ICCJ. Decizia nr. 1708/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1708/2010
Dosar nr. 6800/1/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6800/1/2010 petentul M.G. a solicitat „judecarea în primă instanţă a persoanelor care i-au pricinuit pagube materiale şi daune morale, respectiv N.D., R.M., I.I., I.F.C.C., I.A.L.B., C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 248 C. pen., 288 C. pen. şi 291 C. pen.
În motivarea plângerii învederează că aceştia au instrumentat ilegal cauza de grăniţuire în Dosar nr. 6332/2004 civil, executarea silită a fost „regizată de judecătoare cu complicii acesteia, a fost validată o expertiză falsă, i-au fost respinse toate obiecţiunile la expertiză, recursul său a fost de asemenea instrumentat ilegal.
Petentul la punctul „B” din plângerea sa a chemat în judecată şi alte persoane cum ar fi C.I.C., P.I., P.M., C.M., I.I., S.I. pentru ilegalităţile făcute: falsuri, abuzuri, neadevăruri, depăşirea competenţelor.
În finalul plângerii sale petentul a solicitat soluţionarea acţiunii civile prin care să i se repare erorile săvârşite de intimaţi, restituirea materială sau echivalentul valoric al bunurilor de care a fost fraudat, desfiinţarea deciziei nr. 365 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, a sentinţei civile nr. 848 din 2 februarie 2006 a Judecătoriei Craiova, repunerea în posesie şi proprietatea sa a suprafeţei de 438 mp.
Petentul a ataşat plângerii sale un set de acte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului M.G. o consideră inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală poate fi sesizat cu plângere sau denunţ ori se sesizează din oficiu, atunci când pe orice altă cale s-a săvârşit o infracţiune.
Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul de urmărire penală ia cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracţiune, pot fi clasificate în raport cu sursa de informare în:
- moduri de sesizare externe (plângerea sau denunţul);
- moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu).
Învestirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul şi punctul de plecare al desfăşurării procesului penal.
Sesizarea reprezintă, aşadar, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit să adreseze organului judiciar competent, cu solicitarea desfăşurării activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.
Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen. plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii dându-i acesteia un conţinut precis, constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate.
Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.
Examinând plângerea formulată de petentul M.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu cuprinde elemente cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conţinutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate. Ci practic acesta este nemulţumit de soluţiile magistraţilor şi solicită desfiinţarea acestora.
Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge plângerea ca inadmisibilă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul M.G.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2558/2010. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3351/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|