ICCJ. Decizia nr. 3091/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3091/2010
Dosar nr. 642/32/2009
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 30 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 642/32/2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul U.V., împotriva Rezoluţiei din neîncepere a urmăririi penale nr. 1386/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petiţionarul U.V. a formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva Rezoluţiilor nr. 1386/P/2009 din 12 octombrie 2009 şi nr. 765/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Petiţionarul U.V. a formulat plângere penală, solicitând a se efectua cercetări împotriva intimatului comisar M.C.F., întrucât acesta, în calitatea pe care o are, de director al Penitenciarului Bacău îndeplinindu-şi abuziv atribuţiile de serviciu, i-a sustras petentului, ca persoană deţinută, din raţia de carne de porc la care acesta are dreptul conform unei încheieri a judecătorului delegat, cauzându-i o vătămare a intereselor legale.
Din actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1386/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul comisar M.C.F., director în cadrul Penitenciarului Bacău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., reţinându-se că nu există indicii din care să rezulte săvârşirea vreunei infracţiuni.
Plângerea reglementată în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
Astfel, în baza principiului constituţional a liberului acces la justiţie, judecătorul este chemat de către persoana vătămată sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, să efectueze un control judecătoresc asupra rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Instanţa este obligată să examineze lucrările efectuate de procuror sau de organul de urmărire penală care au stat la baza adoptării soluţiei procurorului, după care urmează să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
Aşa cum corect au reţinut procurorul prin rezoluţie în cauză urmare administrării de acte premergătoare (înscrisuri, solicitări şi obţinere de relaţii de la Penitenciarul Bacău) s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de făptuitor, întrucât nu există indicii sau probe privind săvârşirea faptelor reclamate de furt.
Este, de asemenea, exactă constatarea organului de urmărire penală şi a instanţei potrivit căreia petentul nu a prezentat dovezi în susţinerea imputărilor relative la faptele de furt şi nici pe altă cale nu au fost obţinute probe ale săvârşirii acestor fapte.
Petentul a criticat soluţia procurorului sub aspect procedural, întrucât procurorul nu l-a audiat pentru a-şi prezenta nemulţumirile.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităţilor necesar atingerii scopului lor legal.
Actele premergătoare au menirea, fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice informaţii pentru a se putea stabili dacă se impune sau nu începerea urmării penale.
Prin efectuarea actelor premergătoare se poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare îşi vor lua o măsură de garanţie în plus privind respectarea legalităţii în opera de înfăptuire a justiţiei.
Legea procesual penală română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penale în faza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane, efectuarea unor cercetări la faţa locului, alte investigaţii, neputând fi dispuse măsuri procesuale, percheziţii, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală începută.
Pe de altă parte, organul de urmărire penală, este sesizat prin plângere cu fapte nu şi cu încadrarea juridică a acestora, această operaţiune revenind în exclusivitate autorităţilor judiciare.
Aprecierea cu privire la actele premergătoare pe care le va efectua pentru a asigura acel set minim de informaţii necesare începerii urmăririi penale aparţine exclusiv procurorului.
Atâta vreme cât din conţinutul actelor de la dosar a reieşit faptul că plângerea penală este în mod vădit neîntemeiată nu sunt necesar audierea autorului plângerii sau a intimatului. La dosarul cauzei au fost ataşate în adresă punctele de vedere ale directorului economico-administrativ, ale medicului şef. De altfel, instanţa a constat că petentul nu a invocat nici în plângerea în faţa instanţei nici în concluziile pe fond că soluţia ar fi greşită sau că ar fi putut produce probe în sprijinul afirmaţiilor sale şi după cum recunoaşte are dreptul la norma de hrană privind persoanele private de libertate care nu muncesc şi nu la normă de hrană specială. Nu a arătat în care manieră i-a sustras petentului carnea de porc, infracţiunea de furt presupunând luarea din posesia sa detenţia altuia a unui bun, fără drept.
De altfel, prin Încheierea judecătorului delegat nr. 556 din 30 iulie 2009 de care face vorbire petentului i s-a respins plângerea cu acelaşi obiect, prin plângerea de faţă, petentul neintenţionând de fapt decât prelungirea căilor de atac limitativ prevăzute de Legea nr. 275/2006 şi făcându-şi o practică din formularea de numeroase plângeri penale faţă de personalul unităţilor de detenţie unde a mai fost deţinut.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu rezultă existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, corect parchetul a dat soluţia de neurmărire penală, aşa încât instanţa a respins, plângerea de faţă ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul U.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 27 mai 2010, în recurs, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., a apreciat ca fiind necesară prezenţa recurentului petiţionar arestat în faţa instanţei, în vederea respectării dreptului la apărare al acestuia şi a amânat cauza la 10 iunie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.
La termenul de judecată de la 10 iunie 2010, s-a învederat că Penitenciarul laşi a înaintat o adresă prin care a informat asupra imposibilităţii de aducere a recurentului petiţionar la acest termen, motivată de faptul că acesta are afaceri judiciare la mai multe instanţe din Bacău şi Piatra-Neamţ, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public, iar Înalta Curte, conform art. 38511 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen. a apreciat ca fiind necesară prezenţa recurentului petiţionar arestat în faţa instanţei, în vederea respectării dreptului la apărare al acestuia şi a amânat cauza la 9 septembrie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată.
La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat recurentul petiţionar U.V., aflat în stare de arest, într-o altă cauză, lipsind intimatul M.C.F., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar a solicitat acordarea unui termen pentru studiul dosarului şi în vederea citării deţinuţilor care serveau masa şi au dat declaraţii la dosarul parchetului.
Înalta Curte, deliberând a respins cererea de amânare formulată de recurentul petiţionar.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului de către petiţionar, în raport cu data comunicării soluţiei procurorului la 15 martie 2010 şi data declarării recursului la 31 martie 2010.
Recurentul petiţionar a susţinut că a declarat recursul în termen.
Examinând recursul declarat de petiţionarul U.V. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia tardivităţii căii de atac exercitate, invocată din oficiu, de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Dispoziţiile art. 363 - 365 privind data de la curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 363 alin. (3) din acelaşi cod pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Termenul de recurs fiind un termen procedural pe zile se calculează în condiţiile art. 186 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen.
Astfel, legiuitorul a statuat că „(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.";
Din analiza cauzei rezultă că la data de 15 martie 2010 i-a fost comunicată petiţionarului arestat într-o altă cauză, copie după Hotărârea penală nr. 30 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare către petiţionarul U.V., la Penitenciarul Bacău, acesta primind personal şi semnând actul procedural, iar recursul a fost declarat de petiţionar la data de 31 martie 2010, aşa cum rezultă chiar din data menţionată în mod expres, precum şi ştampila poştei, la aceeaşi dată, precum şi înregistrarea la Curtea de Apel Bacău, serviciul Registratură sub nr. 642/32/2009 la 31 martie 2010.
Astfel, în contextul cauzei, din compararea datelor de 15 martie 2010 şi 31 martie 2010 rezultă că termenul de recurs de 10 zile, fiind un termen procedural al cărui calcul se face potrivit art. 186 alin (1), (2) şi (4) C. proc. pen., ce începea să curgă de la data de 15 martie 2010, data dovezii de comunicare a copiei Hotărârii nr. 30 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie şi care expiră la data de 26 martie 2010, (zi lucrătoare), iar calea de atac a fost exercitată de petiţionar la data de 31 martie 2010, conform ştampilei registraturii instanţei, respectiv după data până la care ar fi putut declara recurs, depăşind termenul legal, aşa încât recursul declarat de petiţionar este tardiv.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar U.V. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu Minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiţionar U.V. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 384/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
