ICCJ. Decizia nr. 3177/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3177/2010
Dosar nr. 8856/2/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva rezoluţiei dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea petentului la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petentul C.V. a formulat la data de 30 septembrie 2010 plângerea împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din dosarul nr. 1387/P/2010, iar din înregistrările registraturii Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a rezultat că petentul a mai formulat anterior o plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii, soluţionată definitiv în data de 22 septembrie 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin respingerea recursului Parchetului împotriva hotărârii primei instanţe de respingere a plângerii ca nefondată.
Ca atare, având în vedere autoritatea de lucru judecat a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, noua plângere a petentului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 21 septembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor in admisibilitatea recursului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Concluziile formulate de recurentul petiţionar şi de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speţă, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3273 din data de 22 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost soluţionată definitiv plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei dată în dosarul nr. 1387/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împrejurare faţă de care o nouă plângere formulată împotriva aceleiaşi rezoluţii este inadmisibilă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul C.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 176 din 26 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3176/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 38/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
