ICCJ. Decizia nr. 2576/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2576/2010
Dosar nr. 4570/83/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 46 din 2 martie 2010 Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. în vătămare corporală gravă, prev. şi ped. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) şi c) şi 76 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L.L., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, la pedeapsa de:
- 5 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen. potrivit disp. art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 18 iunie 2009 la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă L.L.A., a sumei de 10.000 RON cu titlu juridic despăgubiri civile constând în daune materiale şi a sumei de 5.000 RON daune morale şi a respins restul pretenţiilor civile formulate.
A constatat că prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, în sumă de 4.940,24 RON a fost recuperat.
În baza art. 190 alin. (2) raportat la art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 323 RON cheltuieli judiciare către partea civilă, constând în contravaloarea expertizei medico-legale şi a analizelor preliminarii efectuate şi a sumei de 2.500 RON reprezentând onorariu avocaţial.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 439 lit. b) C. proc. pen. a confiscat în vederea distrugerii, corpurile delicte înregistrate în Registrul de Corpuri delicte al instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 17 iunie 2009, pe fondul consumului de alcool şi a unei altercaţii mai vechi cu victima, fiul său L.L.A., inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură cu cuţitul de bucătărie, producându-i o plagă tăiată, înţepată penetrantă toraco-abdominală cu leziuni de pleură, diafragmă şi splină, punându-i în primejdie viaţa.
În fapt, inculpatul a divorţat de soţia sa în urmă cu 4 ani, însă datorită lipsei banilor locuiesc toţi în imobilul pe care l-au deţinut împreună în timpul căsătoriei, în încăperi diferite, folosind împreună bucătăria, între părţi, respectiv între inculpat, partea vătămată şi soţia inculpatului există o stare conflictuală confirmată şi de multiplele plângeri pe care şi le-au făcut reciproc, respectiv inculpatul L.L. a mai avut calitatea de inculpat într-un număr de 7 cauze penale, după cum urmează: Dosar nr. 2734/P/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 8130/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9332/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 4138/2005 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 9930/2006 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 6586/2006 al Judecătoriei Satu Mare, Dosar nr. 3402/2006 al Judecătoriei Satu Mare.
De asemenea, inculpatul a formulat plângere penală împotriva părţii vătămate L.L.A. şi a fostei soţii L.V., prin care a solicitat cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire, prev. şi ped. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Aşadar, inculpatul nu a negat săvârşirea agresiunii cu consecinţa producerii leziunii traumatice mai sus arătată, a susţinut însă că a fost provocat de către partea vătămată, iar atacul produs atât fizic, cât şi verbal, a condus la săvârşirea faptei prin pierderea autocontrolului.
Raportat la probele administrate în cauză, sub aspectul laturii penale, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului de a produce asupra părţii vătămate o leziune traumatică prin lovire activă cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), ce a pus în primejdie viaţa victimei, întruneşte elementele constitutive de tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. şi nu ale infracţiunii vătămare corporală gravă, prev. şi ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei reprezentanta inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., cu reţinerea scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Aşa cum rezultă şi din raportul medico-legal, cât şi din expertiza medico-legală, întocmite în faza cercetării judecătoreşti, leziunea s-a produs prin lovire activă, instrumentul (cuţitul) folosit este apt de a produce moartea, zona în care s-a produs leziunea este vitală, iar rezultatul letal a fost prevăzut şi acceptat, ceea ce confirmă intenţia de a ucide şi nu de a vătăma, nefiind vorba de o simplă înţepătură cu producerea unei consecinţe mai grave, care se produce pe fondul unui alt element independent de voinţa inculpatului. Pierderea organului (splina) s-a realizat tocmai ca urmare a producerii acestei plăgi tăiată-înţepată cu penetrare în zona toraco-abdominală, elemente care conturează latura obiectivă a infracţiunii pentru care a fost întocmit actul de sesizare.
Cât priveşte scuza provocării ca circumstanţă atenuantă, instanţa de fond a respins reţinerea acesteia invocată în apărare, nefiind îndeplinite elementele ce compun conţinutul circumstanţei. Chiar dacă se acceptă intervenţia agresivă (verbală, întrucât pentru leziunea de pe braţul inculpatului nu s-a stabilit prin certificat medico-legal când s-a produs) a părţii vătămate, un astfel de comportament pe fondul unor relaţii de familie deteriorate şi de aceeaşi natură nu a produs o puternică tulburare sau emoţie din partea inculpatului, relaţiile conflictuale reprezentau un modus vivendi al familiei (duşmănii reciproce, lipsă de respect, frustrări emoţionale, diferenţierea între copii, imposibilitatea comunicării).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul L.L. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 comb. cu art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din acelaşi cod cu motivarea că a aplicat părţii vătămate o singură lovitură cu intenţia de a o speria şi pentru a înlătura agresivitatea şi repercursiunile atitudinii agresive ale acesteia de a-l fi lovit la rândul său şi nu pentru a-i curma viaţa.
Apelul inculpatului vizează şi reţinerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ca circumstanţă atenuantă. Inculpatul arată că a comis fapta pe fondul unei tulburări determinate de împrejurarea că, anterior, partea vătămată l-a lovit în zona membrelor provocându-i leziuni aşa cum sunt acestea evidenţiate în planşele foto aflate la dosarului cauzei.
În latură civilă, inculpatul a solicitat, ca o consecinţă a reţinerii prev. de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părţii civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel şi partea civilă L.L.A. care prin motivele de apel formulate în scris şi depuse la instanţă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 18.450 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.
În susţinerea apelului, partea civilă a arătat că datorită consecinţelor leziunii provocate de inculpat a pierdut un contract de muncă în străinătate, contract care i-ar fi adus un venit în suma pretinsă cu titlu de daune materiale.
În justificarea obligării inculpatului la plata daunelor morale, partea civilă a arătat că prin fapta ilicită a inculpatului, care este tatăl său, i s-au cauzat suferinţe de ordin psihic care i-au alterat posibilităţile de viaţă familială şi socială.
Examinând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 378 din acelaşi cod, curtea a constatat că aceasta este netemeinică în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.
Critica invocată de inculpat în sensul că fapta acestuia constituie infracţiunea de vătămare corporal gravă, şi nu tentativă la infracţiunea de omor calificat este neîntemeiată.
Inculpatul înarmat cu un obiect apt de a produce moartea a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale agresive, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat ca rezultat posibil.
Chiar dacă nu a avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acţiune, a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui (viaţa victimei a fost salvată datorită asistenţei medicale acordată de urgenţă).
În consecinţă, fapta săvârşită de inculpat constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., iar nu aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) din acelaşi cod care se caracterizează sub aspectul laturii subiective, prin intenţie depăşită.
Curtea apreciază ca neîntemeiată şi critica referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. de către prima instanţă.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a susţinut că partea vătămată ar fi început să se certe cu acesta, moment în care l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă şi cu piciorul în piciorul stâng (dosarul de urmărire penală şi dosarul instanţei de fond).
În faţa instanţei de apel, inculpatul a susţinut acelaşi aspecte (din dosarul instanţei de apel).
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă, săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Pentru a face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., invocat de inculpat, nu este suficient să se constate o comportare necorespunzătoare a victimei ci mai degrabă că această comportare să fi generat în psihicul făptuitorului o puternică tulburare, reducându-i posibilităţile de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar el să fi acţionat în această stare.
Aspectele invocate de inculpat în apărarea sa nu au fost confirmate prin probele administrate în cauză.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, analiza obiectivă a actelor dosarului evidenţiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare.
Faţă de natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşite reflectată şi în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de valorile umane lezate, de lipsa respectului faţă de valoarea socială fundamentală protejată de legea penală (viaţa persoanei), de natura relaţiei dintre părţi, de împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire a acesteia, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de conduita şi atitudinea inculpatului, pedeapsa aplicată este corespunzătoare gravităţii faptei comise şi periculozităţii sociale ale inculpatului şi în măsură să răspundă scopului ei, stipulat în art. 52 C. pen.
Victima a fost supusă la traume fizice şi psihice excepţionale determinate de fapta săvârşită de inculpat şi a fost total inaptă a munci o lungă perioadă de timp, a suportat tratamente costisitoare şi dureroase nu numai strict cheltuieli de spitalizare, iar pentru viitor se vede cu incertitudinea desfăşurării unei vieţi normale.
Toate acestea reclamă o compensaţie corespunzătoare cu rostul de a-i alina părţii civile, pe de o parte suferinţele încercate atât ca o consecinţă directă a vătămării şi a intervenţiei chirurgicale subsecvente, cât şi pe acelea ce le va suporta în viitor decurse din starea de sănătate alterată.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 21/A din 13 aprilie 2010 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.L. împotriva Sentinţei penale nr. 46/2010 a Tribunalului Satu Mare.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia inculpatului la zi.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă L.L.A. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a desfiinţat-o în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul L.L. în favoarea părţii civile de la 9000 RON la 10000 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Inculpatul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare în apel către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs inculpatul L.L.
Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie, reiterând criticile susţinute în apel, după cum rezultă şi din partea introductivă a prezentei decizii.
Astfel, în principal a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., susţinând că nu a avut intenţia de a o ucide pe victimă, lovitura fiind aplicată datorită comportamentului agresiv al acesteia.
În subsidiar, inculpatul a solicitat, redozarea pedepsei aplicate având în vedere că este în vârstă, este bolnav şi a acoperit cheltuielile de spitalizare pentru partea vătămată.
Inculpatul a solicitat reducerea daunelor morale care au fost majorate nejustificat în apel.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Astfel, pe baza probelor administrate, analizate de către prima instanţă, a fost stabilită situaţia de fapt, anterior expusă şi care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului L.L., care în ziua de 17 iunie 2009, pe fondul unei stări conflictuale şi a consumului de alcool, i-a aplicat fiului său L.L.A. o lovitură cu un cuţit în zona toraco-abdominală, producându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat 30 - 40 zile îngrijiri medicale, întruneşte în drept elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.
Referitor la criticile formulate de inculpat:
1. Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen. vătămarea corporală gravă constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul şi punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Ultimul rezultat prevăzut de lege se referă la situaţia când inculpatul acţionează numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiţii susceptibile de a-i produce moartea.
În cauză, în mod corect s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, întrucât chiar dacă, după cum a susţinut recurentul, nu a urmărit moartea fiului său, a acceptat acest rezultat, rezultatul letal care nu s-a produs datorită intervenţiei primite, medicale de specialitate.
Astfel, intenţia, indirectă, a inculpatului de a ucide rezultă din toate împrejurările concrete ale cauzei respective: inculpatul a folosit un instrument apt de a provoca moartea, un cuţit, a aplicat lovitura puternică, de mare necesitate, într-o zonă vitală zona toraco-abdominală, precum şi de starea conflictuală permanentă existentă între părţi, generată de relaţiile de familie determinate şi ca urmare a (...) produs între inculpat şi mama părţii vătămate, relativ care au condus la existenţa mai multor procese civile şi penale.
Intenţia inculpatului de a ucide rezultă şi din consecinţele faptei sale, consecinţe care au fost constatate în raportul medico-legal efectuat în cauză, unde se concluzionează că victima a suferit o plagă tăiată-înţepată, penetrantă, toraco-abdominală, cu leziuni de pleură coasta a X-a stângă, diafragm şi splină, hemoperitoneu (plagă la care s-a intervenit chirurgical efectuându-se sutura diafragmului şi splenectomie).
În acelaşi raport, se menţionează că leziunile produse au pus viaţa victimei în primejdie.
În consecinţă, după cum s-a menţionat anterior, fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat.
2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi solicitarea inculpatului privind reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. proc. pen., circumstanţa atenuantă a scuzei provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Inculpatul a susţinut că partea vătămată a generat conflictul, începând să se certe cu acesta, moment în care l-ar fi lovit cu o bucată de fier peste mâna stângă şi cu piciorul în piciorul său stâng.
Aspectele invocate de inculpat nu au fost susţinute de probele administrate în cauză.
Astfel, leziunile invocate nu au fost constatate printr-un certificat medico-legal care să ateste data şi modul în care s-au produs, motiv pentru care nu se poate reţine că partea vătămată l-ar fi lovit pe inculpat, împrejurare care să fi fost de natură să-i provoace o tulburare în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Mai mult decât atât, este de necontestat că între părţi există o stare conflictuală care de altfel a generat mai multe procese de natură penală şi civilă, fapt care a atras şi întreţinut duşmănia, situaţie în care, chiar în ipoteza în care partea vătămată a avut o manifestare verbală agresivă, aceasta nu poate fundamenta concluzia existenţei provocării întrucât momentele de încordare nu numai că erau dese, dar constituiau un ";mod de viaţă";, fiind obişnuite.
3. Critica susţinută în subsidiar de inculpat, cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate, este de asemenea nefondată.
Astfel, la individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura şi gravitatea sporită a faptei determinată de atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală - viaţa persoanei, împrejurările comiterii şi modul de acţionare (anterior descrise), urmările socialmente periculoase ale faptei (rezultatul letal nu s-a produs datorită intervenţiei medicale de specialitate), precum şi circumstanţele penale din care a recunoscut săvârşirea infracţiunii, cu montările anterior menţionate, este în vârstă şi a achitat cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate.
Circumstanţele personale ale inculpatului au fost reţinute ca circumstanţe atenuante, cu consecinţe (...) pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază că, în raport de circumstanţele reale şi persoanele reţinute nu există motive pentru reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
4. Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată.
În mod corect instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul reţinând că traumele fizice şi psihice determinate de fapta săvârşită de inculpat, care au condus la o incapacitate temporară de muncă (raportat la leziunile traumatice suferite, funcţia splinei, care exclusă chirurgical, a fost preluată de către sistemul reticulo-histircitar al organismului, victima fiind încadrată în gradul III de invaliditate timp de 6 luni de la producerea leziunilor) au reclamat o compensaţie corespunzătoare. În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul L.L. este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 iunie 2009 la 29 iunie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 257/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2228/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
