ICCJ. Decizia nr. 2823/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2823/2010
Dosar nr. 6420/1/2011
Şedinţa publică din 10 august 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 21 iulie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5892/2/2011 a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.N.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr. 383/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., că scopul măsurii preventive nu se poate realiza în condiţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. şi în raport de momentul procesual de început a cercetării judecătoreşti nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.N.A. care a susţinut că încheierea atacată nu este motivată, că menţinerea în arest nu se mai justifică, că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi că măsura alternativă a liberării provizorii sub control judiciar este de natură a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar sau pe cauţiune.
Potrivit art. 1602 din acelaşi cod, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul G.N.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 383/P/2010 din 24 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în perioada 2007-2008, în mai multe rânduri a pretins sume între 120.000 şi 400.000 Euro de la C.A., lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă conducerea A.N.A.F. şi va determina astfel soluţionarea favorabilă a unor situaţii dificile în care s-a aflat, la un moment dat denunţătorul în activitatea sa comercială (conturi blocate, consemn vamal etc).
De asemenea, în sarcina acestui inculpat s-a mai reţinut că în calitatea sa de consilier superior clasa I în cadrul A.N.A.F. a făcut menţiuni ireale în declaraţia sa de avere şi a ascuns provenienţa unor sume de bani obţinute ilicit.
Faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive la data de 1 martie 2011 iar prin încheierea din 27 iunie 2011 a acestei instanţe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2652 din 1 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a fost menţinută această măsură.
Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod justificat respinsă de prima instanţă, întrucât exista riscul, în sensul art. 160/2 alin. (1) C. proc. pen. ca inculpatul să împiedice şi să influenţeze buna desfăşurare a urmării penale. De asemenea instanţa a motivat amplu hotărârea astfel că această critică nu poate fi primită şi ca atare va fi respinsă.
Temeiurile de fapt care susţin motivele verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracţiunile de care este învinuit se menţin, iar în raport de probele aflate în dosar măsura arestării preventive apare, în continuare justificată, luând în considerare gravitatea potenţialelor fapte săvârşite de inculpat.
Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei CEDO „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al CEDO.
Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu au influenţă asupra motivelor care, la acest moment procesual, justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului, nefiind vorba de o modificare a temeiurilor de fapt şi de drept reţinute la luarea acestei măsuri preventive.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva încheierii din 21 iulie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5892/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2010. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 2941/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
