ICCJ. Decizia nr. 2541/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 73 din data de 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, s-au dispus următoarele :
A respins ca neîntemeiate cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. sau în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.N.L., la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1), art. 74 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1), art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.Ș.G., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
A luat act că partea vătămată R.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1650 lei (câte 550 lei fiecare), din care suma de 600 lei, cheltuieli judiciare din cursul urmării penale, se avansează din fondurile Ministerului Public iar suma de 1050 lei, cheltuieli judiciare din cursul judecății (din care suma totală de 450 lei reprezintă onorarii avocați din oficiu) se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele :
în drept, faptele inculpaților H.N.L., C.B.I. și U.Ș.G., care la data de 8 august 2007, având reprezentarea vârstei părții vătămate R.G., prin constrângere, au întreținut relații sexuale normale, cu minora de 13 ani, întrunește elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în ceea ce-i privește pe ultimii doi și cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
împotriva sentinței au declarat apel inculpații H.N.L., U.Ș.G. și C.B.I.
în motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:
în motivarea apelurilor, inculpații au arătat că greșit s-a reținut în sarcina lor comiterea infracțiunilor de viol, în condițiile în care partea vătămată a consimțit la întreținerea de relații sexuale, fără exercitarea asupra ei a vreunei constrângeri fizice sau morale, neexistând probe în acest sens. Au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
Au mai arătat că la momentul comiterii faptelor, nu au cunoscut că partea vătămată avea vârsta sub 15 ani și nici nu au acționat în grup, motiv pentru care nu se poate reține în sarcina lor formele agravate ale infracțiunii.
Inculpatul H.N.L. a mai arătat că nu a beneficiat de apărare efectivă în faza de urmărire penală, apărătorul desemnat din oficiu neasigurându-i decât una formală. De asemenea, admiterea probelor și analiza lor s-au făcut în mod deficitar, prin condamnare încălcându-se principiul "in dubio pro reo", în lipsa unor probe certe de vinovăție.
în subsidiar, inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate și, ca modalitate de individualizare a executării, suspendarea condiționată sub supraveghere, prin aplicarea dispozițiilor art. 81, respectiv art. 861C. pen.
Prin decizia penală nr. 8 din data de 8 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele :
A admis apelurile declarate de inculpații H.N.L., împotriva sentinței penale nr. 73 din data de 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5247/86/2008.
A desființat în parte sentința penală mai sus-menționată și în rejudecare:
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.N.L. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare (în loc de 7 ani închisoare).
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare).
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul U.Ș.G. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare).
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat C.B.I. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele :
Pe fondul cauzei, Curtea constată că atât situația de fapt cât și încadrarea în drept a faptelor comise de către cei trei inculpați au fost corect reținute de către prima instanță.
Astfel, toți inculpații au recunoscut întreținerea de raporturi sexuale cu partea vătămată R.G., însă cu privire la modalitatea în care au acționat și-au nuanțat, pe parcursul cercetării judecătorești, declarațiile date în faza de urmărire penală, invocând acordul victimei în acest sens.
Este real că la locul faptei nu s-au aflat, la data critică, decât părțile, iar din concluziile certificatului medico-legal (f.22 dos. u.p.) nu rezultă că partea vătămată ar prezenta leziuni de violență, ci doar o deflorare recentă.
Or, din materialul probator administrat în cauză, reiese că actele sexuale comise de către inculpați s-au produs prin constrângeri fizice și psihice exercitate asupra acesteia.
Astfel, imediat după finalizarea activității infracționale, partea vătămată, după ce a sosit acasă, în jurul orelor 23:30, a povestit mamei sale cele întâmplate.
Mai mult, ea avea pantalonii murdari de noroi și era desculță.
După sesizarea organelor de poliție, partea vătămată a relatat modul de derulare a evenimentelor, menținut în mod constant pe tot parcursul procesului penal și confirmat de către cei trei inculpați în cadrul audierilor din faza de urmărire penală.
Urmare a cercetării la fața locului efectuată la data de 9 august 2007, a fost descoperită perechea de șlapi cu talpă de plută, cel drept având "bareta ruptă de la nivelul tălpii în exterior" (p.v. f. 25-26 dos.u.p.).
Procedându-se la reconstituirea faptei, în prezența martorilor asistenți L.N. și V.S.N., a apărătorilor inculpaților și a părții vătămate, inculpații C.B. și U.Ș.G. au relatat în mod amănunțit modul în care s-a produs derularea evenimentelor.
Astfel, au recunoscut că a existat o înțelegere inițială între inculpați, rolul inculpatului H.N.L. fiind cel de a o atrage pe victimă la dinamitieră - o construcție abandonată de la liziera Bunești - urmând ca ulterior fiecare dintre ei să întrețină relații sexuale cu aceasta.
Mai relatează cei doi inculpați că inculpatul H.N.L. a forțat-o să procedeze astfel cu toți trei prezenți la fața locului, amenințând-o că dacă va refuza, o va da cu capul de pereți.
Deși victima a încercat să scape prin fugă, nu a reușit, iar rugămințile ei au fost ignorate, inculpații continuându-și activitatea infracțională.
Așadar, chiar dacă ulterior ea nu a mai opus rezistență fizică, aceasta nu poate echivala cu o acceptare, întrucât a procedat astfel deoarece nu s-a putut în vreun fel apăra, raportul de forțe fiind disproporționat.
Prin urmare, susținerile inculpaților în sensul că faptele comise se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., nu pot fi primite în cauză.
Au mai arătat inculpații că la data comiterii faptelor nu cunoșteau vârsta reală a victimei.
Din declarațiile lor rezultă însă, pe de o parte, că cei trei erau prieteni aspect consemnat și în procesul verbal de reconstituire, f. 44 dos. u.p.), iar pe de altă parte, că inculpații C.B. și U.Ș.G. o cunoșteau încă din copilărie pe partea vătămată.
în ceea ce privește inculpatul H.N.L., acesta a arătat, în una din declarațiile date la urmărirea penală (f.76 și urm.), că partea vătămată, cu care era prieten de circa două săptămâni, are vârsta de 15 ani și învață la Școala generală Bogdan Vodă. Ori față de constituția ei fizică și datele furnizate, nu se poate reține că nu a cunoscut vârsta ei reală.
Prin urmare, forma agravată prevăzută de alin. (3) al art. 197 C. pen. a fost corect reținută în cauză.
Au mai susținut inculpații că nu s-au înțeles în prealabil, ori sprijinit unul pe celălalt în activitatea infracțională desfășurată, ci fiecare a acționat independent.
Din analiza coroborată a declarațiilor părții vătămate și ale inculpaților, prin raportarea lor la celelalte probe administrate în cauză (procesul-verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți), reiese că o astfel de colaborare între făptuitori a existat, faptelor lor precedându-le un plan pus la cale de ei în acest scop.
în plus, victima a fost forțată să întrețină relații sexuale prin amenințări și violențe exercitate în mod concertat de către toți cei implicați.
Așadar, reținerea formei agravate a infracțiunii de viol, prevăzută de alin. (2) lit. a) al art. 197 C. pen., a fost corect dispusă.
Față de cele aici reținute, încadrarea în drept a faptelor comise de către inculpați, avută în vedere de către prima instanță, este cea legală.
Relativ la persoana și conduita inculpaților, Curtea reține că în favoarea lor a fost reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsele aplicate fiind coborâte sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.
Față de toate împrejurările cauzei și având în vedere că aceștia sunt elemente tinere, cu certe posibilități de reeducare, Curtea apreciază că se justifică acordarea unei eficiente sporite acestei circumstanțe și reducerea, pentru fiecare dintre ei, cu câte 1 an a pedepselor aplicate.
Acest nou cuantum, cu executare în regim privativ de libertate, este de natură a asigura reintegrarea lor ulterioară în societate.
Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 81 respectiv art. 861 C. pen., condițiile prevăzute de aceste texte de lege nu sunt îndeplinite relativ la inculpatul H.N.L., dat fiind cuantumul pedepsei la care a fost condamnat.
Apreciind că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă, Curtea nu va dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților minori C.B. și U.Ș.G.
Pentru considerentele arătate, care se adaugă celor pe larg expuse de către prima instanță, Curtea, constatând întemeiate apelurile declarate de inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., le va admite.
Inculpații H.N.L., U.Ș.G. și C.B.I. au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 8 din data de 8 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, criticând soluția instanței de apel, ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 17 și dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
în motivarea recursului, inculpații-recurenți susțin că nu a fost vorba de săvârșirea unei infracțiuni de viol, ci de săvârșirea unei infracțiuni de raport sexual cu o minoră, deoarece nu s-au exercitat constrângeri fizice sau psihice asupra părții-vătămate, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni prevăzută de art. 189 C. pen.
în subsidiar, recurenții solicită reindividualizarea pedepselor aplicate cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând a respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică formulată, înalta Curte constată că ambele instanțe de judecată (cea de fond și cea de apel) au reținut în mod corect faptele comise făcând o încadrare corectă a faptelor comise.
Rezultă în mod indubitabil din probele administrate în cauză, că actele sexuale săvârșite de către inculpați s-au produs prin constrângeri fizice și psihice asupra părții vătămate. Acest lucru rezultă în primul rând, fără putință de tăgadă, din declarațiile părții-vătămate, constante, pe tot parcursul procesului penal.
De asemenea, din declarațiile inculpaților C.B.I. și U.Ș.G. se desprinde faptul că inculpatul H.N.L. a forțat pe partea-vătămată să întrețină relații sexuale și cu ceilalți inculpați, amenințând-o că altfel o "va da cu capul de pereți".
Faptul că se susține că partea-vătămată nu a mai opus rezistență fizică, nu poate echivala cu o acceptare, deoarece nu s-a mai putut apăra, raportul de forțe fiind disproporționat.
în ceea ce privește redozarea pedepselor aplicate celor trei recurenți, înalta Curte având în vedere faptele săvârșite și modalitatea săvârșirii acestor fapte, consideră că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepselor în regim de detenție de către recurenți.
Față de toate aceste considerente, înalta Curte în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate recursurile formulate de inculpați.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1737/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
