ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 397/2010
Dosar nr. 8072/1/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul C.S. din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Tulcea pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a emis rezoluţia a reţinut că petentul N.V.N., avocat în Baroul Tulcea, a făcut plângere penală la 5 octombrie 2007 împotriva procurorului C.S. pentru faptul de a fi dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, în dosarul penal nr. 69/P/D/2005, pentru infracţiunile de favorizare a infractorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
Petentul a mai susţinut că procurorul C.S. l-ar fi şicanat cu ocazia trimiterii în judecată a inculpaţilor din dosarul sus-menţionat.
În rezoluţie s-a motivat că intimatul din prezenta cauză, procuror în Biroul Teritorial Tulcea din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a dispus într-adevăr începerea urmăririi penale faţă de persoana vătămată, avocat în Baroul Tulcea, pentru infracţiunile prev. de art. 264 şi art. 290 C. pen., constând în aceea că la data de 25 iunie 2007 l-a determinat pe I.E. să facă declaraţii mincinoase în favoarea celorlalte persoane cercetate penal.
În respectiva cauză, la 11 martie 2008 procurorul, intimat în cauză, a emis rechizitoriul nr. 69/D/P/2005 prin care a pus în mişcare acţiunea penală şi a trimis în judecată pe inculpaţii S.B., M.A. ş.a. pentru infracţiuni la Legea nr. 39/2003 şi Legea nr. 678/2001 şi a disjuns cauza faţă de N.V.N. ş.a.
A mai reţinut că prin ordonanţa nr. 15/D/P/2008 din 18 martie 2008 procurorul C.S. a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe învinuitul N.V.N. – persoană vătămată în prezenta cauză – în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, având în vedere calitatea de avocat.
Prin ordonanţa nr. 269/P/2008 din 17 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului N.V.N. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Aceeaşi soluţie s-a dispus şi faţă de S.B. ş.a.
Din motivarea rezoluţiei procurorului dată în prezenta cauză rezultă că intimatul C.S. nu a acţionat cu rea credinţă atunci când a început urmărirea penală împotriva petentului.
Mai apreciază procurorul în rezoluţie că persoana vătămată putea face plângere la procurorul ierarhic superior în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. împotriva actelor de urmărire penală, inclusiv împotriva rezoluţiei de începere a urmăririi penale.
Împotriva rezoluţiei nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a formulat plângere petentul N.V.N.
În esenţă, petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva lui C.S.
Plângerea nu este fondată.
Din examinarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. rezultă că plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată poate fi admisă urmând ca rezoluţia sau ordonanţa să fie desfiinţată, iar cauza trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale atunci când din cuprinsul actelor premergătoare rezultă că ar exista indicii cu privire la comiterea unei fapte penale.
În această situaţie judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului şi să indice faptele ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Or, din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă că în mod corect în rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că nu există indicii care să susţină presupunerea rezonabilă că procurorul C.S. a efectuat urmărire penală cu rea credinţă împotriva petentului.
Chiar dacă rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de persoana vătămată ar fi nelegală, Codul de procedură penală prevede remedii prin care o măsură procesuală poate fi corectată aşa cum sunt dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen.
Curtea observă că din cuprinsul actelor premergătoare nu rezultă reaua credinţă a intimatului astfel că, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea petentului N.V.N. împotriva rezoluţiei atacate, pe care o va menţine.
Va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.V.N. împotriva rezoluţiei nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4001/2010. Penal → |
|---|
