ICCJ. Decizia nr. 2962/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2962/2010
Dosar nr.277/42/2011
Şedinţa publică din 07 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 08 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de persoana vătămată N.G. ca nefondată.
A menţinut rezoluţiile nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 şi nr. 1787/II/2/2010 din 03 martie 2011, adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, cercetat pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
A obligat persoana vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen. la data de 23 martie 2011 persoană vătămată N.G., a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 şi nr. 1787/II/2/2010 din 03 martie 2011 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care conform art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, domiciliat în municipiul Buzău, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) precum şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, deoarece lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
În esenţă, s-a susţinut că acestea sunt nelegale şi netemeinice, deoarece prin actele premergătoare efectuate de procuror s-a făcut dovada că intimatul executor judecătoresc refuză în mod sistematic şi nejustificat să execute sentinţa civilă nr. 4690/1998 pronunţată de Judecătoria Buzău rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404/2004, fapte ce au condus la producerea unor consecinţe materiale semnificative, prin cotropirea proprietăţii de către alte persoane, tulburarea posesiei şi nerespectarea altor hotărâri judecătoreşti.
Conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pentru soluţionarea plângerii s-a dispus ataşarea dosarelor penale nr. 728/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nr. 1033/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti. Legal citat, la ultimul domiciliu declarat, deşi actul procedural a fost semnat în condiţiile art. 179 alin. (1) teza 1 C. proc. pen., încă din data de 21 martie 2011, persoana vătămată nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a susţine oral aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate, iar în lipsa formulării vreunei cereri în vederea amânării cauzei, la termenul din data de 08 aprilie 2011 s-a trecut la examinarea cauzei, pe fond. Verificând rezoluţiile adoptate în dosarul nr. 728/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe baza actelor premergătoare efectuate de procuror şi în raport de motivele de reformare invocate de petentul persoană vătămată N.G., rezultă că soluţia de netrimitere în judecată a intimatului P.A.G., executor judecătoresc, este justă şi conformă dispoziţiilor legale ce reglementează condiţiile atragerii răspunderii penale pentru măsurile adoptate cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor determinate de exerciţiul acestei funcţii publice şi în privinţa cărora judecătorul printr-o hotărâre definitivă în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen. a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală.
Prin plângerea penală înregistrată sub nr. 728/P/2009 din 25 noiembrie 2009, trimisă spre competentă soluţionare prin Ordonanţa nr. 4601/P/2009 din 16 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, persoana vătămată N.G. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de intimatul P.A.G. executor judecătoresc sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi respectiv art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamând în esenţă, faptul că în mod nejustificat acesta refuză punerea în executare a sentinţei civile nr. 4690/1998 pronunţată de Judecătoria Buzău.
Ca urmare, nici până la această dată, cu toate demersurile efectuate atât în faţa organelor de poliţie cât şi a organelor de urmărire penală, persoana vătămată nu a reuşit să intre în posesia unui teren în suprafaţă de 4.600 mp obţinut în comuna Verneşti, sat Mierea, judeţul Buzău, proprietate ce îi aparţine şi este ocupată fără drept de familia Z.I. şi Z.C. În plus, aceleaşi persoane nu au respectat nici Decizia civilă nr. 469/R din 04 iulie 1997 a Curţii de Apel Braşov şi prin care a fost obligată să sisteze lucrările începute pe terenul în litigiu şi nici dispoziţiile sentinţei civile nr. 4690 din 19 mai 1998 a Judecătoriei Buzău pronunţată în contradictoriu cu numiţii I.C., S.S. şi S.I.
Pe baza actelor premergătoare instrumentate în limitele art. 228 rap. la art. 226 C. proc. pen. prin rezoluţia nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 conform art. 10 lit. f) din acelaşi cod, procurorul investit a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor reclamate faţă de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, apreciind că lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Împotriva acestei rezoluţii, în termenul legal a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată N.G., calea de atac fiind respinsă prin rezoluţia nr. 1787/II/2/2010 emisă de procurorul şef al unităţii de parchet, ca nefondată.
Examinând plângerea formulată conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. de petentul N.G., în raport de motivele invocate prin memoriile depuse în scris şi declaraţiile date în faţa procurorului, celelalte acte procedurale instrumentate în cauză, a rezultat că soluţia adoptată de cei doi procurori este temeinică şi conformă dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Pentru a dispune astfel, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că pentru aceleaşi fapte s-a decis de către judecător, prin hotărâre definitivă că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală. Astfel, o plângere cu acelaşi conţinut a făcut obiectul dosarului nr. 506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti iar prin rezoluţia din 28 septembrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi intimat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Soluţia dispusă de procuror a fost menţinută de instanţele de control judiciar care au respins ca nefondată plângerea introdusă de persoana vătămată N.G., atât în primă instanţă cât şi în recurs, respectiv prin sentinţa penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secţia penală. Drept urmare, s-a apreciat că în prezenta cauză s-au repus în discuţie aceleaşi aspecte sesizate anterior, astfel că potrivit art. 10 lit. f) C. proc. pen., lipseşte o condiţie prevăzută de lege necesară punerii în mişcare a acţiunii penale.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privinţa căreia judecătorul prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Or, din verificările efectuate după înregistrarea plângerii penale a rezultat cu certitudine că activitatea infracţională imputată intimatului P.A.G., pretins a fi comisă cu ocazia procedurii de executare civilă silită a sentinţei civile nr. 4690/1998 pronunţată de Judecătoria Buzău şi a deciziei civile nr. 404 din 10 decembrie 2004, au făcut obiectul dosarului penal nr. 506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispunându-se neînceperea urmăririi penale atât împotriva acestuia sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, cât şi a făptuitorilor Z.I. şi Z.C. pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 271 alin. (2) C. pen.
Soluţia adoptată s-a menţinut prin rezoluţia nr. 1263/II/2/2009 din 26 octombrie 2009 emisă de procurorul general al unităţii de parchet, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată de persoana vătămată N.G. S-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, lipsind intenţia specifică laturii subiective ce întregeşte conţinutul legal, deoarece neaducerea la îndeplinire a hotărârii instanţei civile de către intimatul P.A.G. s-a datorat imposibilităţii continuării procedurii de executare.
Astfel, chiar la începutul procedurii s-a constatat că imobilul în litigiu era deţinut în baza unor contracte de vânzare - cumpărare de către făptuitorii Z.I., Z.C., C.M. şi C.G., terţe persoane, care nu au avut calitate de parte în cauza civilă având ca obiect revendicarea suprafeţei de 4.600 metri pătraţi.
Cât priveşte pe făptuitorii Z.I. şi Z.C., de asemenea s-a apreciat că lipseşte situaţia premisă ce întregeşte conţinutul legal al infracţiunii prev. de art. 271 alin. (2) C. pen., cât timp persoana vătămată nu a fost pusă în posesie asupra terenului, obţinut în baza hotărârii judecătoreşti invocată drept titlu executoriu.
Verificându-se susţinerile persoanei vătămate, s-a stabilit că iniţial executorul judecătoresc a efectuat procedurile necesare punerii în executare însă, cu ocazia deplasării în teren a identificat impedimente la executare pe care le-a adus atât la cunoştinţa părţii interesate cât şi instanţei civile de executare.
Or, în atare situaţie, în lipsa înlăturării acestora, refuzul executorului de a continua procedura silită este consecinţa unor omisiuni identificate în cuprinsul hotărârilor civile, instanţele judecătoreşti rezumându-se să se pronunţe doar asupra modalităţii de identificare a terenului (încheierea din 05 august 1998), respectiv locul situării imobilului.
De asemenea, s-a ignorat şi faptul că pe acelaşi amplasament deţin titluri de proprietate şi intimaţii Z.I. şi Z.C., sens în care la data de 25 mai 2008 chiar a înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău o cerere pentru lămurirea şi completarea dispozitivului deciziei civile nr. 404/2004, în contradictoriu cu persoana vătămată N.G. Cererea formulată însă a fost respinsă prin încheierea din 02 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 551/114/2007 a Tribunalului Buzău, ca lipsită de calitate procesuală activă. Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a menţinut prin sentinţa penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1033/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti, respingându-se plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată. Ca şi procurorii sesizaţi, judecătorul investit conform art. 2781 C. proc. pen., a concluzionat că nu se impune începerea urmăririi penale împotriva celor trei făptuitori intimaţi, că în sarcina executorului judecătoresc nu se poate reţine intenţia sau culpa în nerespectarea unor hotărâri civile irevocabile care nu conţin elementele obligatorii ce permit identificarea unui imobil şi rezolvarea impedimentelor ivite la executare în contextul existenţei mai multor titluri valabile asupra acestuia şi deci, nu se indică în concret modul în care ar trebui întocmit actul de executare. În plus, intimatul P.A.G. nu a rămas în pasivitate, a solicitat completarea titlurilor executorii însă prin Decizia civilă nr. 263/2008 a Tribunalului Buzău s-a respins contestaţia la executare, ca nefondată. Această sentinţă a intrat sub puterea lucrului judecat, fiind confirmată prin Decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secţia penală. Ca şi prima instanţă, instanţa supremă de control judiciar a apreciat că atâta timp cât executorul judecătoresc a constatat că asupra terenului, obiect al executării silite, alte persoane decât cele menţionate în titlu, exercitau o posesie întemeiată pe o aparenţă de drept, nu există rea credinţă în îndeplinirea atribuţiilor exerciţiului funcţiei publice deţinute, ci impedimente serioase la continuarea executării silite, ceea ce îl exonerează de orice răspundere penală. Din cuprinsul plângerii înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 728/P/2009 a rezultat cu certitudine că în prezenta cauză, persoana vătămată N.G. a înţeles să repună controlului judiciar aceleaşi împrejurări de fapt şi de drept pretins a fi comise de intimatul executor judecătoresc P.A.G. şi făptuitorii Z.C. şi Z.I., cu ocazia executării sentinţei civile nr. 4690/1998 şi deciziei civile nr. 404/2004 a Tribunalului Buzău, având ca obiect punerea în posesie asupra imobilului, cumpărat în anul 1990 de la succesorul R.G., moştenitor al defunctei S.R. şi deţinut de făptuitorii Z.I. şi Z.C. conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1248 din 12 martie 1996, încheiat cu numita T.A. A mai rezultat de asemenea, că ulterior între persoana vătămată N.G. şi moştenitorii defuncţilor S.G. şi S.R. au avut loc mai multe procese civile, iar titlurile executorii, respectiv sentinţa civilă nr. 4690 din 19 mai 1998 a Judecătoriei Buzău şi Decizia civilă nr. 404/2004 a Tribunalului Buzău s-au adoptat exclusiv în contradictoriu cu pârâţii I.C., S.S., S.I. şi T.A., ultimii fiind obligaţi să lase în deplină posesie imobilul respectiv. Separat de aceasta, curtea de apel a observat şi faptul că prin plângerea adresată unităţilor de parchet ca şi declaraţiile date în faţa procurorului, persoana vătămată N.G. a precizat că înţelege să probeze faptele reclamate printr-o serie de înscrisuri, procese verbale, expertize, toate încheiate în perioada 1992-1998.
Astfel cum s-a expus în precedente, acestea au fost analizate punctual raportat la împrejurările de fapt reclamate, iar plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, intrată sub puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secţia penală. S-a apreciat că, cererea formulată de persoana vătămată contravine în egală măsură şi dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, existând autoritate de lucru judecat chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrarea juridică. În atare situaţie, justificat procurorul sesizat a apreciat că din actele premergătoare efectuate în prezenta cauză, nu au rezultat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost avute în vedere la soluţionarea plângerii ce a făcut obiectul dosarului nr. 506/P/2009. Simpla nemulţumire a persoanei vătămate N.G. privind soluţia adoptată prin rezoluţiile atacate, în lipsa descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală ulterior datei de 18 martie 2010 şi care să susţină verosimilitatea acuzaţiei grave privind exercitarea cu rea credinţă a funcţiei publice deţinută de intimatul P.A.G., investit fiind cu punerea în executare a unei sentinţe civile irevocabile,s-a apreciat că excede dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. existând o cauză ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale în sensul art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul N.G., a declarat recurs.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului declarat în cauză, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul petiţionar N.G. împotriva sentinţei penale nr. 64 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de petiţionarul N.G. împotriva sentinţei penale nr. 78 din 08 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 septembrie 2011 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2964/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
