ICCJ. Decizia nr. 2143/2010. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 115/P din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petiționarei M.D., domiciliată în Hunedoara, jud. Hunedoara, împotriva rezoluției, din data de 29 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 243/2007 și a rezoluției, din data de 09 martie 2009 dată în dosarul nr. 75/II.2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care le-a menținut întru totul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în motivarea plângerii adresată instanței, petiționara a susținut că raportat la probele existente la dosarul instrumentat de către parchet s-ar impune începerea urmăririi penale și implicit tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc N.M. sub aspectul savârșirii infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în cursul executării silite nu s-au întocmit procesul verbal de situație, somația de plată, notarea acesteia în cartea funciară și comunicarea cu părțile interesate a acestui act procedural.
S-a mai reținut de instanța de fond că, criticile invocate nu pot constitui argumente în sprijinul tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
împotriva sus-mentionatei sentințe a declarat recurs petiționara, solicitând, casarea acesteia, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât nu a ținut seama de situația de fapt și de motivele formulate în plângere.
A mai arătat recurenta că nu a fost niciodată citată în cursul urmăririi penale, fără a avea astfel posibilitatea de a-și formula probe și de a-și susține cauza.
De asemenea, a reiterat motivele invocate în plângerea adresată inițial parchetului și, ulterior instanței de judecată, respectiv, faptul că intimatul nu a formulat publicația de vânzare și nu i-a comunicat-o astfel că nu a avut cunoștință de data licitației la care a fost vândut apartamentul proprietatea sa, executorul judecătoresc fără a respecta legislația execuțională.
A mai susținut că intimatul a comis mai multe asemenea fapte de notorietate în Oradea.
Totodată, a arătat ca dosarul de executare nu a fost comunicat instanțelor civile în primul ciclu procesual.
Nu în ultimul rând, a arătat că, până în prezent, apartamentul său a fost vândut de 3 ori, fiind astfel păgubită, iar prejudiciul rămas nerecuperat.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.
De asemenea, se constată că motivele susținute în recurs sunt aceleași cu cele invocate inițial în plângerea adresată parchetului, care au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, recurenta fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.
Mai mult decât atât, susținerile petentei au fost temeinic verificate, o dată cu pronunțarea sentinței penale nr. 115/P din 2 decembrie 2009, a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Simpla nemulțumire a petiționarei față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicată, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care petiționara le-a indicat în plângere.
De altfel, petiționara a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
în această ordine de idei, Curtea constată faptul că actele de executare silită au fost contestate, de altfel, de către petentă, pe cale separată, iar prin sentința civilă nr. 6842/2002, pronunțată în dosarul nr. 13134/2001 a Judecătoriei Oradea și decizia nr. 1155/A/2002 a Tribunalului Bihor, i-a fost respinsă contestația la executare.
în recurs, Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 300/2003 a admis recursul declarat de M.D., a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată la Tribunalul Bihor.
în acest nou ciclu procesual, Tribunalul Bihor, ca instanță de recurs, prin decizia civilă nr. 349/R/2004 pronunțată în dosarul civil nr. 3389/2003 a desființat procesul verbal de licitație imobiliară și a repus părțile în situația anteioară, în dosarul execuțional nr. 54/2001.
Așa fiind, se constată că activitatea profesională a executorului judecătoresc a fost supusă controlului instanței, după cum prevăd dispozuțiile art. 100 raportat la art. 57 alin. (1) și art. 58 din Lgea nr. 188/2000, iar criticile invocate de petiționară rămân susțineri ce îmbracă forma contestației împotriva actelor de executare silită în materie imobiliară și nu pătrund în sfera ilicitului penal.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că prin căile de atac de natură civilă exercitate de către petentă au fost reparate presupusele prejudicii suferite.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., reprezintă un drept procesual al petiționarei, însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.
Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționară, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 639/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
