ICCJ. Decizia nr. 2558/2010. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2558 /20 12
Dosar nr. 2368/85/2010
Şedinţa publică din 16 august 2012
Prin sentinţa penală nr. 198/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 2368/85/2010 a fost respinsă cererea pentru schimbarea încadrării juridice.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a dispus condamnarea inculpatului B.G., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea din pedeapsă arestarea preventivă începând cu 7 octombrie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 113 C. pen. s-a luat faţă de inculpat măsura obligării la tratament medical până la însănătoşire.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200.500 euro.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile P.D.I. şi Ţ.D. câte 10.000 RON daune morale, iar părţii civile M.E.A. 5.000 RON daune morale.
S-a constatat că părţile vătămate M.I., Ţ.E. şi L.R. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului 12.000 RON cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca onorariul pentru avocaţii desemnaţi din oficiu părţilor vătămate să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul anului 2005 inculpatul B.G. a procedat la recrutarea părţii civile M.I. (actualmente R.), din comuna R., jud. Sibiu, prin promisiuni mincinoase de căsătorie, intenţionând în fapt să o exploateze pe aceasta prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul lui. I-a facilitat transportul în Republica Federală Germania, în luna aprilie a anului 2005, unde a cazat-o în apartamentului lui din Berlin. După aproximativ 50 de zile, inculpatul i-a propus părţii civile să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani cu persoane de sex masculin necunoscute, găsite de el. Partea civilă nu a fost de acord, dar a fost determinată într-un final să accepte, fiind inclusiv agresată fizic în acest sens de către inculpat. Acesta dădea anunţuri la ziar în scopul recrutării de astfel de clienţi, aceştia plătind sume cuprinse între 85 şi 180 de euro pentru un raport sexual. La începutul lunii februarie 2006 partea civilă, care între timp fusese mutată de către inculpat la altă adresă, a fost depistată de autorităţile germane şi trimisă în România.
În luna ianuarie a anului 2007, partea civilă M.I. a fost contactată din nou de către inculpat, în România, pentru a pleca în Germania în vederea găsirii unui loc de muncă. Partea civilă a fost de acord să plece deoarece dorea să o ajute să plece pe o altă tânără exploatată de către inculpat, şi pe care o cunoscuse în perioada, cât a stat la acesta şi anume pe partea civilă P.I.D. din localitatea D., jud. Sibiu. Tot la locuinţa inculpatului, partea civilă a constatat că se afla şi numita Ţ.D. şi ea tot din localitatea R., jud. Sibiu, care ajunsese anterior în Germania, prin aceeaşi modalitate, în cursul lunii septembrie 2006, şi care la rândul ei fusese obligată la practicarea prostituţiei de către inculpat. Astfel, în luna februarie a anului 2007, cele trei părţi civile M.I., P.I.D. şi Ţ.D. au fost ajutate să plece în România de către martorul T.C. din judeţul Dolj întâlnit întâmplător de către ultima dintre părţile civile într-o cabină telefonică din Berlin.
În luna noiembrie a anului 2005, partea civilă P.I.D. l-a cunoscut pe inculpatul B.G. în Hamburg, în timp ce se afla la mama acestuia, S.V., fiind obligată de către aceasta la practicarea prostituţiei. Inculpatul i-a solicitat să îl însoţească la Berlin, cu încă o persoană de sex feminin din România, cu care partea civilă călătorise în Germania. Aici a stat aproximativ o lună de zile, timp în care a cunoscut-o pe partea civilă M.I., după care s-a întors în România pentru reînnoirea vizei de şedere. S-a întors în Germania, în luna ianuarie 2006, la solicitarea inculpatului care i-a promis că se va căsători cu ea. După o lună de la sosire, inculpatul i-a spus părţii civile că trebuie să practice prostituţia, întrucât el nu mai are bani pentru a se întreţine. La refuzul acesteia, a obligat-o, apelând la violenţe fizice şi verbale. Clienţii erau găsiţi de către inculpat, iar tarifele variau în funcţie de genul de raport sexual practicat, între 80 şi 200 euro. Din aceşti bani, inculpatul nu îi dădea nimic părţii civile.
În luna septembrie a anului 2006 a venit în Germania, recrutată de către inculpat în acelaşi scop şi partea civilă Ţ.D., aceasta călătorind pe autocar cu fiica inculpatului, în vârstă de 12 ani, martora B.A.I. După plecarea ei în România, inculpatul a adus-o în acelaşi apartament şi pe partea civilă M.I. Au practicat toate trei prostituţia în folosul inculpatului până în luna februarie 2007, când partea civilă Ţ.D. l-a cunoscut pe martorul T.C., acesta ajutându-le să fugă în România. Deoarece anterior inculpatul îi distrusese părţii civile P.I.D. actele de identitate, aceasta s-a întors în ţară cu documente de călătorie emise de către Ambasada României din Germania. Cu această ocazie părţile civile P.I.D. şi M.I. au înaintat o plângere consulului României în Germania.
În luna iunie 2006 partea civilă Ţ.D. din comuna R., jud. Sibiu, a fost recrutată de către numita S.V. şi transportată de către aceasta în Germania unde a fost obligată să practice prostituţia timp de aproximativ două luni.
S-a întors în România la sfârşitul verii 2006, fiind imediat contactată de către inculpatul B.G., fiul numitei S.V., care a recrutat-o să plece din nou în Germania, ademenind-o în mod mincinos că îi va găsi un loc de muncă bine remunerat ca şi menajeră. Partea civilă s-a deplasat în Germania în luna septembrie a anului 2006, constatând că la domiciliul acestuia se mai afla şi partea civilă P.I.D.
De asemenea, într-un alt apartament se mai aflau cazate şi obligate la practicarea prostituţiei alte trei tinere din judeţul Hunedoara – E., A. şi R.
După aproximativ o săptămână, inculpatul B.G. a obligat-o pe partea civilă Ţ.D. să practice prostituţia în folosul lui, tarifele fiind cuprinse între 80 şi 160 euro, în funcţie de genul de raport sexual practicat. Clienţii erau găsiţi de către inculpat prin intermediul anunţurilor din ziar, iar ea ca şi celelalte părţi civile erau transportate la domiciliile acestora de către trei şoferi, cunoscuţi ai inculpatului, care primeau la rândul lor pentru fiecare cursă suma de 20 de euro.
În luna februarie 2007 partea civilă Ţ.D. a fost ajutată de către martorul T.C. să fugă de la inculpat şi să plece în România. Împreună cu ea au fugit de la inculpat şi părţile civile P.I.D. şi M.I.
În cursul lunii august 2006 părţile vătămate L.R.E., M.E.A. (fostă I.) şi Ţ.E. (fostă K.), toate din municipiul Hunedoara, jud. Hunedoara, au fost recrutate de inculpatul B.G., prin intermediul unei persoane „C.G." din Sibiu, cunoscut al fratelui primei dintre acestea, să se deplaseze în Germania deoarece le poate obţine locuri de muncă ca şi menajere în gospodării, contra unei remuneraţii de 700-800 de euro lunar. Acestea s-au deplasat în Germania în data de 30 august 2006, transportul fiind de asemenea plătit de către inculpatul B.G. Ajunse în Berlin, acestea au fost cazate într-un apartament în care mai locuia inculpatul şi partea civilă P.I.D. După aproximativ trei săptămâni a sosit şi partea civilă Ţ.D. împreună cu fiica inculpatului, moment în care cele trei părţi vătămate au fost mutate în alt apartament, situat în acelaşi bloc, dar pe altă scară. În zilele în care au urmat sosirii lor, inculpatul B.G. le-a spus celor trei părţi vătămate că trebuie să practice prostituţia în folosul lui, deoarece trebuie să îi restituie cheltuielile făcute de el cu transportul şi cu cazarea lor. Acestea au fost de acord fiind intimidate de atitudinea agresivă a acestuia, de ameninţările proferate de el, şi deoarece nu cunoşteau pe nimeni şi nu avea bani pentru a se întoarce acasă. Luaseră hotărârea să facă acest lucru până când vor câştiga bani destui pentru a-şi achita transportul înapoi. Au practicat prostituţia aproximativ o lună şi jumătate, fiind transportate la clienţii găsiţi de către inculpat de doi şoferi germani, H. şi U. Îşi ţineau pentru ele 30 de euro, iar restul îl dădeau şoferilor şi inculpatului, tariful fiind între 80 şi 120 de euro pentru un raport sexual, în funcţie de felul acestuia şi de distanţă.
Cam după aproximativ două luni şi jumătate inculpatul B.G. a lăsat-o pe partea vătămată Ţ.E. să plece în România, deoarece aceasta nu avea clienţi şi nu a ducea bani. Înainte cu puţin timp de aceasta partea vătămată M.E.A. a fost lăsată să plece de către inculpat cu unul dintre şoferi, H., acesta plătindu-i o sumă de bani în schimb. În luna ianuarie 2007 aceasta s-a întors şi ea în România, de asemenea, la sfârşitul lunii noiembrie 2006, partea vătămată L.R.E. s-a întors în România, fiind ajutată să fugă de doi cetăţeni germani.
La sfârşitul anului 2007, prin intermediul numiţilor O.B.C. şi Ş.F.V., care locuiau în acea perioadă la el în Germania, inculpatul B.G. a recrutat-o şi pe martora B.N.S. din Tălmaciu, jud. Sibiu, sub pretextul că îi va găsi de lucru ca ospătăriţă într-un restaurant. Aceasta a fost de acord şi a fost adusă în Germania de către învinuitul O.B.C., transportul fiind plătit de către inculpat. În seara în care a ajuns în Germania inculpatul a cazat-o pe aceasta în apartamentul lui şi a întreţinut cu ea relaţii sexuale împotriva consimţământului ei. Ulterior a mai făcut acest lucru şi de asemenea a agresat-o pe victimă spărgându-i un dinte.
După aproximativ o săptămână, a trimis-o pe aceasta la un client pentru întreţinerea de relaţii sexule. I-a spus că este vorba doar de un masaj. Ulterior a introdus-o pe aceasta într-un club în care intenţiona să o vândă unor cetăţeni străini. Aceştia şi-au dat seama că victima nu este prostituată şi, în perioada Anului nou, profitând şi de împrejurarea că inculpatul era plecat în România, au ajutat-o pe aceasta să se mute în altă locaţie, împreună cu învinuiţii O.B.C. şi Ş.F.V. Martora B.N.S. s-a întors în luna iunie a anului 2008 în România.
Starea de fapt astfel reţinută reiese din declaraţiile părţilor vătămate, care pe lângă împrejurarea că se coroborează între ele, se mai coroborează şi cu depoziţiile martorilor audiaţi, cu conţinutul convorbirilor telefonice, cu conţinutul înscrisurilor emanate de la autorităţile judiciare germane.
În apărarea inculpatului s-a cerut schimbarea încadrării juridice fie în forma de bază a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, fie în infracţiunea de proxenetism în forma de bază (tip) prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. sau, într-un alt subsidiar, în forma prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.
Cererile sunt neîntemeiate, iar încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este cea corectă.
Din probe reiese că inculpatul este cel care a recrutat părţile vătămate şi le-a cazat apoi în Germania, fie în apartamentul său, fie în alte locaţii pentru a practica prostituţia în folosul lui. Recrutarea s-a făcut prin înşelăciune, promiţându-le fie locuri de muncă oneste, fie că se căsătoreşte cu unele dintre acestea. Mai reiese şi că a avut o atitudine violentă, lovindu-le şi maltratându-le.
La toate acestea se mai adaugă împrejurarea că era ajutat de o serie de şoferi de taxi care transportau părţile vătămate la domiciliile beneficiarilor de servicii sexuale şi care chiar încasau banii de la ele. Aceşti şoferi au fost identificaţi de părţile vătămate doar cu prenumele, respectiv C., U., H. şi T. Or, toate acestea realizează conţinutul formei agravante a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Drept urmare, a fost respinsă cererea pentru schimbarea încadrării juridice formulată de inculpat, urmând a fi condamnat pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind vorba de o infracţiune continuată.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a ţinut cont că inculpatul nu are o ocupaţie stabilă, trăieşte din exploatarea prostituării unor persoane de sex feminin, că provine dintr-o familie cu asemenea preocupări (mama sa S.V. fiind condamnată prin sentinţa penală nr. 180/2008 a acestui Tribunal tot pentru o infracţiune de trafic de persoane), că a fost nesincer şi s-a sustras de la urmărirea penală, dar şi că are unele probleme de sănătate.
Faţă de toate acestea a fost condamnat la 6 ani închisoare.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în integralitatea lor, având în vedere natura infracţiunii comise, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea din pedeapsă a duratei arestării preventive începând cu 7 octombrie 2010 la zi.
Conform comunicării Parchetului General din Berlin, inculpatul a fost arestat în baza mandatului european de arestare preventivă din 10 martie 2010, la data de 7 octombrie 2010 în vederea extrădării (Dosar nr. 782/85/2010)
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu rezultă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip polimorf (bordeline şi antisocial), doar că a acţionat cu discernământ faţă de faptele imputate. S-a propus, faţă de potenţialul de decompensare a tulburării psihice, luarea măsurii obligării la tratament medical.
Instanţa, faţă de aceste concluzii şi faţă de modul cum inculpatul s-a comportat în raport cu unele din victimele traficului, a apreciat că există o stare de pericol în sensul art. 111 C. pen. şi care se impune a fi înlăturată.
Această stare de pericol subiectivă, decurgând din boala psihică a inculpatului, poate fi înlăturată prin luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen., măsură ce va dura până la însănătoşire.
Din declaraţiile părţilor vătămate rezultă că inculpatul a obţinut importante sume de bani de la acestea de pe urma practicării prostituţiei.
Astfel, de la M.I. a obţinut suma de 80.000, de la P.D.I. suma de 60.000 euro, de la Ţ.D. suma de 50.000 euro, de la Ţ.E. suma de 1.000 euro, de la M.E.A. suma de 7.000 euro şi de la L.R. suma de 2.500 euro.
Faţă de toate acestea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200.500 euro.
Cu privire la aspectul civil al cauzei s-a constatat că unele din victimele traficului s-au constituit părţi civile iar altele nu s-au constituit.
S-a luat act că părţile vătămate M.I., Ţ.E. şi L.R. nu s-au constituit părţi civile.
Partea vătămată P.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.
Partea vătămată Ţ.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 euro reprezentând daune morale.
Partea vătămată M.E.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro reprezentând daune morale.
În raport de prejudiciul moral suferit de fiecare dintre acestea, raportat şi la durata de timp cât s-au prostituat în folosul inculpatului, cererile de acordare a daunelor morale au fost admise în parte şi inculpatul a fost obligat să plătească câte 10.000 RON părţilor civile P.D.I. şi Ţ.D. şi 5.000 RON părţii civile M.E.A.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului 12.000 RON cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca onorariile pentru avocaţii desemnaţi din oficiu părţilor vătămate să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul B.G. În motivarea apelului inculpatul a criticat hotărârea atacată, susţinând că s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, nefiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pe cale de consecinţă, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen.
De asemenea s-a solicitat o reindividualizare judiciară a pedepsei şi aplicarea unei pedepse care să permită suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, a cererilor şi temeiurilor invocate de inculpat şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, instanţa a apreciat că apelul este nefondat.
În acest sens s-a arătat că prima instanţă a administrat probele necesare elucidării laturii obiective şi subiective a cauzei, reţinând corect starea de fapt din care rezultă că inculpatul B.G., în perioada 2005-2007, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane a recrutat, transportat şi cazat în Germania şapte peroane de sex feminin, pe care prin înşelăciune, ameninţare şi constrângere, le-a obligat să practice prostituţia în folosul său.
Raportat la starea de fapt, prima instanţă a făcut o justă încadrare juridică a faptelor potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) şi e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Criticile inculpatului privind încadrarea juridică a faptelor au fost apreciate ne fondate.
În acest sens s-a arătat că faptele au fost săvârşite de două sau mai multe persoane împreună, inculpatul fiind ajutat de şoferii de taxi care transportau părţile vătămate la domiciliile beneficiarilor de servicii sexuale şi care încasau banii de la ele, şoferii fiind identificaţi numai cu prenumele respectiv, C., U., H. şi T. Pentru realizarea conţinutului agravantei prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nu este necesar ca toţi participanţii să lucreze cu vinovăţie, fiind suficientă comiterea faptei de către cel puţin doi făptuitori, în mod efectiv şi concomitent.
Elementul material al infracţiunii de trafic de persoane s-a realizat prin înşelarea, recrutarea, cazarea, ameninţarea, violenţă şi alte forme de constrângere.
Elementul subiectiv s-a realizat cu intenţie calificată prin obligarea la practicarea prostituţiei [art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001], prin încălcarea drepturilor şi libertăţii [deplasarea şi libertatea de decizie, art. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001], în scopul exploatării persoanei.
Urmarea imediată a constat în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei, sub aspectul libertăţii şi demnităţii, iar legătura de cauzalitate rezultă „ex re" din simpla efectuare integrală a acţiunii ce constituie elementul material.
Traficul de persoane incriminat prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată (decizia nr. 49/2007, secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost admis recursul în interesul legii), iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs.
Deoarece persoanele recrutate nu au ştiut că scopul inculpatului este acela ca ele să practice prostituţia şi să primească o parte din banii câştigaţi pe această cale, iar acesta le-a ameninţat, a folosit violenţa şi alte forme de constrângere, nu sunt întrunite condiţiile pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.
Relevante în acest sens sunt comportamentul agresiv al inculpatului, precum şi împrejurarea că o parte din victime au apelat la alte persoane sau la autorităţile germane pentru a scăpa de inculpat şi de a ajunge în România, aspecte rezultate din coroborarea depoziţiilor martorilor şi declaraţiilor victimelor, cu conţinutul convorbirilor telefonice şi înscrisurilor emanate de la autorităţile judiciare germane.
Depoziţiei martorei P.Z.R. şi martorului P.I., părinţii victimei P.D., care au declarat că nu au cunoscut faptul că inculpatul a obligat-o pe victimă să se prostitueze sau că a bătut-o, sunt în contradicţie evidentă cu celelalte probe din dosar şi nu pot înlătura, singure, vinovăţia inculpatului.
Motivul de apel prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate a fost considerat de asemenea neîntemeiat, deoarece, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a), limitele pedepsei fiind între 5 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi, prima instanţă ţinând seama nu numărul victimelor, de caracterul continuat al infracţiunii, a făcut o justă proporţionalizare a pedepsei, aplicând inculpatului 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de 2 ani.
În raport de aceste considerente, prin decizia penală nr. 64/a/2012 Curtea de apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen., s-a făcut aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 381 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus durata reţinerii şi a arestării preventive.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul B.G. La termenul la care au avut loc dezbaterile asupra recursului inculpatul a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., arătând că recunoaşte comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum acestea sunt descrise în rechizitoriu. Prin apărătorul său ales, atât prin motivele scrise depuse la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., cât şi oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17, 14 teza I C. proc. pen. În principal s-a arătat că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. Pentru ipoteza reţinerii încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 s-a solicitat ca, urmare a reaprecierii materialului probator administrat să se dispună înlăturarea agravantei privind săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună prev. de alin. (2) lit. a) a art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei, avându-se în vedere şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în raport de poziţia procesuală din faţa instanţei de recurs.
Analizând hotărâre recurată atât prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în primul rând este de precizat faptul că, prin prisma acestuia este supusă controlului instanţei de recurs o problemă de drept, verificarea legalităţii încadrării juridice neputând aduce atingere situaţiei de fapt stabilită de către prima instanţă şi cea din apel, astfel cum se solicită de către apărare.
Referitor la criticile vizând greşita reţinere a infracţiunii de trafic de persoane, Înalta Curte are în vedere decizia în interesul legii nr. XVI din 19 martie 2007, privind distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. Aceasta este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
În situaţia în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei săvârşeşte infracţiunea de proxenetism, iar în cazul unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.
Pornind de la distincţia dintre cele două infracţiuni astfel cum aceasta a fost stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având în vedere limitele controlului judiciar, se constată că în cauză, în raport de situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită, în drept fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Astfel, în baza probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că recrutarea victimelor a avut loc prin înşelăciune, inculpatul B.G. facându-le promisiuni de căsătorie (M.I. şi P.I.D.) sau de obţinere a unor locuri de muncă oneste, de menajere (Ţ.D., L.R.E., M.E.A. şi Ţ.E.) sau de ospătar (B.N.S.), iar după sosirea acestora în Germania, erau cazate la locuinţa inculpatului şi erau exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei. Părţile vătămate erau agresate fizic şi verbal, iar pentru a putea scăpa de inculpat şi a reveni în România o parte din victime au apelat la alte persoane (Ţ.D. au fost ajutată să plece în România de către martorul T.C. întâlnit întâmplător, într-o cabină telefonică din Berlin, iar partea vătămată L.R.E. s-a întors în România, fiind ajutată să fugă de doi cetăţeni germani) dar şi la autorităţile germane (M.I., P.I.D., acesteia din urmă inculpatul îi distrusese actele de identitate).
Este de asemenea justificată şi reţinerea agravatei constând în comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună, în condiţiile în care la exploatarea victimelor, prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei, acesta era ajutat de numiţii C., U., H. şi T. cu care inculpatul era în legătură şi care asigurau transportul părţilor vătămate la domiciliile beneficiarilor de servicii sexuale, ce erau anterior găsiţi de inculpat.
Ca atare, critica formulată de către inculpat privind greşita încadrare juridică dată faptei nu este întemeiată, în cauză neputând fi reţinute elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, care ar fi presupus lipsa oricăror elemente de inducere în eroare a părţilor vătămate şi de constrângere la obligarea prostituţiei.
Nici criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen. nu sunt întemeiate.
Înalta Curte reţine că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de lege, de 6 ani închisoare, în condiţiile în care în cauză există o pluralitate de victime, infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată, din probatoriul administrat rezultând faptul că exploatarea persoanelor de sex feminin prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei constituia un adevărat mod de viaţă al acestuia şi nicidecum o activitate izolată. În cauză nu există argumente de fapt sau de drept care să conducă la coborârea acestei pedepse sau la reţinerea de circumstanţe atenuante, neputând fi valorificată, în condiţiile art. 320 alin. (7) C. proc. pen. nici poziţia procesuală a inculpatului din faţa instanţei de recurs.
În acest sens se constată că în prezenta cauză cercetarea judecătorească în faţa instanţei de fond a debutat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv la data de 02 februarie 2011, când, fiind audiat, inculpatul a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Ca atare nu sunt incidente dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, potrivit cărora în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
În raport de toate aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate şi având în vedere că în cauză nu se reţine incidenţei vreunui alt caz de casare care ar putea fi luat în considerare din oficiu, în condiţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefundat, soluţie în raport de care acesta va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 octombrie 2010 la 16 august 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile, în sumă de 150 RON pentru fiecare se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1708/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
