ICCJ. Decizia nr. 384/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 384/2010
Dosar nr. 757/1/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din 15 ianuarie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul K.V.P. (fiul lui P. şi M.), de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 şi art. 190 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa, pe rolul căreia se află cauza penală privind, printre alţii, pe inculpatul K.V.P., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timişoara pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 din acelaşi cod şi cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 189 şi art. 190 C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 20, art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 34 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) din Constituţia României, cu referire şi la dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, motivată de inculpat pe starea sa gravă de sănătate care nu-i permite să suporte cheltuieli împovărătoare cu transportul din localitatea de domiciliu, precum şi pe îngrădirea dreptului său de a i se acorda despăgubiri şi compensaţii băneşti, ceea ce îi limitează dreptul liberului acces la justiţie, îi încalcă prezumţia de nevinovăţie pentru că nu beneficiază de aceleaşi garanţii ca şi martorul, este discriminat, i se încalcă dreptul la asistenţă medicală odată ce i se instituie obligaţia de a fi prezent la termenele de judecată, această obligaţie aducându-i atingere şi dreptului la libera circulaţie, a constatat că excepţia nu are legătură cu cauza, reglementarea unor limitări ale drepturilor persoanelor şi a condiţiilor de aplicare a acestora, stabilirea obligaţiilor procesuale reprezentând, în exclusivitate, dreptul legiuitorului, Curtea Constituţională nefiind îndrituită să se implice în acesta.
Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs împotriva încheierii, cale de atac nemotivată în scris.
Oral, la termenul de judecată, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a susţinut că încheierea este nelegală, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuind să fie admisă pentru că excepţia invocată are legătură cu cauza.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Alin. (6) al textului indicat prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), instanţa respinge prin încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Raportând cauzei aceste dispoziţii, se reţine că art. 189 şi art. 190 C. proc. pen. Capitolul IV cheltuielile judiciare, reglementează acoperirea cheltuielilor judiciare şi sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului.
În cauză, recurentul are calitatea procesuală de inculpat, calitate ce-i conferă obligaţii şi drepturi procesuale şi procedurale, acestea fiind atributul legiuitorului, Curtea Constituţională neavând dreptul să se transforme în legiuitor.
Pentru considerentele expuse, încheierea fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat va fi respins.
Conform dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală de minori, pronunţată în Dosarul nr. 744/33/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3091/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3095/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
