ICCJ. Decizia nr. 3899/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3899/2010
Dosar nr.539/59/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 159/PI din 7 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 539/59/2010 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul F.N.I., împotriva Rezoluţiei nr. 763/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 23 decembrie 2009.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13 mai 2010 sub nr. 539/59/2010, petentul F.N.I. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 23 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 763/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că rezoluţia este netemeinică şi nelegală deoarece i-au fost încălcate drepturile prev. de art. 17 - 18 din Legea nr. 211/2004, nu a fost identificat făptuitorul, iar administrarea medicamentului s-a făcut necorespunzător întrucât trebuia să i se administreze o singură tabletă pe zi, fiind în refuz de hrană, şi nu mai multe, deoarece ar avea efecte secundare.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că prin rezoluţia din 23 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi D.C. şi V.G. - lucrători de penitenciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.de art. 247 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Această soluţie a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 129/11/2/2010 din 15 februarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa a constatat că rezoluţiile sunt legale şi temeinice.
Altfel, prin plângerea formulată la data de 07 octombrie 2009 petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 247, 248 C. pen., susţinând că la data de 2 şi respectiv 3 iulie 2009, în calitate de medic şi respectiv asistent medical, aceştia i-au prescris un tratament neadecvat şi i-au administrat M.F. fără a-l informa în prealabil despre efectele acestuia.
Deşi petentul a arătat, prin plângere, că asistenta medicală s-ar numi „D.”, potrivit adresei de la Penitenciarul Timişoara, rezultă că la data respectivă asistenţa medicală i-a fost acordată de către inspector dr. D.C. - medic de medicină generală, iar serviciul de noapte şi urgenţele le efectua un asistent medical, respectiv V.G. Astfel, instanţa a înlăturat apărările petentului privind restituirea cauzei la procuror pentru a se identifica făptuitorul întrucât procurorul a efectuat verificări în acest sens.
Administrarea de către cei doi intimaţi a medicamentului M.F. nu poate fi apreciată ca un abuz sau neglijenţă în serviciu, întrucât în raport cu diagnosticul pe care îl prezenta petentul „gastroduodenită cronică, sindrom de denutriţiei după refuz de hrană prelungit, sindrom alergic, tulburare de personalitate paranoică şi tulburare de personalitate schizoidă", medicaţia administrată este corespunzătoare iar dozele sunt înscrise în protocolul de uzitare a acestora.
Astfel, activitatea intimaţilor s-a desfăşurat cu respectarea conduitei medicale în limitele prescripţiilor şi deontologiei profesionale, faptele imputate de către petent în sarcina acestora neexistând.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul F.N.I., fără a indica motivele de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea atacată conform dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Pentru persoanele aflate în stare de deţinere - petiţionarul aflându-se la Penitenciarul Colibaşi - termenul de recurs curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv (art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 363 alin. (2) C. proc. pen.).
În cauza dedusă judecăţii rezultă că hotărârea i-a fost comunicată petiţionarului la Penitenciarul Colibaşi în data de 21 iulie 2010 iar acesta a exercitat calea de atac la data de 19 august 2010.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nesocotirea dispoziţiilor legale enunţate anterior, ceea ce atrage imposibilitatea examinării pe fond a căii de atac exercitate de petiţionarul F.N.I.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul F.N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 159 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul F.N.I. împotriva Sentinţei penale nr. 159/PI din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 489/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4020/2010. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
