ICCJ. Decizia nr. 2135/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2135/2010
Dosar nr. 4271/1/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 32186/3/2010, a fost menţinută starea de arest, printre alţii, şi pentru inculpatul M.L.
Prin aceeaşi încheiere, au fost încuviinţate cererile apărării cu privire la probele solicitate şi a fost fixat ca termen pentru judecarea apelurilor la data de 25 mai 2011.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reţinut următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 53 din 26 ianuarie 2011 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 32186/3/2010 a fost condamnat inculpatul S.M., în temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen.; conform art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 cinci ani închisoare si 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen. cu aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnat inculpatul M.L. zis L. sau A. în temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen. - conform art. 33 lit. a) C. pen. – art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 cinci ani închisoare si 3 trei ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen. cu aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.E. la pedeapsa de 2 doi ani închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile disp. art. 65 C. pen., cu aplic. art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
Totodată, prin sentinţă s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
In fapt, s-a reţinut, cu privire la inculpaţii S.M. şi M.L. că au înlesnit introducerea in ţară a cantităţii de 1901,4 grame cannabis si în data de 12 mai 2010 au vândut-o investigatorului cu nume de cod „T.V." contra sumei de 9800 Euro. Cu privire la inculpatul N.E. s-a reţinut ca in data de 12 mai 20101 a deţinut fără drept cantitatea de 1901,4 grame cannabis, pe care Ie-a dat inculpatului M.L. in incinta complexului Mall Piaza.
Împotriva sentinţei au declarat apel Ministerul Public şi cei trei inculpaţi.
Curtea de apel, prin încheierea recurată, a constatat că inculpaţii au fost arestaţi preventiv prin încheierea din 13 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, fiind îndeplinite cerinţele art. 143 şi fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel, ca instanţă de prim control judiciar, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor S.M. şi M.L. se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.
De asemenea, s-a apreciat că este incident şi cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile imputate inculpaţilor fiind închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, precum şi cantitatea mare de droguri.
Faţă de toate aceste aspecte, în final s-a apreciat că, cel puţin la acest moment procesual, nu se justifică luarea faţă de aceşti inculpaţi a unor măsuri alternative la privarea de libertate. Perioada arestării preventive, de circa 1 an, nu a depăşit o durată rezonabilă, raportat la complexitatea cauzei şi gravitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 1605 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării unei sentinţe de condamnare, curtea de apel a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor şi a menţinut starea de arest preventiv a acestora. Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat, în final, că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 139 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.
Împotriva acestei încheieri a curţii de apel, inculpatul M.L. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b şi art. 160/h C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel - motivat - a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest a inculpatului M.L. deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către Ministerul Public şi de inculpaţi, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul M.L. a fost trimis în judecată, şi condamnat în primă instanţă, dar mai ales a împrejurărilor concrete descrise în sentinţa instanţei de fond (pag. 2-6 a sentinţei), corect instanţa de apel a reţinut că se impune continuarea privării de libertate (argumente în fapt şi în drept amplu prezentate la pag. 2-4 din încheierea recurată). Se constată, de asemenea, că instanţa de prim control judiciar a motivat convingător îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru menţinerea stării de arest (art. 143, art. 148 C. proc. pen.).
Înalta Curte îşi însuşeşte integral argumentele de fapt şi de drept amplu prezentate în pag. 2-4 ale încheierii atacate, apreciind că nu se impune reluarea acestora, şi nici suplimentarea lor.
Argumentele apărării pentru punerea în libertate a inculpatului {lipsa antecedentelor penale şi studiile superioare) nu sunt suficiente pentru a justifica revocarea arestării, după intervenirea unei soluţii de condamnare la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
De altfel, Înalta Curte constată că toate aceste argumente ale apărării au fost deja avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepselor, în favoarea inculpatului fiind reţinute circumstanţe atenuante [art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. - motivarea fiind regăsită la pag.6 a sentinţei atacate: lipsa antecedentelor penale, studiile superioare, recunoaşterea parţială a faptelor si repetarea acestora), împrejurări care au determinat reducerea semnificativă a acestora sub minimul special al textului incriminator al fiecărei fapte.
Cu referire la durata măsurii preventive, Înalta Curte apreciază că se impune delimitarea duratei arestării prealabil trimiterii în judecată (arestare provizorie în înţelesul jurisprudenţei CEDO) care are ca temei un mandat de arestare preventivă emis de un judecător în cursul urmăririi penale, de durata arestării postcondamnatorii, privarea de libertate având ca temei sentinţa primei instanţe de judecată prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare. Aceste delimitări se impun a fi observate prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute, distinct, temeiuri ale privării de libertate a persoanei.
Potrivit art. 5 „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Or, în prezent, aşa cum s-a menţionat, a intervenit o hotărâre condamnatorie a inculpatului M.L. la pedeapsa închisorii de 5 ani, hotărâre pronunţată de către „un tribunal competent" care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva încheierii din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 32186/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limbă albaneză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2129/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2142/2010. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
