ICCJ. Decizia nr. 2568/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2568/2010
Dosar nr. 139/57/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2010 dată în dosarul nr. 516/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii T.I. şi D.S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen. şi art. 248 1 C. pen. Pentru a dispune astfel a reţinut că petentul I.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva magistraţilor T.I. şi D.S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. şi abuz în serviciu în forma calificată, prevăzută de art. 248/1 C. pen. în considerarea faptului că la soluţionarea dosarului nr. 1602/272/2009, prin dosarul nr. 909/272/2010, arătând că nu s-a ţinut cont de plângerea în care reclama caracterul fals al unor contracte, solicitate de petent a fi depuse în cauză, de împrejurarea că a solicitat asistenţă juridică din oficiu, respectiv de îngrădirea dreptului la apărare prin neacordarea posibilităţii de a studia dosarul. A considerat că soluţionarea dosarului său la primul termen de judecată a avut drept consecinţe îngrădirea dreptului său la apărare deoarece magistraţii nu au desemnat un apărător din oficiu iar pârâtele împotriva cărora a formulat plângere nu au fost prezente sau nu au fost citate. De asemenea, deşi iniţial cauza a fost repartizată unui judecător, a fost soluţionată de alt magistrat decât cel căruia îi fusese repartizată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 828/57/2010 şi, prin sentinţa penală nr. 76 din 14 septembrie 2010, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia raportat la prevederile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.
Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, a dispus prin rezoluţia din 13 decembrie 2010 în dosarul nr. 516/P/2010 neînceperea urmăririi penale faţă de T.I. şi D.S.A. cu privire la infracţiunile pentru care s-a formulat plângere penală motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni şi constatându-se că nu există vreo încălcare a atribuţiilor de serviciu de către persoanele anterior menţionate. Parchetul a relevat în motivarea soluţiei împrejurarea că hotărârile dispuse în cauză sunt supuse căilor de atac iar pronunţarea în legătură cu administrarea unor mijloace legale de probă ori interpretarea lor este atributul exclusiv al organelor de anchetă, ale căror soluţii sunt, de asemenea, supuse căilor de atac.
Parchetul a reţinut în motivare şi împrejurarea pronunţării unei soluţii similare faţă de judecătorul T.I. ca efect al unei plângeri penale formulată de aceeaşi persoană dar cu privire la mai multe infracţiuni.
Împotriva rezoluţiei anterior menţionate petentul a formulat plângere, care a fost soluţionată de procurorul general al PCA Alba Iulia în sensul respingerii pentru considerentul că în cauză nu există şi nu se pot procura dovezi care să demonstreze că magistraţii la care se referă petentul au manifestat rea - credinţă la derularea procedurilor judiciare, acestea neputându-se pune la dispoziţia organelor de urmărire penală nici de către petent.
Procurorul ierarhic superior celui care s-a pronunţat pe plângerea iniţială a constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică.
Soluţia a fost atacată la Curtea de Apel Alba Iulia invocându-se în principiu aceleaşi împrejurări arătate în plângerea iniţială, respectiv împrejurarea că judecătorul trebuia să se abţină deoarece împotriva sa sunt formulate plângeri penale iar procurorul s-ar fi antepronunţat dar a şi reprezentat Parchetul în instanţă, că Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia ar fi refuzat efectuarea urmăririi penale în cauza sa.
Pentru primul termen de judecată, petentul a solicitat Curţii să i se asigure asistenţă juridică gratuită, să-i fie comunicat numele avocatului desemnat în acest sens, precum şi încheierea motivată cu soluţia pronunţată pe această cerere.
Cererea petentului este nelegală şi a fost respinsă de Curte deoarece OUG nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu este aplicabilă cazurilor penale iar alte dispoziţii legale nu există în materia în care solicită petentul asistenţă juridică acordată gratuit de către instanţă. Cazurile când se acordă ajutor public judiciar sunt expres prevăzute în art. 3 din actul normativ anterior invocat şi exclude cauzele penale.
Curtea de Apel Alba Iulia, verificând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, prin sentinţa penală nr. 37/2011 din 15 martie 2011 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluţiei nr. 516/P/2010 din 13 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, a reţinut că plângerea petentului este nefondată raportat la actele şi lucrările efectuate în cauză.
Prin conţinutul considerentelor instanţa de fond a reţinut că magistratura reprezintă "activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor." Constituţia precizează în mod explicit în conţinutul art. 129 faptul că - împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii., prevedere care se regăseşte transpusă şi în normele procesuale aplicabile fiecărei materii.
În acest context nemulţumirea justiţiabilului este nefondată raportat la existenţa cadrului juridic necesar realizării drepturilor sale iar din analiza actelor şi lucrărilor efectuate în faza urmării penale rezultă că acuzele aduse acestor magistraţi sunt vădit nefondate.
S-a mai reţinut că Parchetul a depus diligentele necesare analizării şi pronunţării unei soluţii temeinice. La dosarul de urmărire penală s-au depus soluţiile pronunţate în legătură cu cauza dedusă judecăţii iar actele procesuale efectuate în cauză înlătură susţinerea petentului în sensul că Parchetul Curţii de Apel Alba-Iulia ar fi refuzat efectuarea urmăririi penale în cauza sa.
Sub alt aspect, al doilea argument susţinut în plângerea înaintată Curţii, s-a reţinut că nu este sustenabil în considerarea faptului că legiuitorul a prevăzut expres cazurile de incompatibilitate ale magistraţilor dar şi dispoziţiile de care partea poate uza în exercitarea drepturilor sale.
Împotriva sentinţei penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, a declarat recurs petiţionarul I.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 139/57/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiţionar, este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 37 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului I.I., ca nefondată si a menţinut rezoluţia din 13 decembrie 2010 dată în dosar nr. 516/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 37 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, ca instanţă de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
In temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2527/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2569/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
