ICCJ. Decizia nr. 2166/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2166/2010
Dosar nr. 3019/2/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, în temeiul art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992, republicată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul-făptuitor A.I.
Totodată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva ordonanţei nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 201/II/2/2009 a procurorului general al acestui parchet, formulată de petentul făptuitor A.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul - făptuitor a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin ordonanţa nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii A.I. şi A.A.I. pentru infracţiunea de distrugere a unor obiective şi însuşirea unor bunuri prevăzute de art. 359 C. pen.
În temeiul art. 38, art. 42 raportat la art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., cauza a fost disjunsă şi soluţionarea ei declinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în vederea continuării cercetărilor penale faţă de aceeaşi făptuitori cu privire la infracţiunile de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., distrugere calificată prevăzută de art. 218 C. pen., tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Plângerea formulată de petent împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 201/II/2/2009 din 23 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând plângerea cu care a fost investită în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a verificat rezoluţia atacată şi a constatat că aceasta este legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât soluţia procurorului este favorabilă petiţionarului, iar acesta nu a formulat motive de critică concrete şi coerente împotriva ei.
În ceea ce priveşte excepţiile de necompetenţă ale art. 217 alin. (4), art. 218 alin. (3) şi art. 220 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că petiţionarul nu a arătat care sunt normele constituţionale încălcate de dispoziţiile dreptului material şi procesual, iar acestea din urmă nu au nici o relevanţă asupra fondului cauzei, nefiind, astfel, îndeplinite cerinţele art. 29 alin. (4) şi, respectiv, alin. (1) al aceluiaşi text al Legii nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 359 alin. (5) C. pen. (care, de altfel, nu are decât trei alineate), adică a infracţiunii pentru care persoanele vătămate au solicitat tragerea la răspundere penală a petentului-făptuitor, instanţa a constatat că acesta din urmă nu a oferit nici o explicaţie în legătură cu pretinsa neconstituţionalitate a acestui text şi nici asupra modului în care intră în coliziune cu normele din Legea fundamentală.
În consecinţă, instanţa a respins atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi plângerea petiţionarului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petiţionarul A.I., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică.
Petiţionarul a susţinut că sentinţa este lovită de nulitate întrucât completul care a pronunţat-o a fost recuzat. A mai arătat că nu a avut acces la dosar şi nu a constatat vreo preocupare din partea organelor judiciare de a stabili adevărul în cauză.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate şi dispoziţiilor legale în materie.
În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere a unor obiective şi însuşirea unor bunuri prevăzută de art. 359 C. pen., astfel că, existând o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul a dispus, în mod întemeiat, neînceperea urmăririi penale.
Infracţiunea prevăzută de art. 359 C. pen. este incriminată în C. pen. în titlul privind infracţiunile contra păcii şi omenirii, iar obiectul juridic al acestei infracţiuni presupune relaţiile sociale referitoare la protejarea obiectivelor şi valorilor prin a căror distrugere, în timp de război, se aduc prejudicii colectivităţii umane.
Aspectele reclamate şi care au făcut obiectul Dosarului penal nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se referă la distrugerea de către A.I. şi A.A.I. a imobilului situat în Bucureşti, şi la construirea altuia pe terenul proprietatea persoanelor vătămate D.F. şi D.O., fără acordul acestora.
Soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, criticile formulate de petent cu privire la aceste aspecte vor fi respinse ca nefondate.
Înalta Curte constată nefondate şi criticile referitoare la nulitatea sentinţei recurate întrucât cererile succesive formulate de petent de recuzare a judecătorului, grefierului şi procurorului cauzei au fost respinse prin încheierile din 22 iunie 2009, 20 octombrie 2009 ale Curţii de Apel Bucureşti, astfel că nu există motive de incompatibilitate care să conducă la casarea hotărârii.
Cât priveşte lipsa accesului la dosar reclamată de petent, aceasta nu constituie motiv de casare şi, de altfel nici nu este probată, petentul depunând la dosar toate înscrisurile de care a înţeles să se folosească în susţinerea plângerii sale.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petent în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că aceasta a fost temeinic examinată de Curtea de Apel Bucureşti, prin raportare la cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Petiţionarul nu a arătat în ce constă neconstituţionalitatea textelor de lege, care sunt dispoziţiile Constituţiei pretins încălcate de aceste texte şi care este relevanţa acestora din urmă asupra modului de rezolvare a pricinii atâta timp cât ele se referă la instituţia trecerii unor acte de cercetare penală de la procuror la organele poliţiei judiciare (art. 217 alin. (4) C. proc. pen.), la modalităţile de exercitare a supravegherii de către procuror (art. 218 alin. (3) C. proc. pen.), la instituţia infirmării de către procuror a actelor sau măsurilor procesuale nelegale ale organului de urmărire penală (art. 220 C. proc. pen.).
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins cererea petiţionarului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul A.I. este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În timpul judecării recursului, recurentul petiţionar a formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. care, în opinia sa „intră în coliziune grea" cu prevederile Legii fundamentale.
Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate nu au nici o legătură cu soluţionarea recursului, neavând nici o relevanţă asupra fondului cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele legale de sesizare a Curţii Constituţionale astfel cum sunt ele statuate în dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
De altfel, în calea de atac cu privire la dispoziţia de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu este permisă invocarea unei alte excepţii de neconstituţionalitate întrucât instituţiile de drept sunt folosite arbitrar şi abuziv, dovedindu-se formalismul cererilor şi excepţiilor invocate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile art. 303 alin. (5) C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ.
Cu recurs.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3848/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3858/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
