ICCJ. Decizia nr. 2153/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2153/2010
Dosar nr. 4668/1/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 4696/109/2008, Curtea de Apel Piteşti, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţi, printre care şi al inculpatului E.G. a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţinerea stării de arest a inculpatului E.G.
Instanţa a reţinut că inculpatul E.G. a fost trimis în judecată în stare de arest, împreună cu alţi doi inculpaţi din familia sa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în perioada septembrie 2005 – martie 2007 au racolat, cazat şi exploatat prin muncă şi sexual mai multe părţi vătămate, dintre care una minoră, profitând de situaţia lor materială dificilă, cărora le-au făcut promisiuni mincinoase privind găsirea unor locuri de muncă bine plătite în Spania, în timp ce, în realitate, fie le-au exploatat munca, remiţându-le sume mult inferioare celor real achitate de patroni, fie prin ameninţări şi violenţe au obligat persoanele de sex feminin să se prostitueze, totul în scopul obţinerii unor câştiguri ilicite.
Faţă de inculpatul E.G. a fost luată măsura arestării preventive la 7 noiembrie 2008.
Instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În motivarea măsurii, s-a arătat că infracţiunile de săvârşirea cărora este bănuit inculpatul prezintă un ridicat grad de pericol social, că acesta s-a sustras urmăririi penale, fugind din ţară, fiind necesară asigurarea desfăşurării normale a procesului penal.
Asemenea, s-a constatat că persistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate şi aceasta rezultă din natura faptei săvârşite, din valorile sociale lezate şi din amploarea deosebită a fenomenului traficului de persoane.
Încheierea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, revocarea arestării şi punerea sa în libertate, părăsind ţara pentru că avea contract de muncă în Spania şi că nu a intenţionat să se sustragă urmăririi penale.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum s-a reţinut, inculpatul E.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) şi, respectiv, art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, fiind arestat preventiv la data de 7 noiembrie 2008.
Prin sentinţa penală nr. 6 din 6 octombrie 2009 Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, fiind menţinută măsura arestării preventive.
Ulterior, legalitatea şi temeinicia arestării preventive au fost verificate periodic, în condiţiile art. 160b C. proc. pen., măsura fiind menţinută.
Înalta Curte constată că şi încheierea din 13 mai 2010 prin care a fost menţinută arestarea preventivă, atacată prin recursul de faţă, este legală şi temeinică.
În cauză există indicii temeinice şi, prin pronunţarea unei hotărâri, chiar nedefinitive, şi probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul E.G., în participaţie cu alţi doi inculpaţi din familia sa – soţie şi tată – a traficat mai multe persoane majore şi o minoră în scopul exploatării acestora.
Fapta prezintă, evident, un ridicat grad de pericol social, alături de toate celelalte fapte de aceeaşi natură care, împreună, dau caracterizarea de fenomen al acestui gen de infracţiuni.
Desigur că gradul de pericol al faptei săvârşite nu se confundă cu pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea în libertate a inculpatului, însă nici nu este exclus de acesta din urmă.
Pe de altă parte, în aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică ce ar exista în cazul lăsării în libertate a inculpatului sunt relevante natura infracţiunii şi a valorilor sociale lezate, după cum şi rezonanţa în comunitate a faptelor, cu modificările pe care le produce în starea de siguranţă şi linişte.
Toate aceste elemente de referinţă se regăsesc în cauză, astfel încât temeiul arestării preventive a inculpatului E.G., respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţine şi în prezent.
Faţă de cele ce preced, constatând că încheierea atacată este legală şi temeinică, recursul inculpatului E.G. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.G. împotriva încheierii din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4696/109/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3836/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3840/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
