ICCJ. Decizia nr. 379/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.379/2010
Dosar nr. 9290/1/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra plângerii de faţă;
Pe baza lucrărilor din dosar, constată:
La data de 26 noiembrie 2009, pe rolul acestei instanţe a fost înregistrată o plângere formulată de petentul P.V.T. în care acesta arată că este nemulţumit de faptul că procurorul şef secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie şi procurorul care au întocmit adresa nr. 10083/5029/VIII-1 din 16 noiembrie 2009 nu şi-au menţionat numele, ceea ce în opinia sa, echivalează cu „acoperirea infractorilor din justiţie şi poliţie care au acţionat de-a lungul timpului împotriva poliţiei,,, după care face referire la procurorii M.S. şi M.W.B., a căror activitate ar fi dovedită de rezoluţia nr. 434/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi care ar fi lăsat în libertate „infractori" precum B.I.M.C., inspector principal din Poliţia Bârlad, B.I., comisar şef, T.I., D.C. şi A.T.J., inspectori şefi, N.M., avocat, P.F., judecător, R.I., judecător.
În concluzie, solicită „condamnarea indivizilor în grup şi în formă continuată, obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 Ron, daune morale" întrucât aceştia i-au distrus „viaţa personală dar şi sănătatea" începând cu anul 2004.
Faţă de modul confuz în care este redactată plângerea, Înalta Curte i-a pus în vedere petentului, prin încheierea de la termenul din 28 ianuarie 2010, să precizeze obiectul plângerii şi anume dacă aceasta este plângere directă împotriva procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau o plângere împotriva rezoluţiei nr. 434/P/2009 din 22 octombrie 2009.
Urmare acestei solicitări, petentul a înaintat la dosarul cauzei un memoriu intitulat „Precizări" în care arată că a fost distrus pe viaţă începând cu 29 aprilie 2004 de „conspiraţia scenariilor dosarelor nr. 2094, 2747/2004 şi următoarele din Judecătoria Bârlad", făcând referire printre alţii, la numiţii O.I. (informatician în cadrul Judecătoriei Bârlad, care ar fi sustras nişte CD-uri, S.A., arhivar registrator care nu i-ar fi permis studierea dosarului nr. 2094/2004 şi D.A., grefier, care ar fi permis luarea dosarelor pe holul Judecătoriei Bârlad de avocata N.(N.)M. „pentru modificarea proceselor-verbale", solicitând „reabilitarea mea şi despăgubirea mea cu sumele primite din 29 aprilie 2004 de persoanele implicate direct în Conspiraţie".
Faţă de maniera confuză şi greu descifrabilă în exprimare a petentului şi având în vedere că acesta a ataşat plângerii înaintate instanţei rezoluţia nr. 434/P/2009 din 22 octombrie 2009 care i-a vizat pe procurorii S.A., M.W.B. care au instrumentat plângerea petentului împotriva numiţilor O.I., S.A. şi D.A. din cadrul Judecătoriei Bârlad, Înalta Curte apreciază prezenta plângere ca fiind plângere împotriva rezoluţiei susmenţionate.
Examinând actele şi lucrările Înalta Curte constată următoarele.
Prin rezoluţia din 22 octombrie 2009 emisă în dosarul nr. 434/P/2009 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.S.E., B.M.W., A.S. şi B.E.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În rezoluţia susmenţionată s-a reţinut că la data de 11 septembrie 2009 petentul P.V.F. i-a reclamat pe numiţii M.S.E., B.M.W., A.S. şi B.E.S. pe motiv că aceştia, în calitate de procurori, într-o cauză penală nu ar fi procedat la întocmirea actelor, la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiei în mod imparţial şi că ar fi procedat la falsificarea unor acte rezultate în urma administrării probatoriului, de urmărire penală în mod corect.
Se mai reţine că în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că numitul P.V. a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în care i-a reclamat pe D.A., A.S.M. şi O.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291 şi art. 242 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 250/P/2009, M.W.B. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, reţinând ca temei juridic dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţii susmenţionate a fost respinsă ca nefondată prin rezoluţia nr. 512/11/2009 din 1 februarie 2009 de către A.S., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Cu privire la numita E.S.B., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-a constat că aceasta nu a soluţionat nu a pronunţat nicio soluţie în cauză.
Se mai menţionează în rezoluţia atacată că în urma verificărilor efectuate a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Procurorul care a emis rezoluţia nr. 434/P din 22 octombrie 2009 a constatat că nemulţumirea petentului P.V.F. este determinată de soluţiile dispuse în cauzele în care acesta are calitatea de persoană vătămată dar, arată procurorul, aceste soluţii pot fi contestate doar pe căile prevăzute de codul de procedură penală, respectiv cu plângere la instanţa de judecată, sentinţa acesteia fiind atacabilă cu recurs. Soluţiile dispuse de procuror nu pot fi discutate în cadrul unei plângeri penale formulate împotriva acelui procuror iar în speţă s-a constatat că nu poate fi reţinută reaua-credinţă a procurorilor reclamaţi de petent în pronunţarea soluţiilor menţionate mai sus.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost parcursă etapa prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., conform căruia în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoanele interesate pot face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, plângere care, conform alineatului 1 al aceluiaşi articol, se rezolvă de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen. prevede că numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată sau orice altă persoană interesată se poate adresa cu plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă, în termen de 20 de zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen.
În speţă, petentul nu s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, aspect confirmat de această unitate de parchet prin adresa din 18 ianuarie 2010 (fila 28).
Prin urmare, constatând că plângerea a fost greşit îndreptată, în temeiul art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., se va dispune trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi (având în vedere că rezoluţia atacată este dată de un procuror din cadrul acestui parchet) pentru competentă soluţionare, conform art. 278 C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petentul P.V.F. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru competentă soluţionare.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2745/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2746/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|