ICCJ. Decizia nr. 2145/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2145/2010
Dosar nr.12370/2/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. La data de 16 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, plângerea formulată conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. de petenta G.L. împotriva rezoluţiei nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 2487/ll-22/2010 din 25 noiembrie 2010 a Procurorului general al aceluiaşi Parchet.
În motivarea plângerii petenta a arătat, în esenţă, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.C., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. proc. pen., este greşită şi în contradicţie cu probatoriile administrate.
Prin sentinţa penală nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.L. împotriva rezoluţiei nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 2487/l1-2/2010 din 25 noiembrie 2010 a procurorului general al aceluiaşi Parchet, fiind obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că, la data de 3 februarie 2009, petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o plângere penală formulată împotriva numitului B.C., executor judecătoresc, pe care l-a angajat în vederea punerii în executare silită a sentinţei civile nr. 4882 din 9 iulie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu. Petenta a susţinut că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile ce-i reveneau, nedepunând la dosarul instanţei o serie de documente, astfel încât a trebuit să suporte cheltuieli de judecată pentru apel şi recurs în sumă de 9.740.000 ROL şi nu a putut executa o creanţă de 3.219.000 ROL.
Prin rezoluţiile atacate, parchetul a reţinut că a existat într-adevăr o neconcordanţă cu privire la creanţa de executat, fiind vorba despre 616 RON şi nu doar de 321,9 RON, dar ea nu este imputabilă executorului judecătoresc şi nu are nicio conotaţie penală, instanţa judecătorească procedând la rectificarea unei erori materiale.
Pe de altă parte, este în dezacord cu probatoriile administrate susţinerea petentei în sensul că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi sistat procedurile execuţionale. În realitate, acesta a constatat că executarea silită prin poprire asupra debitorului Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti nu este posibilă şi a încheiat procesul-verbal prevăzut de art. 3715 lit. b) C. proc. pen.
În consecinţă, s-a dispus în baza prevederilor art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale pentru ambele infracţiuni.
Prima instanţă a constatat că această soluţie este conformă cu probatoriile administrate, elementele caracteristice ale infracţiunilor respective nefiind întrunite. De altfel, plângerea nu se referă la aspecte concrete ale pretinsei nelegalităţi ori netemeinicii a soluţiei, ci conţine nemulţumirea cu caracter general a petentei faţă de modul în care a fost finalizată cauza.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, exprimând nemulţumiri legate de fondul cauzei, respectiv negarantarea respectării hotărârilor judecătoreşti, prin punerea lor în executare.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivul de critică invocat din oficiu.
Astfel, sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 2 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". per a contrario, hotărârilor pronunţate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispoziţiile noii legi, inclusiv în ceea ce priveşte calea de atac.
Sub acest ultim aspect, din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (10) şi (13) al art. 2781 C. proc. pen. a fost modificat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Ca atare, cum sentinţa recurată a fost pronunţată sub imperiul noii legii care prevede că hotărârea pronunţată de judecător în plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este definitivă, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara G.L. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2142/2010. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2152/2010. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
