ICCJ. Decizia nr. 2333/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizie nr. 2333/2010

Dosar nr. 17/97/2010

Şedinţa publică din 14 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 17/972010, Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului H.A.L., (fiul lui l. şi E.), la:

- 3 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere droguri de risc pentru consum propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele susmenţionate şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

Totodată prima instanţă a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 09 decembrie 2009 până la 27 ianuarie 2010.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul Hunedoara a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 100,5 grame rezină de cannabis, rămasă în urma probelor de laborator, trimisă la I.G.P.R. Bucureşti şi aflată în custodia acestuia.

De asemenea, prima instanţă a mai dispus ca următoarele mijloace de probă: un plic conţinând foiţa OBC (fila 96 d.u.p.) precum şi un plic conţinând un CD şi un DVD (înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara la poziţia 36/2010), să rămână ataşate prezentului dosar.

Tribunalul Hunedoara a obligat, totodată, inculpatul la plata sumei de 2210 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J. jar suma de 520 lei s-a constatat ca provenind din fondul special al D.I.I.C.O.T.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul H.A.L., care locuieşte în municipiul Hunedoara, nu avea nici o ocupaţie şi existând informaţii că acesta deţinea droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pe care le vindea unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie direct, fie prin intermediari, în cauză, a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire şi a unui colaborator.

S-a mai reţinut că inculpatul a intrat în legătură cu colaboratorul cu numele de cod M. oferindu-se să-i dea diferite cantităţi de haşiş, pe care colaboratorul să le vândă, urmând apoi să-i predea inculpatului contravaloarea drogurilor puse în vânzare, respectiv suma de 40 lei/gram.

Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a dat colaboratorului cu numele de cod M. aproximativ 3 grame de haşiş, împărţite în trei doze a câte un gram, învelite în foiţă de aluminiu, conform înţelegerii, cel din urmă urmând să vândă drogurile şi să-i dea inculpatului banii obţinuţi, respectiv suma de 40 lei/gram.

S-a mai reţinut că drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, iar în urma analizelor de laborator (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca), a rezultat că au fost 2,5 grame rezină de cannabis

Prima instanţă a mai reţinut că în seara aceleiaşi zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul, dându-i suma de 120 lei pentru drogurile mai sus menţionate şi primind de la acesta alte aproximativ 10 grame haşiş porţionate în acelaşi mod, în bucăţele de aproximativ 1 gram fiecare. Drogurile au fost din nou predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator reieşind că au fost 8,1 grame rezină de cannabis (raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 04 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

S-a mai relevat că, potrivit înţelegerii, colaboratorul cu numele de cod M. a început sa plătească dozele puse în vânzare de către inculpat, dându-i acestuia, la data de 29 noiembrie 2009, suma de 40 lei, contravaloarea unui gram de haşiş, la data de 30 noiembrie 2009, suma de 80 lei (contravaloarea a 2,0 grame de haşiş), iar la data de 5 decembrie 2009, suma de 280 lei pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, s-a reţinut că inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate da, în vederea vânzării, cantitatea de 100 grame haşiş, în schimbul sumei de 3.500 lei.

Urmare acestei discuţii, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu numele de cod M. s-a întâlnit în Hunedoara cu inculpatul, care i-a dat o placă de haşiş, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu şi legată cu o bandă adezivă de culoare maro.

Drogurile au fost, de asemenea, predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 91,4 grame rezină de cannabis (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

Întrucât inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească, în decurs de o oră, suma de 3500 lei, s-a pregătit suma de 1700 lei, notându-se într-un proces verbal seriile bancnotelor, care au fost predate colaboratorului, acesta întâlnindu-se cu inculpatul, în jurul orelor 10.30, în faţa magazinului A., situat în microraionul 6 din municipiul Hunedoara.

S-a reţinut de către prima instanţă că, în momentul în care colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1700 lei, s-a procedat la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat ca fiind H.A.L., iar în urma percheziţiei corporale, au mai fost găsire asupra acestuia, în buzunarul din interiorul hainei, două bucăţi de substanţă brun roşcată cu aspect şi miros de cannabis, una ambalată în folie din aluminiu şi cealaltă în folie transparentă,precum şi un pachet de cinci foiţe din hârtie, foiţe marca OCB, pentru confecţionat ţigări.

Urmare analizelor de laborator (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca), s-a constatat că substanţa aflată asupra inculpatului era rezină de cannabis, în cantitate de 8,5 grame.

S-a mai reţinut că inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu a vândut drogurile de risc colaboratorului cu nume de cod M., (cunoscut de inculpat ca fiind o persoană cu prenumele D.), motiv pentru care a solicitat achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., recunoscând însă că cele 8,5 grame rezină de cannabis găsite asupra sa, erau pentru consum propriu, acesta susţinând că este consumator de droguri de circa 2 ani şi jumătate şi solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub limita minimului special, a cărei executare să fie suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

Prima instanţă a constatat că, din probele administrate în cauză (declaraţia colaboratorului autorizat în cauză, dată cu identitate protejată, din procesele verbale întocmite de ofiţerul de legătură al investigatorului sub acoperire, din înregistrările audio video în mediul ambiental, precum şi din faptul că o bucăţică de haşiş găsită asupra inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant, era exact partea care lipsea din placa de haşiş dată de către inculpat, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorului), a rezultat, în afara oricărui dubiu şi contrar susţinerilor inculpatului, că acesta este vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Tribunalul Hunedoara reţinând că, în drept, faptele inculpatului (vânzarea, în trei rânduri, a cantităţii de 102 grame rezină de cannabis şi deţinere pentru consum propriu a cantităţii de 8,5 grame rezină de cannabis), astfel cum au fost expuse mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanţă a constatat că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare prin privare de libertate este în măsură să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea inculpatului (căsătorit, cu un copil minor în îngrijire şi fără ocupaţie), neimpunându-se reţinerea în cauză de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special şi nici suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei, aplicându-i, prin urmare, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

Astfel prima instanţă a reţinut că, pe de o parte, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în speţă, inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii pentru comiterea, în concurs real, a două infracţiuni grave, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi cea de trafic de droguri de risc (ultima fiind săvârşită în formă continuată - trei acte materiale), prin modul în care acesta a acţionat relevându-se şi gradul de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcină, iar,pe de altă parte, că inculpatul a mai fost trimis în judecată şi prin rechizitoriul nr. 45D/P/2008, întocmit la data de 09 decembrie 2009 de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, pentru săvârşirea unor fapte similare (infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată - vânzarea de rezină de cannabis la 11 decembrie 2008 şi la 12 decembrie 2008 şi pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă ce se susţine că a fost comisă în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, dosarul fiind în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Hunedoara), dovedind astfel perseverenţă infracţională, chiar dacă s-a constat lipsa antecedentelor penale în ceea ce-l priveşte.

Împotriva sentinţei mai sus-menţionată a declarat apel inculpatul H.A.L. solicitând achitarea pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că din probele administrate nu rezultă vinovăţia acestuia în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa. Totodată, acesta, făcând trimitere şi la declaraţia dată în faţa instanţei de prim control judiciar, prin care a recunoscut că este consumator de droguri, a solicitat reducerea pedepsei la minimul prevăzut de lege.

Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 24/ A din 16 martie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosar nr. 17/97/2010.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar, în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, deducându-i din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2009 până la zi,obligându-l, totodată pe apelantul inculpat la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi stabilind ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să fie avansată din fondurile M.J.L.C.

Pentru a decide astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi sub toate aspectele, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat, respingându-l ca atare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a reţinut că prima instanţă justificat a apreciat că vinovăţia inculpatului H.A.L. rezultă, fără dubiu, din actele şi lucrările dosarului stabilind,pe baza probelor administrate, o corectă situaţie de fapt, constând în aceea că faptele inculpatului H.A.L. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut şi a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, constituie infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar fapta inculpatului H.A.L. de a deţine cantitatea de 8,5 grame droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pentru a o consuma, constituie infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a mai reţinut de către Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, că urmare autorizării unui investigator sub acoperire şi unui colaborator cu numele de cod M., s-a stabilit că în mod repetat, inculpatul a vândut droguri de risc, după cum urmează: la data de 27 noiembrie 2009 inculpatul, conform înţelegerii, i-a dat colaboratorului M. aproximativ 3 gr. de haşiş, împărţite în trei doze, cel din urmă trebuind să-i remită banii obţinuţi prin vânzarea lor; în aceeaşi zi a avut loc încă o întâlnire între colaborator şi inculpat, ocazie cu care i-a dat suma de 120 lei (contravaloarea celor 3 grame de drog menţionate mai sus) şi a primit alte 10 grame de haşiş, urmând să procedeze în acelaşi mod.

S-a mai relevat că, după ce colaboratorul a achitat întreaga cantitate de drog primită de la inculpat, acesta i-a comunicat faptul că îi poate da cantitatea de 100 gr. haşiş pentru suma de 3500 lei, iar la data de 9 decembrie 2009 colaboratorul M. a primit de la inculpat o placă de haşiş, învelită succesivjn folie transparentă, în folie de aluminiu şi apoi legată cu banda adezivă de culoare maro.

S-a constatat de către instanţa de prim control judiciar că aspectele mai sus menţionate au rezultat din procesele-verbale întocmite la datele de 30 noiembrie 2009, 2 decembrie 2009, 7 decembrie 2009, 9 decembrie 2009 (filele 6-19 d.u.p.), din imaginile realizate în timpul supravegherii operative care redau momentul în care inculpatul se întâlneşte cu colaboratorul M. (f. 24 d.u.p.), precum şi din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 decembrie 2009, din 4 decembrie 2009 şi din 10 decembrie 2009 întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, din care rezultă că substanţele predate de inculpat colaboratorului reprezintă rezină de cannabis.

De asemenea, s-a mai stabilit, urmare analizelor de laborator, că bucata de haşiş găsită asupra inculpatului, cu ocazia prinderii în flagrant, era exact partea care lipsea din placa de haşiş dată de inculpat, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului M. (filele 27-28 d.u.p.).

Instanţa de apel a mai reţinut că, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L., aceasta corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind necesară redozarea acesteia nici sub aspectul cuantumului şi nici sub aspectul modalităţii de executare, întrucât, a fost pe deplin justificată, având în vedere atât pericolul social al faptei, cantitatea relativ mare de drog vehiculată de inculpat şi caracterul repetat al faptelor, cât şi împrejurarea că acelaşi inculpat a mai fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara în Dosarul nr. 45/D/P/2008 pentru acelaşi tip de infracţiuni, care se menţionează că ar fi fost comise în perioada noiembrie 2008 - martie 2009.

Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri, motive care, în esenţă, au fost invocate şi în fata instanţelor anterioare.

Astfel, în esenţă, recurentul inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, în principal, achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat în dosar nu a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, iar în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi la circumstanţele personale ale acestuia, întrucât inculpatul a recunoscut constant că este consumator de droguri.

Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 17/97/2010, fiind fixat prim termen de judecată la 31 mai 2010, ocazie cu care, deşi s-a acordat cuvântul la dezbateri, instanţa de ultim control judiciar, constatând absenţa unor înscrisuri utile soluţionării prezentei cauze, a repus dosarul pe rol, fixând nou termen la 14 iunie 2010, solicitând, în acelaşi timp, xerocopiile respectivelor înscrisuri (încheierile prin care au fost confirmate autorizările interceptărilor date în cauză cu titlu provizoriu, de către procurorjn Dosarul de urmărire penală nr. 57/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, conform art. 912 alin. (3) şi următoarele C. proc. pen.

Până la termenul fixat, Tribunalul Hunedoara a expediat, prin fax xerocopia încheierii nr. 117/S din 2 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 117/S/2009, prin care s-a admis cererea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara şi în temeiul art. 912 alin. (3) C. proc. pen., s-a confirmat ordonanţa din data de 30 noiembrie 2009, emisă de aceeaşi unitate de parchet, valabilă începând cu data de 30 noiembrie 2009 ora 16,30 până la data de 2 decembrie 2009 ora 16,30. În cuprinsul adresei de înaintare emisă de Tribunalul Hunedoara s-a mai menţionat şi faptul că în Dosarul nr. 57/D/P/2009 al respectivei unităţi de parchet nu s-a mai solicitat confirmarea altei ordonanţe date de procuror.

De asemenea, urmare demersurilor telefonice, grefierul şef secţie al Tribunalului Hunedoara a menţionat că nu există nici încheierea nr. 74/2009, dar nici alte încheieri prin care să se fi solicitat autorizarea altor interceptări ale convorbirilor telefonice în Dosarul nr. 57/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, cauza, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpat este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de apărătorul desemnat din oficiu şi care vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului constată că, în speţă, instanţele anterioare nu au procedat la o cercetare judecătorească efectivă şi nemijlocită, de natură a garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil, stipulat prin dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

De altfel, respectarea dreptului la un proces echitabil presupune analiza respectării principiilor contradictorialităţii, egalităţii armelor, nemijlocirii, legalităţii şi loialităţii în administrarea mijloacelor de probă, garantate prin dispoziţiile mai sus menţionate.

Încuviinţarea şi administrarea probelor în cadrul procesului penal se realizează potrivit normelor procedurale prevăzute în legislaţia procesual penală a fiecărui stat.

Curtea Europeană a menţionat în mod constant că nu intră în competenţa sa posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei încuviinţării şi administrării mijloacelor de probă într-un proces penal, instanţa europeană fiind chemată să aprecieze doar dacă procedura în ansamblu a avut un caracter echitabil (cauza Van Mechelen ş.a. contra Olandei - hotărârea din 23 aprilie 1997, cauza Luca contra Italiei - hotărârea din 27 februarie 2001, cauza Graviano contra Italiei - hotărârea din 10 februarie 2005).

În acelaşi timp, însă, jurisprudenţa Curţii Europene este constantă în a menţiona că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, toate elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, fiind în sarcina judecătorului să vegheze ca toate aspectele ce pot influenţa soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii în cadrul procesului penal.

De asemenea, în acelaşi sens, s-a mai arătat că nici o condamnare nu poate fi întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declaraţie ce nu a fost administrată cu respectarea exigenţelor art. 6 parag. 3 Iit. d) din Convenţie, care impune ca regulă generală să se acorde inculpatului posibilitatea efectivă de a contesta o mărturie care îl incriminează şi de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul audierii acestuia, fie la un moment ulterior, precum şi de a obţine încuviinţarea şi audierea martorilor apărării în acelaşi condiţii ca şi martorii acuzării, (cauza Krasniki contra Republicii Cehe din 28 februarie 2006, cauza Ludi contra Elveţiei,hotărârea din 15 iunie 1992).

Or, în speţă, din actele şi lucrările dosarului rezultă că singura probă administrată nemijlocit de prima instanţă a fost cea a ascultării inculpatului (fila 15 dosar fond), prilej cu care acesta a negat săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, recunoscând-o numai pe aceea de consum de droguri, iar această declaraţie care nu diferă cu nimic de cea dată în faza de urmărire penală, nu poate constitui un temei suficient pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, ambele instanţe nefăcând altceva decât să confirme pur şi simplu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Hunedoara, întrucât probatoriul nu a fost practic administrat nemijlocit nici de către prima instanţă şi nici de către instanţa de prim control judiciar.

Astfel, atât instanţa de fond cât şi cea de prim control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală au reţinut aceeaşi situaţie de fapt, constatând cu uşurinţă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

Se cuvenea ca instanţa de fond să lămurească dacă inculpatul a comis sau nu faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, independent de faptul că în actul de inculpare s-a reţinut că acesta a fost surprins în flagrant şi că la realizarea acestuia au contribuit atât colaboratorul cu nume de cod M., cât şi investigatorul sub acoperire cu nume de cod C.

Este cunoscut, de altfel, faptul că valoarea probantă a declaraţiilor inculpatului făcute în cursul procesului penal este recunoscută numai în măsura în care acestea se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 63 alin. (2) şi art. 69 şi C. proc. pen.; or, în speţă, inculpatul în mod constant a recunoscut numai fapta de deţinere de droguri pentru consum propriu, susţinând că este consumator de droguri (aşa cum rezultă din declaraţiile de la filele 81-82 d.u.p.,dar şi de la fila 15 dosar primă instanţă), negând săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, astfel cum i-a fost reţinută în sarcină.

Înalta Curte constată că din ansamblul probator administrat în cauză nu reiese dacă şi în ce împrejurări s-a dispus autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice pentru perioada 3 decembrie 2009 - 1 ianuarie 2010, deşi la fila 30 d.u.p. există, conform art 911 şi următoarele C. proc. pen., o solicitare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara în acest sens, iar la dosarul de urmărire penală au fost ataşate procesele verbale încheiate cu ocazia transcrierilor unor convorbiri telefonice, din perioada de referinţă (filele 32-38 d.u.p.).

De altfel, în chiar cuprinsul mai sus menţionatelor procese verbale se face referire la autorizaţia nr. 74/2009 dată în scopul asigurării accesului şi supravegherii mijloacelor de telecomunicaţie utilizate de numitul A. (inculpatul din prezenta cauză), autorizaţie care nu există la dosar şi, deşi s-au făcut demersuri repetate pentru a fi ataşată la prezenta cauză în vederea verificării legalităţii interceptărilor telefonice respective (fiind solicitată telefonic Tribunalului Hunedoara pentru a fi transmisă) nu a putut fi înaintată, specificându-se că nu au fost solicitate spre confirmare alte ordonanţe emise de procuror în Dosarul nr. 57/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara.

De asemenea, prima instanţă, în virtutea rolului său activ trebuia să facă demersuri în vederea audierii nemijlocite, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate a tuturor persoanelor care aveau cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal, inclusiv a martorilor asistenţi A.l. şi P.M.G., ce au fost menţionaţi în cuprinsul procesului verbal încheiat la 9 decembrie 2009 (fila 50 d.-51-d.u.p.), pentru a stabili cu certitudine împrejurările în care inculpatul H.A.L. a fost surprins în flagrant şi apoi percheziţionat dar şi dacă aceştia aveau sau nu de făcut anumite precizări sau obiecţiuni la cele consemnate în respectivul proces-verbal.

Totodată, constatând că în cauză au fost utilizat un investigator cu identitate protejată (astfel cum rezultă din procesul verbal din 9 decembrie 2009 existent la filele 71-72 d.u.p.), fiind autorizată, de asemenea, participarea, în cadrul activităţilor specifice şi a unui colaborator cu identitate protejată, cu nume de cod M., se impunea ca prima instanţă să procedeze şi la audierea acestuia în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 861 şi art. 862 C. proc. pen., pentru a verifica nemijlocit cele consemnate în respectivul înscris.

Toate aceste aspecte se impuneau a fi lămurite de prima instanţă pentru formarea unei opinii clare cu privire la existenţa sau inexistenţa vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, cu atât mai mult cu cât celelalte probe administrate nu relevă fără echivoc că inculpatul H.A.L. a comis faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii în prezenta cauză, împrejurarea că acesta a mai fost trimis în judecată, pentru fapte similare şi într-un alt dosar aflat în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Hunedoara neavând nici o relevanţă sub aspectul vinovăţiei sale, ci cel mult, poate fi avută în vedere ca aspect ce conturează profilul moral şi atitudinal al inculpatului faţă de valorile ocrotite de lege, la momentul individualizării pedepsei aplicată acestuia .

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a lămurit condiţiile în care s-au solicitat şi eventual obţinut autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice, dar şi a celor din mediul ambiental privind pe acest inculpat, întrucât în speţă, din actele dosarului rezultă existenţa unei singure autorizaţii nr. 117/S din 2 decembrie 2009,(filele 42-43 dosar recurs), ce referire la dosarul de urmărire penală din prezenta cauză, menţionându-se că nu s-a solicitat confirmarea altor ordonanţe date de procuror, deşi în Dosarul de urmărire penală nr. 57/D/P/2009 se face vorbire la un moment dat de existenţa unei autorizări nr. 74/2009 pentru accesul şi supravegherea mijloacelor de telecomunicaţie utilizate de numitul A. (filele 32-34 d.u.p.), care nu există la dosar, iar la fila 21 d.u.p. nu s-a menţionat numărul autorizaţiei provizorii, în baza căreia s-a procedat la înregistrarea discuţiilor ambientale ale aceluiaşi inculpat.

Practic, datele începând cu care s-au emis eventualele autorizaţii de interceptare, precum şi perioadele pentru care acestea s-au solicitat se impuneau a fi lămurite, şi, nu în ultimul rând, se impunea a se analiza dacă au fost respectate prevederile art. 911 - art. 966 C. proc. pen. şi dacă aceste mijloace de probă puteau fi folosite în procesul penal.

În raport de cele menţionate, Înalta Curte apreciază că probele din faza de urmărire penală trebuiau administrate nemijlocit de către primă instanţă şi întrucât aceasta nu s-a întâmplat în cauză este necesară trimiterea dosarului la Tribunalul Hunedoara pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va avea în vedere şi celelalte critici formulate în recurs de către recurentul inculpat, prin apărător.

Faţă de considerentele mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a constata că recursul formulat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, este întemeiat numai sub aspectele anterior relevate şi, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite ca atare şi va casa Decizia penală sus¬menţionată, precum şi sentinţa penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv la Tribunalul Hunedoara.

Totodată, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat se menţin şi în prezent, fiind îndeplinite prevederile art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a menţine starea de arest a inculpatului H.A.L.

Se vor menţine actele procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010 în faţa primei instanţe şi se va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv la Tribunalul Hunedoara.

Menţine starea de arest a inculpatului H.A.L.

Menţine actele procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 233/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie...  ICCJ. Decizia nr. 2436/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2333/2010. Penal