ICCJ. Decizia nr. 257/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 257/2010
Dosar nr. 6431/2/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 308 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins ca nefondată, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.C. împotriva ordonanţei nr. 104/D/P/2004 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, menţinând soluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la 5 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că la data de 24 martie 2006, între persoana vătămată S.C. şi soţii D.R.L. şi D.D.E. s-au încheiat două acte notariale la Biroul notarului public D.D.
Prin cel dintâi, numit contract de donaţie, persoana vătămată le-a transmis celor doi soţi cu titlu gratuit, nuda proprietate a apartamentului deţinut în Bucureşti, rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, iar prin cel de-al doilea, intitulat testament, i-a instituit pe soţii D. drept legatari universali asupra tuturor bunurilor sale mobile şi imobile, în schimbul unor obligaţii pretinse de la aceştia.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a constatat existenţa unor indicii de comitere a infracţiunii de înşelăciune de către D.R.L. şi D.D.E., în complicitate cu notarul public D.D., precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către aceasta din urmă, motiv pentru care a şi dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea continuării cercetărilor faţă de sus-numiţii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., respectiv 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Cu privire la faptele cu care a fost sesizat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003.
Datorită cuantumului prejudiciului reclamat, în cauză nu se poate vorbi despre consecinţe deosebit de grave, în sensul dispoziţiilor art. 146 C. pen., astfel că nu este îndeplinită condiţia obligatorie pentru ca faptele să corespundă noţiunii de „infracţiuni grave” asociată cu activitatea de criminalitate organizată, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003.
Pe de altă parte, acţiunile derulate au avut un caracter ocazional şi au fost desfăşurate în considerarea strictă a folosului ilicit procurat de la persoana vătămată, astfel că în cauză nu sunt întrunite caracteristicile „grupului infracţional organizat” în sensul cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 şi nici acelea ale „grupului” în accepţiunea art. 8 din acelaşi act normativ.
În consecinţă, prin ordonanţa nr. 104/D/P/2004 din 7 mai 2009, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.D., D.R.L. şi D.D.E. pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003.
Plângerea formulată de persoana vătămată împotriva măsurii dispuse de procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 577/2009 din 12 iunie 2009 a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
Învestită cu plângerea persoanei vătămate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că în accepţiunea art. 7 parag. 1 pct. c din Legea nr. 39/2003 este denumită infracţiune gravă, infracţiune contra patrimoniului care a produs consecinţe deosebit de grave.
Cum prejudiciul reclamat de petentă şi cuprins în actul de donaţie este de 19.200 euro, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 146 C. pen. referitoare la noţiunea de consecinţe deosebit de grave şi nici dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003.
Aşa fiind, instanţa a constatat că procurorul a reţinut în mod corect că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, împrejurare ce constituie cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana vătămată S.C., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori.
S-a susţinut că persoana vătămată a fost indusă în eroare cu privire la conţinutul actelor notariale încheiate, ea nemanifestându-şi niciodată voinţa în sensul înstrăinării apartamentului, cu atât mai mult cu cât a încheiat un testament pe numele nepoatei sale.
Examinând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., a verificat soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe baza materialului şi a lucrărilor din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală şi temeinică şi menţinând-o ca atare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, prin ordonanţa nr. 104/D/P/2009 din 7 mai 2009, a constatat numai neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003 pentru argumente ţinând de neîndeplinirea unor cerinţe ale textelor de lege arătate privind cuantumul prejudiciului şi constituirea în grup infracţional a persoanelor cercetate, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă cu privire la aceste fapte este consecinţa logică şi întemeiată a acestei constatări.
Cu privire la faptele de înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT a constatat existenţa unor indicii privind comiterea acestora, motiv pentru care a disjuns cauza şi a trimis-o în vederea continuării cercetărilor penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Or, prin recursul declarat, persoana vătămată solicită trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale tocmai pentru aceste fapte care nu au făcut însă obiectul ordonanţei atacate nr. 104/P/2004 din 7 mai 2009 şi care, prin urmare, nu pot face nici obiectul verificării de către instanţa de judecată în cadrul acestei pricini.
În consecinţă, Înalta Curte constată că soluţia dispusă de procuror şi menţinută de instanţa de fond este conformă actelor premergătoare efectuate în cauză şi, neexistând temeiuri de casare, va respinge ca nefondat recursul petiţionarei S.C.
Recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.C. împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2576/2010. Penal → |
|---|
