ICCJ. Decizia nr. 2527/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2527/2010
Dosar nr. 768/57/2011
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin încheierea nr. 12/MP din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 768/57/2011, în baza art. 160/2 alin. (2) rap. la art. 160/8a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpaţii S.M.I. şi I.D.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţi să plătească statului suma de câte 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin cererea formulată de inculpaţii S.M.I. şi I.D.I., înregistrată la această instanţă sub dosar nr. 768/57/2011 s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza disp. art. 160/2 şi urm. C. proc. pen.
In motivarea cererii inculpaţii au arătat că sunt cercetaţi în stare de arest preventiv în dosarul nr. 114/D/P/2010 al D.I.I.C.6.T. -Serviciul Teritorial Alba-Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, complicitate la evaziune fiscală, favorizarea infractorului, conflict de interese şi omisiunea sesizării organelor judiciare, fapte prev. de art. 8 din Legea 39/2003, art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea 241/2005, art. 264 C. pen., art. 253/1 C. pen. şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a susţinut că în starea de fapt reţinută de organele de urmărire penală nu s-a făcut referire la vreun grup infracţional, în ce fel au sprijinit membrii acestui grup, pe cine ar fi favorizat şi care sunt faptele ce li se impută, fapte care nu sunt probate, astfel că se solicită a se constata că în cauză nu subzistă elementele constitutive ale infracţiunilor.
Se mai arată că în cauză nu există nici o probă că ar fi săvârşit faptele ce lise impută şi în raport de lipsa de temeinicie a învinuirilor ce li se aduc, faţă de faza în care se află cauza, şi faţă de datele ce le caracterizează conduita şi competenţa profesională să se constate că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 160/2 C. proc. pen. şi să se dispună liberarea lor provizorie sub control judiciar.
Se mai solicită ca la judecarea cererii să se aibă în vedere şi elementele care definesc şi conturează profilul socio-moral, lipsa antecedentelor penale, conduita ireproşabilă în profesie, în societate şi în familie, ţinuta şi prestigiul de care s-au bucurat în societate.
De asemenea se mai solicită a se avea în vedere vârsta, starea de sănătate şi de necesitatea unei proporţii între interesul general al bunei desfăşurări a procesului penal şi interesele legitime personale.
În sprijinul cererii formulate s-au invocat prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO precum şi practica în această materie a CEDO.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat că cererea inculpaţilor nu este întemeiată, pentru considerentele ce vor urma.
Prin ordonanţa din data de 11 mai 2011 ora 18.45 D.I.I.CO.T Serviciul Teritorial Alba-Iulia a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii C.D.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea 39/2003, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., S.M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi I.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În cauză s-au reţinut următoarele:
În perioada anilor 2007-2010, numiţii A.L., L.C.I., A.E., A.(J.)R. şi G.M., în calitate de asociaţi, administratori, director general, responsabil vânzări şi director economic la SC P. SA, s-au constituit într-o grupare infracţională, având ca scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului, prin efectuarea mai multor activităţi comerciale neînregistrate în evidenţele contabile ale societăţii sau efectuarea unor înregistrări nelegale, ambele cu consecinţe fiscale (prejudiciu totalin. (2).300.597 lei aproximativ 561.000 EURO), însuşindu-şi astfel, în mod ilegal, importante sume de bani din societate, sume care au fost transferate în alte societăţi, bunuri materiale (ex. maşini de lux, etc.) sau în Italia.
Astfel, numiţii A.L., L.C.I. şi G.A.M., nu au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii pe care o conduceau, valoarea reală a balastului pe care-l exploatau din terasele şi albiile Mureşului achiziţionate de la SC E.X. SRL în 01 iulie 2008 (Blandiana 3 - în albia Mureşului şi Căptălani-lruga - în terasă), balast care apărea astfel, în mod fictiv, cumpărat de la această din urmă societate, la preţuri mult reduse faţă de preţul pieţei, deşi era exploatat efectiv de cumpărătorul SC P. SA, de pe suprafeţele nou achiziţionate. în realitate, faptic, aşa cum am arătat anterior, balastul era exploatat şi folosit de SC P. SA cu mijloacele proprii şi de pe suprafeţele proaspăt achiziţionate, dar scriptic, balastul era exploatat de SC E.X. SRL şi vândut către SC P. SA cu preţuri mult subevaluate, faţă de preţul de vânzare practicat pe piaţă în acea perioadă.
Acest mod de a proceda, s-a aplicat şi datorită împrejurării că SC P. SA nu deţinea la acea dată (iulie 2008-mai 2009) licenţă de exploatare pentru suprafeţele cumpărate, dar aceste licenţe erau deţinute de fostul proprietar, SC E.X. SRL, respectiv: licenţa nr. 9867 din 30 ianuarie 2008, cu valabilitate până în 30 ianuarie 2009 pentru Blandiana 3 - în albia Mureşului şi licenţa nr. 10507 din 16 iunie 2008, cu valabilitate până în 16 iunie 2009 pentru zona Căptălani-lruga - în terasă.
Efectuarea acestor manopere, au determinat neevidenţierea şi neplata integrală a taxelor datorate bugetului statului, aferente acestor exploatări, taxe care, în cazul în care SC P. SA ar fi procedat scriptic legal şi îşi obţinea licenţele de exploatare, ar fi fost la o valoare mult mai mare, respectiv aferente plăţii: redevenţelor miniere pentru cantităţilor de balast exploatate (209.467 tone) şi ulterior vândute de SC P. SA la valorile existente pe piaţă şi nu la valori subevaluate, întrucât redevenţa se calcula raportat la valoarea producţiei miniere realizată; taxelor de autorizare pentru exploatare ce ar fi trebuit plătite de SC P. SA; precum şi taxelor de mediu pentru utilizarea albiilor Mureşului.
Mai mult, deşi SC P. SA, a cumpărat de la SC E.X. SRL, în 01 iulie 2008, toate aceste suprafeţe de teren, utilaje şi stocuri, transfer care s-a realizat împreună cu personalul angajat care le deservea, între cele două societăţi precizate anterior, s-a încheiat pentru perioada 01 iulie 2008 - 01 mai 2009, un contract fictiv de închiriere purtând nr. 954 din 30 iunie 2008 prin care, SC E.X. SRL închiria şi utiliza de la SC P. SA, pentru suma de 10.000 EURO - chirie, un utilaj (excavator) pentru exploatarea balastului de pe suprafeţele de teren pentru care deţinea licenţele de exploatare, dar pe care le vânduse anterior, balast care era ulterior vândut, aşa cum am precizat deja, tot către SC P. SA cu sume mult diminuate.
Astfel, în mod evident, din punctul de vedere al SC E.X. SRL, această societate nu a înregistrat deloc cheltuieli de exploatare, nici faptic şi nici scriptic, deoarece în mod real cheltuielile aferente exploatării au fost suportate şi înregistrate, în totalitate de SC P. SA. Din acest motiv, nu s-a simţit nevoia încheierii unui contract de închiriere la momentul tranzacţiei şi nu s-au emis facturi pentru plata chiriei utilajului aparent folosit, respectiv nu s-au evidenţiat aspecte privind plata personalului care-l deservea şi a consumabilelor necesare utilizării acestuia, fapt ce dovedeşte încă o dată, activitatea operaţiunilor scriptice precizate.
De altfel, aşa cum reiese din materialul probator administrat în cauză, respectiv înregistrările ambientale ale discuţiilor purtate între S.M. şi I.D. cu administratorul SC E.X. SRL - L.E., cu ocazia controlului realizat de aceştia în 2009 pe tema redevenţelor, contractul de închiriere nr. 954 din 30 iunie 2008 nici nu exista la acea dată, încheierea acestuia fiind sugerată de inspectorii D.G.F.P. Alba – S.M. şi I.D., pentru a acoperii ilegalităţile comise, prejudiciante pentru bugetul statului şi localizate la SC P. SA.
Mai mult, tot pentru a încerca acoperirea acestor ilegalităţii, ulterior începerii controlului dispus de D.I.I.C.O.T. la SC P. SA şi audierea numitului L.E. - adm. la SC E.X. SRL, respectiv în 14 aprilie 2011, SC P. SA a emis factura seria PMP nr. 61000071/2011, aferentă contractului de închiriere nr. 954/2008 pentru excavatorul precizat anterior, deşi aşa cum am arătat deja, această situaţie era fictivă.
În aceste condiţii, aşa cum reiese şi din materialul probator administrat în cauză, au fost înregistrate cheltuielile aferente exploatării reale a balastului de către SC P. SA, dar această societate nu a plătit taxele datorate bugetului statului pentru obţinerea licenţelor şi mediu (utilizarea albiilor Mureşului), iar redevenţa minieră nu s-a plătit la valoarea reală, funcţie de valoarea producţiei miniere realizată, aşa cum era legal, ci la o valoare mult diminuată, aşa cum aceasta era facturată de SC E.X. SRL către SC P. SA. Astfel s-a cauzat bugetului statului un prejudiciu de 92.062 lei.
Toate aceste fapte au generat prejudicii bugetului statului şi au fost constatate de inspectorii S.M. şi I.D., dar aceştia nu au luat măsuri de coroborare a contabilităţii celor două societăţi cu operaţiunile comerciale faptice derulate, aşa cum aveau obligaţia, ci le-au trecut cu vederea pentru a obţine personal, foloase materiale ilegale.
În concluzie s-a reţinut în sarcina inculpaţilor S.M.I. şi I.D.I. că în calitate de funcţionari publici cu atribuţii de control angajaţi ai D.G.F.P. Alba, identificau şi furnizau şi ei contabili agenţilor economici protejaţi (ex. J.R. la SC P. SA), le acordau consultanţă şi sfaturi pentru a-şi acoperii ilegalităţile efectuate, iar ulterior îi controlau, dar în domeniul lor de activitate, respectiv al redevenţelor miniere şi celelalte taxe aferente exploatării balastului.
Astfel, inc. S.M. şi I.D.I., sunt cei care au recomandat-o pe numita J.R. ca şi director economic la SC P. SA şi îi acordau acesteia consultanţă în domeniul redevenţelor, activităţi pe care le efectuau însă contra cost, respectiv pentru sume de aproximativ 4.000-5.000 lei, sume probate în cauză ca fiind primite de către aceştia (A.L., vol. 10, fila 82-88).
Această consultanţă se derula prin deplasarea efectivă a susnumiţilor la sediul SC P. SA, efectuarea calculelor şi înregistrărilor împreună cu contabila, acordarea sfaturilor cu privire la acoperirea neregulilor constatate pentru ascunderea lor, neluarea acestora în considerare şi efectuarea ulterioară a unor controale formale în care constatau aspecte neesenţiale pentru a crea o aparenţă de legalitate şi realitate.
Inculpaţii S.M.I. şi I.D.I. deşi au constatat nereguli majore în evidenţele SC P. SA, le-au ascuns şi nu le-au prezentat autorităţilor competente ori şefilor lor ierarhici prin materialele de control întocmite, creând astfel prejudicii statului în favoarea contribuabilului protejat. Mai mult, inc. S.M., în interceptările redate, i-a solicitat numitei J.R. - dir. ec. la SC P. SA, să prezinte controlului trimis de D.I.I.C.O.T. rezultatele controalelor sale, care nu corespundeau evidenţelor contabile existente şi nu situaţia înregistrărilor existente în evidenţele firmei (vol. 9, fila 185-194).
Inculpaţii S.M.I. şi I.D.I. sunt cercetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fapte pentru care s-a disjuns şi declinat cauza în vederea cercetărilor la DNA - Serviciul teritorial Alba-Iulia.
Din actele de la dosar a rezultat că inculpaţii cunoşteau cu toţii activitatea infracţională a persoanelor din conducerea SC P. SA, au sprijinit aceste activităţi şi le-au ascuns, favorizând astfel învinuiţii, nesesizând organele judiciare referitor la faptele penale constatate şi aflându-se în conflict de interese în raport de calităţile oficiale pe care le deţineau şi activităţile desfăşurate efectiv în favoarea societăţilor controlate sau pe care urmau a le controla în virtutea atribuţiunilor de serviciu.
Prin încheierea penală nr. 6/MP din 12 mai 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 626/57/2011 a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor C.D.N., D.I., S.M.I. şi I.D.I. formulată de către D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi pe cale de consecinţă s-a dispus în temeiul art. 149/1 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen. luarea acestei măsuri preventive faţă de inculpaţii sus menţionaţi, pe o durată de 29 de zile, începând cu 12 mai 2011 şi până la data de 09 iunie 2011.
S-a apreciat de către Curte că în cauză sunt întrunite exigenţele art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea 241/2005, art. 264 C. pen., art. 253/1 C. pen., art. 263 alin. (1), (2) C. pen., precum şi a infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) în ce-l priveşte pe inculpatul D.I.
Referitor la cerinţele art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. Curtea a statuat că în cauză există riscuri semnificative ca inculpaţii să influenţeze administrarea justiţiei, iar pe de altă parte lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin Decizia penală nr. 2042 din 17 mai 2011 pronunţată în dosarul nr. 4075/1/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.D.N., D.I., S.M.I. şi I.D.I. împotriva încheierii nr. 6/MP din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Prin încheierea penală nr. 2326 din 8 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie în dosarul nr. 718/57/2011 s-a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva încheierii penale nr. 11/MP din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi s-a dispus în baza art. 155, art. 148 lit. b) C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii C.D.N., D.I. şi S.M.I., iar în baza art. 155, art. 148 lit. f) C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inc. I.D.I., începând cu data de 10 iunie 2011 şi până la 9 iulie 2011, inclusiv.
Curtea, analizând cererea formulată de inculpaţii S.M.I. şi I.D.I. prin prisma disp. art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, art. 160/2 C. proc. pen. instituie condiţiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar reglementând prin norme imperative cazurile în care se poate lua în discuţie oportunitatea acestei măsuri ( existenţa unor infracţiuni din culpă ori existenţa unor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani) precum şi cazurile în care nu este permisă acordarea ei (există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte).
Potrivit dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori împiedecarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei iar în alegerea măsurii instanţa este ţinută să aibă în vedere alături de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, starea de sănătate, vârsta, antecedentele şi celelalte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Privind din această perspectivă cererea formulată de inculpaţi Curtea reţine că infracţiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării inculpaţilor se încadrează în sfera unor infracţiuni grave având în vedere calitatea acestora. Curtea mai reţine că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicarea activă a inculpaţilor în săvârşirea faptelor.
Faţă de inculpaţii petenţi s-a prelungit măsura arestării preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări în ce-i priveşte pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Mai mult, inculpaţii sunt cercetaţi şi de către DNA - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, pentru fapte de corupţie.
Inculpaţii şi-au bazat în principal cererea formulată pe argumente de nevinovăţie, pe lipsa probelor şi contestarea existentei elementelor constitutive ale infracţiunilor care s-au reţinut în sarcina lor.
Se constată că din această perspectivă şi în acest cadru procesual Curtea nu are a analiza vinovăţia inculpaţilor şi aspectele de fond ale cauzei, ci doar de a stabili dacă cererea inculpaţilor formulată în temeiul disp. art. 160/2 C. proc. pen. este sau nu întemeiată raportat la cerinţele acestei dispoziţii legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea a constatat că până în prezent subzistă indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt acuzaţi.
Mai mult, la luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S.M.I. s-au reţinut disp. art. 148 lit. b) C. proc. pen. referitoare la existenţa probelor că ar încerca să influenţeze desfăşurarea anchetei penale, iar Curtea nu poate ignora în aprecierea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 160/2 C. proc. pen. existenţa acestei împrejurări care conduce la concluzia că cererea inculpatului este neîntemeiată.
În ce-l priveşte pe inculpatul I.D.I. Curtea apreciază că în această fază a procedurilor nu se impune liberarea sa provizorie sub control judiciar raportat la împrejurările în care se presupune că ar fi săvârşit faptele pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă.
Susţinerile inculpaţilor că faptele de care sunt bănuiţi nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi că nu ar avea posibilitatea de a influenţa ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor provizorie.
Referitor la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, din analiza probelor de la dosar rezultă că inculpaţii în calitate de funcţionari publici, de persoane cu atribuţii de control în domeniul fiscal, obligaţi să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, s-au folosit de funcţiile avute pentru a obţine foloase, de a favoriza societăţi comerciale în obţinerea de venituri ilicite şi de a sprijini activitatea infracţională a unui grup constituit în vederea eludării plăţii taxelor şi impozitelor datorate statului, omiţând sesizarea organelor judiciare, deşi aveau această obligaţie legală.
Starea de pericol social pentru ordinea publică este evidentă şi se reflectă în amploarea evaziunii fiscale datorate chiar comportamentului unor funcţionari cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor.
Rezonanţa socială a unor astfel de fapte grave, atât in rândul comunităţii locale, dar si la nivelul întregii ordini sociale, intr-un context în care asemenea fapte se încearcă a fi devoalate, determină o aşteptare justificată a opiniei publice care se aşteaptă la o reacţie cât mai promptă si eficientă a organelor judiciare.
În cazul de faţă, săvârşirea unor infracţiuni grave ca cele săvârşite de inculpaţi - incompatibile cu funcţiile deţinute şi implicând funcţionari cu atribuţii de control, având în vedere natura relaţiilor socio-profesionale afectate, face ca lăsarea in libertate a inculpaţilor să constituie un pericol pentru ordinea publica.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a acceptat, in cauza Letelleier c. Franţei că, in circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită si prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare sociala de natura sa justifice detenţia înainte de proces, cel puţin pentru un timp.
Gradul de pericol social al faptelor grave săvârşite de persoane care sunt datoare să aplice legea şi să verifice respectarea acesteia în domeniul fiscal este dat şi de calitatea persoanei, iar funcţiile deţinute de inculpaţi şi care au abuzat de aceste funcţii abuzează de fapt de încrederea inerentă funcţiei publice, iar faptele necinstite afectează direct, prin percepţia creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional.
Periculozitatea acestor fapte are efecte directe in rândul contribuabililor oneşti care pot fi determinaţi la rândul lor să apeleze la astfel de metode ilegale, încurajaţi de comportamentul infracţional al funcţionarilor cu atribuţii de control care încalcă legea, iar măsura preventivă a arestării este întemeiată pe elementele substanţiale ce trebuie sa asigure pedepsirea şi descurajarea unor astfel de comportamente.
Curtea arată că deşi la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpaţilor anterior cercetării lor în cauză există totuşi dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpaţilor faţă de normele de convieţuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-i împiedica, având în vedere şi miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare. Important de subliniat este şi faptul că în cauză au calitatea de coinculpaţi mai mulţi inculpaţi şi învinuiţi bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care inculpaţii i-au ajutat să beneficieze de pe urma faptelor săvârşite.
In consecinţă, pericolul social concret pe care lăsarea inculpaţilor în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual şi el a fost reafirmat şi prin hotărârea recentă de prelungire a măsurii arestării preventive. în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, în această fază a procedurilor se impune starea de detenţie preventivă a inculpaţilor.
Jurisprudenţa CEDO a statuat că în cazul infracţiunilor de corupţie, controlul continuu şi limitarea contactului inculpatului cu alte persoane poate fi esenţial în a putea evita ascunderea probelor, şi mai important, influenţarea martorilor (Dudek vs Polonia). În speţa prezentă faptele prezumat a fi fost săvârşite de către inculpaţi sunt dintre acelea în legătură cu serviciul iar acuzaţia de conflict de interese este asimilată unei fapte de corupţie, astfel că şi în acest caz se justifică detenţia provizorie.
De altfel, interesul public pentru apărarea ordinii de drept este precumpănitor faţă de libertatea persoanei, iar acuzaţia săvârşirii unor fapte de asemenea natură justifică necesitatea detenţiei preventive a inculpaţilor.
Curtea apreciază că printre riscurile pertinente care sunt de natură să justifice luarea faţă de persoanele în cauză a unei detenţii provizorii sunt acelea că inculpaţii odată eliberaţi vor suprima probe sau vor exercita presiuni asupra martorilor, ori vor stabili înţelegeri dăunătoare anchetei, cu diferite persoane capabile să le ofere un sprijin ( Ringeisen/Austria 1998).
Vizând aspectele de ordin personal invocate de către inculpaţi şi care, pot reprezenta, în accepţia textului de lege prev. de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. cât şi a jurisprudenţei CEDO, criterii relevante în luarea şi menţinerea unei măsuri privative, Curtea consideră, fără a le nega, faptul că necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică, precumpănitor general al societăţii primează în acest moment, protejării celui privat al inculpaţilor.
Aspectele personale invocate de către inculpaţi nu sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererilor, intereselor personale ale inculpaţilor de a fi judecaţi în stare de libertate opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului general al societăţii, care este precumpănitor.
Pentru aceste motive Curtea apreciază liberarea provizorie sub control judiciar nu este aptă să satisfacă, la acest moment procesual, exigenţele scopului impus de art. 136 C. proc. pen., astfel că cererile au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii S.M.I. şi I.D.I., solicitând să se constate că sunt întrunite toate condiţiile procedurale penale din punctul de vedere al limitelor pedepsei al infracţiunilor pentru care, inculpaţii sunt cercetaţi, cât şi în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestora nu depăşeşte 18 ani închisoare. Totodată, apărătorul a arătat că inculpaţii şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu constatând nereguli în materialele de control întocmite şi aplicând sancţiuni de 1 miliard lei vechi.
S-a precizat că natura faptelor, gravitatea şi efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenţiei în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
Recursurile sunt nefondate. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune este o măsură facultativă, ceea ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o vocaţie pe care acesta o are la punerea în libertate, subsumată unor condiţii şi garanţii.
Din reglementarea instituţiei liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai întâi verificarea unor condiţii de admisibilitate a cererii, iar ulterior aprecierea instanţei investită cu soluţionarea ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condiţiile prev. de art. 160/2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiţii nu atrage după sine şi admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
În acest context, Curtea constată că, deşi legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracţie de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârşită, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului. inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
În urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfăşurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Or, din această perspectivă, Curtea constată că inculpaţii sunt cercetaţi în stare de arest din data de 12 mai 2011 pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, complicitate la evaziune fiscală, favorizarea infractorului, conflict de interese şi omisiunea sesizării organelor judiciare, fapte prev. de art. 8 din Legea 39/2003, art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea 241/2005, art. 264 C. pen., art. 253/1 C. pen. şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinându-se că în calitate de funcţionari publici cu atribuţii de control angajaţi ai D.G.F.P. Alba, deşi au constatat fapte cauzatoare de prejudicii bugetului de stat în legătură cu activitatea SC E.X. SRL şi SC P. SA, aceştia nu au luat măsuri de coroborare a contabilităţii celor două societăţi cu operaţiunile comerciale faptice derulate, aşa cum aveau obligaţia, nesesizând organele judiciare referitor la faptele penale constatate, ci le-au trecut cu vederea pentru a obţine personal, foloase materiale ilegale.
De asemenea, cei doi inculpaţi identificau şi furnizau şi ei contabili agenţilor economici protejaţi (ex. J.R. la SC P. SA), le acordau consultanţă şi sfaturi pentru a-şi acoperii ilegalităţile efectuate, iar ulterior îi controlau, dar în domeniul lor de activitate, respectiv al redevenţelor miniere şi celelalte taxe aferente exploatării balastului, aflându-se în conflict de interese în raport de calităţile oficiale pe care le deţineau şi activităţile desfăşurate efectiv în favoarea societăţilor controlate sau pe care urmau a le controla în virtutea atribuţiunilor de serviciu.
Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce le sunt imputate inculpaţilor (aceştia fiind cauzaţi că au contribuit, contrar atribuţiilor de serviciu, la prejudicierea bugetului de stat cu importante sume de bani), ca şi stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală fiind în plină desfăşurare), prin raportare şi la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia, ca şi poziţia procesuală adoptată de inculpaţi, conduc la concluzia că la această dată liberarea provizorie a inculpaţilor nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
În privinţa circumstanţelor personale invocate de către inculpaţi, acestea au existat şi la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind aşadar evaluate de organul judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpaţilor. Tot astfel, criticile vizând lipsa de temeinicie a acuzaţilor nu pot face obiectul analizei instanţei investite cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie, ci reprezintă chestiuni care ţin de fondul cauzei.
În consecinţă, cererea fiind nefondată, în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanţa de fond, sens în care conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse şi recursurile declarate de inculpaţi, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.M.I. şi I.D.I. împotriva încheierii nr. 12/MP din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 768/57/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2010. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2568/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
