ICCJ. Decizia nr. 2129/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2129/2010
Dosar nr. 704/46/2010
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea nr. 49/F din 21 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.L.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 mai 2010, inculpatul I.L.A. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, în motivarea cererii arătând că este arestat preventiv din data de 6 mai 2010, fiind bănuit că a pretins şi primit 3.400 euro de la denunţători în scopul facilitării câştigării unui proces la Tribunalul Comercial Argeş.
Arată inculpatul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, situaţie în care solicită admiterea acesteia.
Soluţionând cererea, instanţa de fond a reţinut că inculpatul, care este avocat în cadrul Baroului Argeş, fiind angajat într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, fiind bănuit că s-a prevalat de influenţa pe care o avea asupra unor judecători de la această instanţă şi le-a cerut denunţătorilor 3.400 euro pentru judecători, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile.
După mai multe întâlniri şi convorbiri telefonice cu denunţătorii, le-a cerut acestora suma de 14.000 lei, motivând că există riscul ca partea adversă să dea, la rândul ei, bani judecătorului care soluţiona cauza.
În urma acestei discuţii denunţătorul i-a dat inculpatului, în ziua de 4 mai 2010, 800 euro şi a doua zi, pe 5 mai 2010, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţător suma de 2.600 euro.
Instanţa de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1608 C. proc. pen., motiv pentru care a constatat că este admisibilă în principiu, însă pe fond a apreciat că cererea de liberare provizorie nu este întemeiată.
Apreciază instanţa de fond că împrejurările concrete ce rezultă din dosar îndreptăţesc temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea în întregime a adevărului prin influenţarea martorilor şi a celorlalte părţi.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L.A., solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând dovezi că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Susţine inculpatul că atitudinea sinceră manifestată în faza de urmărire penală şi faptul că a ajutat organele de urmărire penală la aflarea adevărului fac dovada că punerea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia adoptată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., însă pe fondul cererii a apreciat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Inculpatul I.L.A. a fost arestat preventiv la data de 6 mai 2010, alegerea acestei măsuri preventive fiind determinată de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., scopul alegerii acestei măsuri fiind acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Din actele dosarului rezultă că în cauză au fost extinse cercetările, fiind începută urmărirea penală şi faţă de alte persoane, toate aceste împrejurări conducând la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să influenţeze negativ buna desfăşurare a procesului penal.
De asemenea, perioada scurtă în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv nu impune lăsarea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului în acest moment procesual.
Este adevărat că dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. stabilesc faptul că orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, însă luarea unei decizii în acest sens trebuie analizată în raport de datele concrete ale fiecărei cauze tocmai pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte apreciază că, faţă de natura faptei comise, faptul că în cauză cercetările s-au extins şi cu privire la alte persoane, timpul scurs de la data arestării preventive, nu se impune în acest moment procesual liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, numai în acest mod putând fi atins scopul pentru care s-a dispus alegerea măsurii arestării preventive.
Circumstanţele personale favorabile ce caracterizează persoana inculpatului vor fi avute în vedere la o eventuală condamnare a inculpatului, însă nu pot determina, în această fază procesuală, luarea unei alte măsuri preventive.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.A. împotriva încheierii nr. 49/F din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 704/46/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3834/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2152/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
