grupul infracţional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acţiunilor celorlalţi membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esenţă: asigurarea realizării contactului cu traficanţii de ţigări, colectarea sumelor de bani date de către aceştia, cu titlu de mită, împărţirea respectivelor foloase şi protecţia traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
Din examinarea actelor dosarului de urmărire penală, Curtea a apreciat că, deşi condiţiile de formă sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul C.V., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată.
Astfel, se arată că inculpatul, împreună cu alţi inculpaţi cercetaţi în această cauză, în calitate de lucrători ai poliţiei de frontieră şi lucrători vamali, au acţionat în mod organizat în cadrul unui grup infracţional care a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, având reguli de operare şi o structură bine determinată în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv, de corupţie, obţinând beneficii materiale, ceea ce imprimă faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor un grad de pericol concret deosebit de grav.
La aprecierea gravităţii deosebite a faptelor s-a arătat că trebuie avut în vedere şi perioada îndelungată a activităţii infracţionale, din convorbirile ambientale purtate între inculpaţi rezultând că din această activitate infracţională se obţineau sume de bani de ordinul zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu, precum şi invocarea unei „protecţii" din partea şefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obţinută în schimbul remiterii unei părţi din acele foloase şi că activitatea infracţională desfăşurată de către lucrătorii vamali şi de poliţiştii de frontieră puşi sub învinuire constituia un veritabil mod de viată, iar săvârşirea actelor materiale de luare de mită reprezenta singura lor preocupare, pe timpul serviciului.
Pe de altă parte, la evaluarea gradului de pericol concret pentru ordinea publică a faptelor săvârşite de către inculpaţi s-a apreciat acestea sunt de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, precum şi încrederea în buna credinţă a celor desemnaţi să apere legea.
S-a mai arătat că, deşi argumentele de ordin personal invocate de inculpat nu pot fi ignorate totuşi gravitatea deosebită a faptelor, amploarea fenomenului infracţional în care a fost implicat şi inculpatul, reacţia publicului la săvârşirea unor astfel de fapte constituie motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu poate fi admisă.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului C.V., iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.
Recursul declarat învederându-se, aşadar nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 503/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1827/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
