ICCJ. Decizia nr. 3694/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3694/2010
Dosar nr. 8305/1/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 15928/3/2008 s-a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.L., M.L., M.C. şi D.I.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor este legală, fiind respectate toate drepturile în materie, şi că temeiurile iniţiale se menţin, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora.
Se arată că, în pofida circumstanţelor favorabile invocate de inculpaţi aceştia sunt judecaţi pentru infracţiuni grave, iar durata arestului preventiv nu a căpătat un caracter nerezonabil.
Împotriva încheierii pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs inculpaţii C.L., M.C., M.L. şi D.I.D., solicitând casarea acestei şi în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive.
În susţinerea lor, inculpaţii au invocat durata mare a detenţiei provizorii, apreciind că prin lăsarea în libertate nu poate fi influenţat negativ cursul judecăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu potrivit art. 3959 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 257 din 30 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 15928/3/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului C.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.L. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.; M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74, 76 C. pen.; D.I.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi 76 C. pen.
În fapt s-a reţinut că inculpaţii, în cursul anului 2008 au vândut mai multor persoane heroină, iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la inculpatul M.L. au fost găsite 139 doze de heroină. Totodată, s-a reţinut că în aceeaşi perioadă inculpatul M.L. a deţinut heroină pentru consumul propriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menţinerea acesteia.
În cauză, în mod corect, instanţa de apel a constatat că temeiurile arestării preventive (art. 148 lit. f) C. proc. pen.) subzistă, că acestea nu au dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor.
Presupunerea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, precum şi modalitatea de săvârşire denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social substanţial.
În concluzie, existenţa cazului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., este pe deplin probat, astfel că revocarea măsurii arestării preventive nu se impune.
Pe de altă parte, hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate astfel cum rezultă şi din analiza dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţie.
Chiar dacă, hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată de instanţa de fond, nu are caracter definitiv, fiind apelată de inculpaţi, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 2 lit. a) din Convenţie.
Cât priveşte durata detenţiei provizorii, instanţa europeană a statuat că aceasta are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente.
În cauza dedusă judecăţii se impune a se observa că nu s-a depăşit durata rezonabilă a arestului preventiv în condiţiile date de complexitatea cauzei, de administrarea tuturor probelor necesare lămuririi situaţiei de fapt şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi.
Nu poate fi reţinută o culpă a autorităţilor competente în derularea procedurilor, în perioada detenţiei provizorie fiind finalizată atât urmărire penală, cât şi judecata în primă instanţă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.L., M.L., M.C. şi D.I.D.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.L., M.L., M.C. şi D.I.D. împotriva Încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 15928/3/2009 (1152/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi M.L., M.C. şi D.I.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat C.L., la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3076/2010. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 3093/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
