ICCJ. Decizia nr. 1704/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1704/2010
Dosar nr. 4541/1/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4541/1/2010 petentul I.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 26 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 175/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În motivarea plângerii se arată că nu există un proces-verbal prin care să se constate efectuarea unor acte premergătoare care să poată constitui mijloace de probă; de asemenea se confundă avocatul I.I. cu petiţionarul G.I.
La termenul de judecată din 5 octombrie 2010 petentul a solicitat acvirarea dosarelor ce aparţin Judecătoriei Oradea şi Tribunalului Bihor la prezentul dosar, precum şi conexarea Dosarului nr. 5372/1/2010 la prezentul dosar, cerere respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv că acesta conţine rezoluţii diferite, iar ataşarea dosarelor nu este utilă soluţionării cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petiţionarului o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 16 februarie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângerea formulată de Cabinet individual de avocat „I.I.", reprezentat de avocat I.I. împotriva următorilor magistraţi şi grefieri: „M.C. - judecător, Secţia Penală, Tribunalul Bihor, C.R. - judecător, P.M. - preşedinte Secţia penală, C.R. - judecător, H.M. - grefier şef secţie, A.H. - grefier, Popovici Minodora, procuror. D.C., procuror şef serviciu, I.M. - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.., precum şi pe făptuitoarea G.S.A. … pentru că au concurat la contracararea avocatului I.I. în susţinerea apărării pentru clientul său G.I., oficianţii abuzând de postura lor, implicând-o pe G.S.A.…, negând rolul apărării şi faptul că apărătorul are dreptul şi obligaţia de a susţine interesele legale ale celui acuzat în condiţiile legii şi în interesul înfăptuirii justiţiei…”.
Prin rezoluţia 175/P/2009 din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători M.C., C.R., P.M., C.R., procurori Popovici Minodora, D.C., I.M., grefieri H.M. şi A.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se că petentului nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 172 alin. (7) C. proc. pen., iar activităţile magistraţilor s-au circumscris înfăptuirii actului de justiţie care nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale.
2. Cu privire la numita G.S., organul de urmărire penală nefiind sesizat cu vreo faptă penală s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate, constatarea nulităţii/inexistenţei acesteia şi începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor indicaţi în plângere.
Prin rezoluţia 3081/1485/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluţiei 175/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţia comunicându-se petentului.
S-a apreciat că nu există nici o încălcare a dispoziţiilor legale, faptele penale neexistând, rezoluţia criticată fiind legală şi temeinică.
Nemulţumit de modul de soluţionare a cauzei sale, petentul s-a adresat instanţei de judecată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcţionar public, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport de împrejurarea că este săvârşită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligaţia apărării legalităţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Drept urmare, prin art. 246 C. pen., sub denumirea marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor" a fost incriminată „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămarea a intereselor legale ale unei persoane”.
Cu referire la cauză, întruneşte elementele constitutive ale unei astfel de infracţiuni, îndeplinirea defectuoasa a atribuţiilor de serviciu, printr-o acţiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracţiunii, săvârşită cu intenţie şi care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În cauză, probatoriul administrat nu a confirmat susţinerile petentului, din acesta nerezultând îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către magistraţi. Dimpotrivă, judecătorii cauzei au făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor legii procesual penale.
Or, potrivit art. 1 C. proc. pen. „procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod corect a faptele care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune, să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.
Din economia textului menţionat rezultă că procesul penal nu poate fi privit ca o activitate de represiune, ci exclusiv ca una desfăşurată pentru tragerea la răspundere doar a persoanei care a săvârşit o infracţiune.
În acest sens, prin art. 17 alin. (2) C. pen. s-a stabilit că „infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”.
Totodată, potrivit art. 62 C. proc. pen., „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele, pe bază de probe ” .
Aşadar, în raport cu textele menţionate, scopul procesului penal trebuie realizat în aşa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale, cu interesele individului, în raport cu care nici o persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii.
În acest context, cu referire la prima fază a procesului penal, prin art. 200 C. proc. pen., s-a stabilit că urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
În cauză, constatându-se inexistenţa infracţiunii sesizate, în mod întemeiat organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Chiar în ipoteza în care o soluţie ar fi rezultatul interpretării eronate de către magistrat a probelor administrate în cauză ori a unor norme de drept substanţial sau procedural, după caz, pentru a se reţine în sarcina magistratului, comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, este necesar să se dovedească faptul că acesta a acţionat cu intenţia de a prejudicia una dintre părţi.
Într-adevăr, cu referire la critica privitoare la nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru desfăşurarea judecăţii, invocată de petent în plângerea penală, este de reţinut că legea procesual penală a recunoscut părţilor, posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.
Drept urmare, p rotecţia judiciară a dreptului subiectiv dedus judecăţii este extinsă şi la căile de atac împreună cu normele care reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului penal.
Acest sistem, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispoziţie art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Drept urmare, orice hotărâre este supusă unei căi de atac, corespunzător dispoziţiilor sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
În consecinţă hotărârea judecătorească, în sine, nu poate constitui temei al angajării răspunderii penale.
Totodată, pretinsele încălcări ale drepturilor procesuale prevăzute de art. 172 C. pen. invocate de petent nu pot fi examinate contrar principiului legalităţii căilor de atac pe această cale, existând conform Codului procedură penală o serie de sancţiuni.
Este reţinut în acest sens că determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicţionale, de natură a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, egalitatea în faţa legii şi tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toţi participanţii, asigură finalitatea acestora, în condiţiile respectării independenţei şi autonomiei magistraţilor care înfăptuiesc actul de justiţie şi este de esenţa acestuia.
Astfel, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Totodată, susţinând că pentru a se reţine în sarcina judecătorilor cauzei penale, comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, este necesar să se dovedească faptul că aceştia au acţionat cu intenţia de a-l prejudicia pe petent şi constatând că această împrejurare nu este probată în cauză, a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, procurorul a dat o rezoluţie legală şi temeinică.
Susţinerile petentului privind nerespectarea art. 224 alin. (3) C. proc. pen. sunt nefondate nefiind aplicabile în materia prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
De asemenea, rezoluţiile procurorului sunt amplu motivate şi răspund tuturor cerinţelor petentului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată plângerea petentului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul I.I. împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2558/2010. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
