ICCJ. Decizia nr. 227/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 227/2010

Dosar nr. 517/1/2010

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de apel, prin încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2010 a amânat din motive de ordin procedural la data de 29 ianuarie 2010 judecarea apelului, interval de timp în care a menţinut arestarea preventivă în cauză a inculpatului-apelant B.D. în conformitate cu dispoziţiile art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanţa amintită de control judiciar a constat că inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale în condiţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. [„inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa (.) închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică"] existând motive de bănuială legitimă privind săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni grave pedepsită de la 10 la 20 ani închisoare şi anume aceea prevăzută de art. 174 C. pen.

Ulterior, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv - măsură prelungită/menţinută cu respectarea condiţiilor/garanţiilor procesuale din art. 159, art. 300² rap. la art. 160^b alin. (1) şi (3) şi art. 171 C. proc. pen. – fiind condamnat în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 158 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Buzău, secţia penală, pentru comiterea infracţiunii sus-menţionată la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

În considerarea situaţiei juridice sus-menţionate, instanţa de apel a reţinut că se menţin în continuare nemodificate temeiurile iniţiale ce au justificat arestarea preventivă a inculpatului-apelant, adoptând sub aspectul menţinerii măsurii preventive amintite încheierea atacată din Şedinţa publică din 11 ianuarie 2010.

2. Recursul declarat împotriva încheierii amintite de către inculpat cu solicitarea de a se reexamina situaţia juridică a acestuia la momentul judecăţii în apel în sensul revocării arestării preventive şi punerii lui în libertate prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160^b alin. (2) C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160^b C. proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii") instanţa este obligată să verifice periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive (alin. (1)) putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului „dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate" (alin. (2)) ori menţinerea arestării preventive „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate" (alin. (3)).

În speţă, dată fiind condamnarea în primă instanţă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii ce a ocazionat arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menţin nemodificate şi temeiurile privării sale de libertate fiind justificată astfel – contrar solicitării inculpatului – aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

În plus, condamnarea în primă instanţă chiar nedefinitivă, justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale ratificate şi de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent".

Ca atare, solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecăţii în apel, prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160^b alin. (2) C. proc. pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative,menţinându-se încheierea atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3291/114/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2847/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2861/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: