ICCJ. Decizia nr. 4091/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4091/2010

Dosar nr. 2920.1/102/2008

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 13 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Mureş s-a respinge ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpat prin apărător ales, în temeiul art. 344 C. proc. pen.

A achitat pe inculpatul C.I. (studii superioare, căsătorit, ocupaţia - comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţului Mureş, fără antecedente penale) de sub acuza comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, de 230 RON, urmează a rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

S-a reţinut că prin Rechizitoriul emis la data de 7 noiembrie 2008 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş în Dosar nr. 24/P/2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În expozitivul rechizitoriului s-a reţinut că la data de 2 septembrie 2008, inculpatul, în calitate de comisar la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş, s-a deplasat iniţial la Hotelul S. din mun. Tg. Mureş, unde l-a contactat pe martorul S.I., administrator la SC S.T. SRL Tg. Mureş, cel care sesizase la data de 28 august 2008 Gărzii Naţionale de Mediu poluarea zonei prin dejecţiile care se scurg într-un canal şi apoi în pârâul Poklos.

De aici inculpatul s-a deplasat, însoţit de martorul S.I., în zona poluată şi a prelevat probe într-un pet dintr-un canal deschis, în care a constatat că se evacuau ape fecaloid-menajere. Observând două persoane pe terenul care-i aparţine în proprietate, martorul denunţător V.F. a cerut acestora să părăsească zona, fapt care s-a şi întâmplat, după ce inculpatul s-a prezentat verbal că este de la Garda de Mediu. Părăsind zona controlată, inculpatul s-a deplasat la Comisariatul Judeţean Mureş şi, conform afirmaţiilor făcute de acesta, şi-a luat instrumentele de lucru constând în laptop, imprimantă, accesorii şi procese-verbale de contravenţie, revenind după circa 2 ore la Hotelul B. din Tg. Mureş, unde l-a contactat pe administratorul SC V. SRL Tg. Mureş, denunţătorul V.F. I-a prezentat acestuia din urmă legitimaţia de serviciu şi i-a făcut cunoscut obiectul controlului, purtând o discuţie amicală în restaurant, după care cei doi s-au deplasat la reţeaua de canalizare a hotelului. Revenind la hotel, inculpatul i-a solicitat martorului denunţător documentele necesare pentru finalizarea controlului, însă acesta l-a trimis la sediul SC V. SRL Tg. Mureş, pentru a lua legătura în acest scop cu soţia sa, martora V.R.S., director administrativ. Înainte de aceasta, martorul a înştiinţat-o telefonic pe soţia sa să pregătească documentele necesare şi să fie „amabilă"; cu inculpatul, respectiv să-l servească cu apă şi suc şi să-i dea o sticlă de coniac pentru amabilitatea de care a dat dovadă la Hotelul B. cu ocazia controlului.

La sediul SC V. SRL, inculpatul a luat legătura cu martora V.R.S., care i-a pus la dispoziţie documentele solicitate: certificat de înmatriculare, autorizaţie de mediu, planşe, schiţe şi proiecte avizate. Aceasta a fost atenţionată de inculpat că i se va întocmi o notă de constatare şi societatea sa va fi sancţionată contravenţional, prezentându-i cuantumul amenzii care, potrivit Legii apelor nr. 107/1996, era de la 75.000 la 80.000 RON.

Considerând că amenda este nejustificată, martora l-a atenţionat pe inculpat că îl va anunţa pe soţul său, timp în care acesta a început să negocieze cu martora făcând referiri la posibilitatea de a-i aplica o amendă în cuantum mai redus, între 25.000 şi 30.000 RON, la o altă lege, a protecţiei mediului nr. 265/2006, arătându-se dispus ca pentru neregulile constatate să aplice chiar şi numai o sancţiune cu avertisment.

Pentru a proceda în acest mod, inculpatul a pretins pentru sine suma de 5.000 RON, afirmând către martoră că „are probleme de sănătate, a fost operat şi ştie cum e cu doctorii, mai ales că vin şi alegerile";.

În această situaţie, martora i-a telefonat soţului şi i-a cerut să vină la sediul societăţii, atenţionându-l că inculpatul vrea să îi amendeze, lucru pe care acesta l-a şi făcut în scurt timp.

În discuţiile purtate ulterior la sosirea martorului V.F. de acesta cu inculpatul, cel din urmă i-a ridicat din nou problema sancţionării contravenţionale cu amendă, atrăgându-i atenţia asupra aceloraşi cuantumuri indicate anterior şi asupra faptului că poate să-i aplice o sancţiune cu avertisment în condiţiile în care primeşte pentru sine suma de 5.000 RON.

Surprins la rândul său, martorul a refuzat, făcând referiri la faptul că este consilier la Consiliul local al mun. Tg. Mureş şi că nu se pretează la aşa ceva, luând totodată din plasa comisarului sticla cu coniac J., care a fost acceptată la începutul controlului de către inculpat.

Se consideră că în speţă starea de fapt expusă rezultă din declaraţiile martorilor denunţători V.F. şi V.R.S. şi ale martorilor O.S., P.N.C., B.L., G.G., O.D. şi S.I., foarte semnificativ fiind modul în care a acţionat inculpatul la începutul controlului şi după ce a părăsit sediul SC V. SRL Tg. Mureş.

Potrivit fişei postului, inculpatul exercită o funcţie publică de execuţie şi, conform H.G. nr. 1224/2007, are atribuţii de control şi de constatare a încălcărilor prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, precum şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, de dispunere prin raportul de inspecţie de măsuri pentru prevenirea factorilor de mediu şi a poluărilor accidentale, precum şi de supunere spre aprobarea comisarului şef a propunerilor către organul emitent privind suspendarea şi/sau anularea de reglementare emise cu nerespectarea prevederilor legale.

Inculpatul a negat acuzaţiile aduse, susţinând că sticla de coniac a refuzat-o şi a rămas în posesia denunţătorilor şi că nu a purtat discuţii cu referire la aplicarea de amenzi în cuantum mai redus sau chiar a unui avertisment. A susţinut de asemenea că, denunţătorul V.F. l-a îmbrâncit şi l-a dat afară din birou, rupându-i nota de constatare pe care o listase cu imprimanta din dotare, precum şi toate exemplarele procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, pe care începuse să-l scrie, fără a-l finaliza.

Se consideră că afirmaţiile inculpatului sunt nesincere, avându-se în vedere declaraţiile denunţătorilor şi ale martorilor O.S., P.N.C., B.L., care au precizat că inculpatul nu a avut asupra sa şi o imprimantă portabilă, dimpotrivă, a cerut permisiunea şi şi-a racordat laptopul la o priză din birou, nu a listat nicio notă de constatare şi nici nu a început să completeze procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţionale.

Neconsecvenţa în declaraţii a inculpatului ar rezulta şi din faptul că iniţial, la data de 13 octombrie 2008, a declarat în calitate de făptuitor că în biroul în care se afla nu era nicio persoană prezentă, fiind după ora 16:00, în altă declaraţie arătând, tot la aceeaşi dată, că nu poate preciza dacă în biroul respectiv mai erau şi alte persoane în afara denunţătoarei V.R.S. La data de 18 octombrie 2008, a declarat din nou că în birou nu se afla nimeni în afară de acesta şi denunţătoare.

Aceeaşi poziţie oscilantă a fost adoptată de inculpat şi la confruntarea cu martorii O.S., P.N.C., când nu a contestat prezenţa primului în birou, ci a susţinut doar că minte în privinţa discuţiilor purtate, iar în cazul celui de-al doilea, a precizat că nu l-a observat.

Sunt reţinute ca semnificative şi împrejurările care atestă faptul că deşi la data de 2 septembrie 2008 inculpatul avea planificate şi alte activităţi, a început controlul la SC V. SRL Tg. Mureş şi a luat probe într-un pet, fără a înştiinţa reprezentantul societăţii controlate, neavând vreo legitimaţie asupra sa când a fost abordat de acesta, în persoana martorului denunţător V.F. De asemenea, nu avea nici instrumentele de lucru asupra lui, doar a doua oară şi le-a adus cu el, la fel şi legitimaţia de serviciu. Deşi a susţinut că a fost dat afară din birou de martorul V.F., care i-a rupt actele de control, denunţătorii şi martorii nu au confirmat acest lucru, iar din poziţia în care se afla inculpatul, nu putea vedea dacă i-au fost rupte aceste acte. Totodată, a solicitat sprijinul unui echipaj de poliţie, susţinând că a fost agresat fizic şi verbal de martorul V.F., însă la sosirea agenţilor de poliţie nu a mai afirmat acelaşi lucru.

Se mai arată că procesele-verbale întocmite ulterior la data de 3 septembrie 2008 la Comisariatul Judeţean de Mediu Mureş poartă menţiunea „în lipsă"; la poziţia contravenient, iar la poziţia martor sunt semnate de S.I.

Se mai susţine că atunci când inculpatul a fost chemat la D.N.A. şi i s-a cerut să prezinte instrumentele de lucru, a motivat că a predat altui coleg de serviciu laptopul avut asupra sa la data de 2 septembrie 2008 şi că a şters din memoria acestuia nota de constatare, dat fiind că nu mai prezenta importanţă.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, şi anume declaraţiile martorilor denunţători V.R.S. şi V.F., declaraţia inculpatului G.I., declaraţiile martorilor O.S., P.N.C., B.L., G.G., O.D., Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2 aprilie 2009 întocmit de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică - Serviciul expertize criminalistice, înscrisuri provenind de la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul judeţean Mureş, declaraţiile martorilor D.I.M., F.I.D., F.F., înscrisuri depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Casaţie - DNA Serviciul Teritorial Tg. Mureş, reţinem următoarea stare de fapt:

La data de 2 septembrie 2008, în jurul intervalului orar 10:00 - 11:00, inculpatul G.I. în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul judeţean Mureş s-a deplasat la Hotelul S. din mun. Tg. Mureş pentru a verifica cele sesizate pe linie de mediu de patronul acestui hotel, martorul S.I. În acest scop a solicitat acestuia din urmă să-i arate sursa poluării, luând şi un pet în care urmau să preleveze probe dintr-un canal deschis, în care se evacuau ape fecaloid-menajere, făcând şi poze cu aceeaşi ocazie.

În timp ce se deplasa cu martorul pe terenul situat în vecinătatea Hotelului B. a apărut martorul denunţător V.F., administrator al hotelului de la care inculpatul şi-a dat seama că provine sursa de poluare a mediului şi pe un ton zeflemitor i-a strigat „Hei, Garda de mediu, să vină la mine să se legitimeze!";, spunându-li-se în acelaşi timp să părăsească terenul, întrucât îi aparţine. Inculpatul i-a comunicat acestuia că este de la Garda de Mediu şi că are dreptul să facă investigaţii fără a-i prezenta legitimaţia, preferând să-l ignore. Martorul S.I., în prezent decedat, a confirmat la urmărirea penală că martorul a avut o atitudine necorespunzătoare, chiar ireverenţioasă faţă de inculpat, pe care l-a ameninţat că îl va pensiona înainte de termen şi că va suna la Ministerul Mediului precizând că are funcţie importantă în oraş. Martorul denunţător a recunoscut că i-a cerut inculpatului să se legitimeze şi că i-a avertizat că se află pe terenul său, respectiv că a avut o discuţie pe un ton mai ridicat cu aceştia, întrebându-i de ce nu a fost înştiinţat sau de ce nu i s-a cerut acceptul pentru a pătrunde pe terenul său şi la replica acestora că terenul nu e îngrădit, le-a răspuns că „îngrădirea se face pentru animale, nu pentru oameni";.

Inculpatul, după ce a prelevat probe din canalul deschis situat în apropierea Hotelului B. şi a efectuat fotografii cu aparatul din dotare asupra sursei poluării, a plecat şi s-a reîntors după un interval de circa 2 ore, având de această dată asupra sa legitimaţia de serviciu, laptopul de serviciu, imprimanta, alte accesorii ale acestora, precum şi procese-verbale de contravenţie în 2 exemplare.

L-a găsit pe martorul denunţător V.F. în incinta restaurantului, acesta luând masa de prânz. I-a prezentat legitimaţia şi obiectul controlului, purtând totodată o discuţie amicală referitoare la zonele din care provin şi alte banalităţi. După ce martorul a terminat masa, inculpatul i-a cerut să-l însoţească pentru un control în teren, iar acesta, după ce i-a arătat canalizarea internă a hotelului şi cea propriu-zisă, care avea legătură cu canalizarea oraşului, i-a spus că nu există probleme la sistem. Inculpatul i-a replicat că nu sunt probleme la canalizare, însă din hotel se evacuează ape menajere în acel canal deschis. Iniţial, martorul a refuzat să-l însoţească pentru a vedea canalul în cauză, încercând să-l convingă că acele ape menajere nu proveneau de la hotelul său. Văzându-l pe inculpat că şchiopăta, l-a întrebat ce probleme medicale are, la care inculpatul i-a spus că are coxartroză, iar martorul i-a replicat că şi el are aceeaşi problemă. Inculpatul i-a relatat martorului inclusiv faptul că a fost operat şi că are tijă metalică.

După ce a constatat că sursa de poluare o constituie hotelul martorului, inculpatul şi-a manifestat dorinţa de a întocmi o notă de constatare, în acest sens având nevoie de o serie de documente aparţinând societăţii martorului pentru consultare. Cu toate acestea, nu a indicat martorului ce anume doreşte să constate prin acea notă, atitudine, spunem noi, justificată prin prisma comportamentului adoptat de martor la debutul acţiunii de control, faţă de inculpat.

La solicitarea inculpatului, martorul l-a trimis la sediul firmei SC V. SRL, la care era director administrativ soţia sa, martora denunţătoare V.R.S., urmând ca aceasta să-i pună la dispoziţie actele necesare. Anterior, a vorbit la telefon cu soţia sa, căreia i-a spus să-i pună la dispoziţie inculpatului actele solicitate şi să fie amabilă cu el, respectiv să-l servească cu apă sau suc şi să îi dea o sticlă cu coniac de la bar, întrucât dovedise amabilitate la controlul efectuat la Hotelul B. Aceste din urmă aspecte sunt confirmate chiar de martorii V.F. şi V.R.S. în declaraţiile date pe tot parcursul procesului penal, cu menţiunea că inculpatul nu a auzit convorbirea telefonică indicată.

După un interval de 30 de minute, inculpatul G.I. a sosit la sediul SC V. SRL, unde a fost condus de martora V.R.S. în biroul unde îşi desfăşura activitatea şi după ce acesta şi-a instalat laptopul conectându-l la o priză din încăpere, a început să redacteze o notă de constatare, nu înainte de a-i fi puse la dispoziţie de martoră certificatul de înmatriculare al societăţii, autorizaţia de mediu pentru Hotelul B. şi planşele, schiţele, respectiv proiectele avizate de organele abilitate, ce ţineau de acelaşi complex hotelier. I-a spus martorei că prezenţa sa va fi necesară abia la final, la care martora s-a deplasat la restaurantul Hotelului V., de unde a luat o sticlă de coniac J., în valoare de 140 RON, pe care a introdus-o într-o pungă cu însemnele societăţii, apoi a adus-o în birou, unde se afla inculpatul. Până aici declaraţiile martorei nu se contrazic cu cele ale inculpatului sau ale martorului O.S., şef de unitate al Complexului hotelier SC V. SRL.

Martora a afirmat că a pus această pungă conţinând sticla de coniac J. în plasa de laptop a inculpatului, aflată pe masa de birou la care lucra acesta şi că inculpatul nu a obiectat, având o reacţie aprobatorie. Deşi în faza de urmărire penală martora a arătat că inculpatul a avut o reacţie aprobatorie, în faza de judecată a susţinut doar că acesta nu a spus nimic în acel moment, iar singurul martor ocular, angajatul martorilor denunţător, O.S., nu ştie exact unde a fost aşezată plasa cu sticla de coniac şi dacă inculpatul ar fi afirmat ceva la vederea acesteia sau ar fi avut vreo reacţie. Inculpatul a susţinut că sticla a fost aşezată pe masă în punga în care se afla cu titlu de „atenţie"; din partea firmei şi că a replicat că nu obişnuieşte să primească atenţii, spunându-i martorei „să o ia de acolo";. Considerăm că declaraţia martorei V.R.S., că inculpatul ar fi avut o reacţie aprobatorie tacită sau că nu ar fi spus nimic la vederea sticlei de băutură oferită cu titlu de atenţie, nu poate fi luată în considerare, cât timp singurul martor direct, O.S., nu a auzit nicio discuţie referitor la acea sticlă de coniac şi nu a sesizat vreo reacţie aprobatorie a inculpatului sau dezaprobatorie, nici nu a fost atent unde a fost plasată punga conţinând sticla în cauză. Nu putem să ne însuşim nici varianta inculpatului că ar fi spus martorei să „o ia de acolo";, cât timp nici aceasta nu e confirmată de martorul ocular indicat. Prin urmare, există un dubiu raportat la acceptarea acestei sticle de coniac J. de către inculpat, tacită sau expresă, şi asupra scopului urmărit de inculpat, respectiv în privinţa existenţei acestuia, scop care ar consta în aceea de a nu îndeplini, a îndeplini sau a efectua un act contrar îndatoririlor de serviciu, cu atât mai mult cu cât la momentul oferirii acelei sticle, inculpatul deja redacta o notă de constatare pe laptopul său de serviciu şi sesizase deja faptic că la hotelul aparţinând martorilor denunţători există nereguli. În acest sens, chiar a efectuat fotografii la faţa locului cu aparatul din dotare şi a prelevat probe într-un pet, care urmau să fie supuse unor analize de laborator.

Despre modalitatea în care a fost oferită această sticlă de coniac şi, în special, despre modul în care inculpatul ar fi reacţionat la vederea acesteia, nu ne-au putut oferi detalii martorii P.N.C., şef serviciu aprovizionare la SC V. SRL şi nici B.L., contabil şef la aceeaşi societate, despre care ambii martori denunţători au susţinut că ar fi asistat direct la discuţiile dintre aceştia şi inculpat. Martorul P.N.C., care conform susţinerilor denunţătorilor stătea la aceeaşi masă cu martora denunţătoare şi cu inculpatul, chiar faţă în faţă cu acesta, a declarat în faza de urmărire penală că a auzit de la colegi că inculpatul ar fi primit o sticlă de coniac, deşi ar fi fost prezent în încăpere anterior sosirii inculpatului, deci putea să vadă această sticlă şi nu să afle ulterior de existenţa ei, iar în faza de cercetare judecătorească, acelaşi martor, „aşa-zis ocular";, a arătat în finalul declaraţiei că de fapt nu mai ştie nimic concret referitor la discuţiile purtate de inculpat cu martorii denunţători, nefăcând referire nici la sticla de coniac în discuţie, declaraţia sa fiind foarte lapidară raportat la cele întâmplate. Mai mult, a motivat că nu s-a discutat despre vreo amendă sau vreo sticlă de băutură a doua zi între colegi. Mai mult, martorul se contrazice în propria declaraţie când precizează că nu reţine ca inculpatul să fi zis şi de un avertisment, apoi revine şi spune că auzit doar ulterior incidentului că inculpatul ar fi propus un avertisment, contra unei sume de bani, contrar celor susţinute la urmărire penală, că a reuşit să înţeleagă, asistând direct la discuţiile purtate de inculpat cu martorul V., că acesta i-ar fi propus martorului să sancţioneze societatea doar cu un avertisment, cu condiţia să primească o sumă de bani. Astfel, considerăm că există îndoieli cu privire la cele declarate de acest martor în ambele etape procesuale şi cu privire la credibilitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât a fost indicat ca şi martor ocular de către denunţători, urmând să primim cu rezerve declaraţiile acestuia şi pentru considerentele menţionate, inclusiv pentru alte motive, pe care le vom expune în cele ce urmează.

Un alt martor care se presupune că ar fi asistat la discuţii, B.L., a recunoscut că se afla în acelaşi birou, însă nu a auzit nimic din cele discutate de martorii denunţători cu inculpatul, cu atât mai mult nu a sesizat episodul aducerii acelei pungi care conţinea sticla de coniac J. Toţi martorii indicaţi însă, respectiv O.S., P.N.C. şi B.L., au sesizat că la un moment dat inculpatul i-a cerut martorei V.R.S. să citească ceva de pe laptop, iar după acest moment martora şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că inculpatul intenţiona să amendeze societatea cu sancţiune foarte mare, cuprinsă între 75.000 RON şi 80.000 RON, vizavi de neregulile constatate la Hotelul B. De remarcat că de aici, declaraţiile martorei denunţătoare şi ale martorului ocular O.S. se bat cap în cap cu declaraţiile inculpatului şi ale celorlalţi doi martori oculari, B.L. şi P.N.C., primii doi afirmând că la reacţia de stupefacţie a martorei denunţătoare, care ştia că nu sunt probleme, inculpatul i-a arătat alte amenzi mai mici şi o altă încadrare a contravenţiei prevăzută de Legea apelor, amenzile fiind cuprinse între 25.000 RON şi 30.000 RON. La reacţia negativă a martorei, inculpatul ar fi replicat că s-ar putea rezolva şi altfel, cu un avertisment contra unei sume de 5.000 RON, întrucât este bolnav, operat şi vin alegerile. Contrar afirmaţiilor celor doi, martorii oculari P.N.C. şi B.L. au arătat cu totul altceva. Astfel, primul a susţinut că, la auzul cuantumului amenzii, doamna V. ar fi întrebat „Cât mă costă asta?";, însă nu a auzit în concret dacă inculpatul ar fi formulat sau nu o propunere de luare de mită, iar la finalul declaraţiei, acelaşi martor a arătat că a auzit ulterior incidentului că inculpatul ar fi propus un avertisment contra unei sume de bani. Martorul, la urmărirea penală, a afirmat că ar fi auzit, respectiv a înţeles că „acel comisar era dispus să sancţioneze societatea doar cu un avertisment, cu condiţia să primească o sumă de bani";, al cărei cuantum nu l-a reţinut. Acesta nu a putut justifica de ce a revenit asupra declaraţiei de la urmărirea penală, prin urmare există serioase îndoieli în privinţa sincerităţii relatărilor martorului şi cu privire la credibilitatea acestuia, motiv pentru care declaraţiile sale se impun a fi primite cu rezerve.

Martorul B.L., alt pretins martor ocular al denunţătorilor, deşi s-a aflat în acelaşi birou, nu a auzit nimic din cele discutate şi nici a doua zi la firmă nu s-a vorbit despre vreo mită pe care ar fi cerut-o inculpatul sau despre vreo sticlă de băutură. Nici inculpatul nu confirmă cele relatate de martora V.R.S., că i-ar fi prezentat o a doua încadrare juridică a faptei contravenţionale şi un cuantum mai mic al amenzilor, cu atât mai mult nu a recunoscut că i-ar fi propus acesteia aplicarea unei amenzi mai mici sau, în final, un avertisment contra unei mite de 5.000 RON. Cu toate acestea, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că inculpatul a accesat la data de 2 septembrie 2008 şi Legea mediului, contrar susţinerilor acestuia, lege care prevedea un minim redus al amenzii contravenţionale pentru fapta constatată, însă nicidecum nu este vorba de Legea apelor, cum au susţinut martorii denunţători, întrucât cuantumurile mai mari ale amenzilor erau prevăzute în Legea apelor şi nu invers. Astfel, susţinerile denunţătorilor şi ale martorilor O.S. şi P.N.C. sunt parţial confirmate, şi anume există posibilitatea ca inculpatul să-i fi prezentat martorei denunţătoare şi o altă încadrare legală a contravenţiei constatate. Nu cunoaştem însă motivele pentru care inculpatul nu a recunoscut acest lucru şi a declarat pe tot parcursul procesului penal că discuţiile s-ar fi purtat doar la încadrarea prevăzută în Legea apelor la art. 88, în baza căruia a şi sancţionat contravenţional societatea martorilor denunţători. Cu toate acestea însă, aspectul pe care l-am sesizat nu probează şi faptul că inculpatul ar fi propus aplicarea unei amenzi mai mici sau a unui avertisment contra unei sume de 5.000 RON, cu titlu de mită de la martorii denunţători, sau că acesta ar fi acceptat o sticlă de coniac la începutul verificărilor. Este posibil ca atitudinea inculpatului de a-i prezenta pe laptopul de serviciu martorei denunţătoare V.R.S. două acte normative prin care se sancţiona contravenţia constatată să fi fost generată de reacţia acesteia de surprindere la auzul amenzii mari pe care urma să o plătească societatea sa şi, de asemenea, e posibil ca ulterior, în cursul urmăririi penale, şi la cercetarea judecătorească, acesta să nu mai susţină varianta denunţătoarei, că i-ar fi arătat cuantumurile a două amenzi contravenţionale prevăzute în legi diferite prin prisma temerii resimţite faţă de acuzele aduse de către ambii denunţători, cum că ar fi cerut mită în schimbul aplicării unei amenzi mai mici. De asemenea, accesarea ambelor legi de către inculpat se poate justifica şi prin prisma faptului că acesta, după constatarea neregulilor de la Hotelul B., dorea să încadreze legal fapta contravenţională şi întrucât nu cunoştea în mod precis articolul sau legea la care se încadra contravenţia să fi accesat două acte normative, în final hotărându-se să aplice amenda mai mare ca şi cuantum minim.

Cert este că, martora V.R.S., la auzul amenzii, şi-a sunat soţul, pe martorul V.F., ieşind afară din birou, iar după un interval de 15 - 20 min,. a apărut martorul V.F., toţi cei trei martori oculari surprinzând sosirea acestuia. Raportat însă la discuţiile purtate cu inculpatul de către martorul denunţător, cei trei au viziuni diferite, martorul O.S. arătând în faţa instanţei că denunţătorul a luat sticla de băutură şi a pus-o pe masa doamnei V., indicându-i inculpatului că „dacă aşa stau lucrurile, ne vedem în instanţă";, apoi ar fi ieşit din birou, iar inculpatul şi-a adunat laptopul şi a plecat. Acelaşi martor, la urmărirea penală a susţinut că inculpatul ar fi reiterat propunerea de luare de mită şi către martorul denunţător V.F. în schimbul unui avertisment aplicabil societăţii acestuia pentru neregulile constatate. Martorul nu a oferit detalii referitor la motivele care l-ar fi făcut să revină asupra declaraţiei iniţiale în instanţă, existând un dubiu că acesta ar fi auzit în realitate cum că inculpatul ar fi ridicat aceeaşi pretenţie bănească şi faţă de denunţător şi făcându-ne să ne îndoim în privinţa sincerităţii acestui martor.

Martorul P.N.C. ştie doar că martorul denunţător V.F. a purtat o discuţie mai aprinsă cu inculpatul, iar la finalul acesteia i s-ar fi cerut inculpatului de către martor să părăsească biroul, tema discuţiei fiind amenda nelegală în opinia denunţătorului, iar în faţa instanţei, acelaşi martor a arătat că ar fi auzit doar ulterior că inculpatul ar fi propus un avertisment contra unei sume de bani şi că martorul denunţător i-ar fi spus inculpatului că se vor vedea în instanţă şi că el nu poate să încalce legea, neputând oferi detalii despre vreo pretindere de mită de către inculpat, aceasta cu atât mai mult cu cât la urmărirea penală martorul a afirmat că denunţătorul V.F. s-ar fi certat cu inculpatul spunându-i „de ce mă amendezi, că nu sunt de vină ?"; nefăcând vorbire despre vreo pretindere de mită de către inculpat.

Martorul B.L., de asemenea, a remarcat că discuţiile dintre martorul denunţător şi inculpat au degenerat, purtându-se în contradictoriu şi că martorul a afirmat către inculpat că este consilier local şi nu e de acord cu o anumită solicitare a inculpatului, însă nu a putut preciza în ce ar fi constat această solicitare. Ulterior, în faţa instanţei, acelaşi martor a arătat că după ce denunţătorul s-a uitat pe laptopul inculpatului, ar fi afirmat că nu este de acord cu asta şi că este consilier local, fără a mai indica dacă a existat sau nu vreo solicitare din partea inculpatului. Interesant este că martorul O.S., care lucra la aceeaşi masă cu inculpatul şi cu martora V.R.S., a auzit prima propunere de luare de mită a inculpatului lansată faţă de martoră şi a doua propunere similară, lansată faţă de martorul V.F., nu a mai auzit-o, o astfel de propunere nefiind de altfel auzită nici de ceilalţi doi martori oculari, P.N.C., care stătea şi el la aceeaşi masă, şi B.L., acesta din urmă confirmând practic că la vederea notei de constatare redactată pe laptopul de serviciu al acestuia şi a amenzilor aplicate, martorul V.F. s-a enervat şi a încercat să-l intimideze pe inculpat pentru a renunţa la aplicarea sancţiunii contravenţionale, spunându-i că e consilier local, că amenda nu ar fi justificată şi cerându-i acestuia, pe un ton ridicat, să părăsească biroul.

Cât priveşte insultele pe care inculpatul susţine că i le-ar fi adresat martorul denunţător sau faptul că acesta, nervos, i-ar fi distrus procesul-verbal de contravenţie pe care ar fi început să-l completeze manual, respectiv i-ar fi rupt nota de constatare deja listată, inclusiv că ar fi pus o persoană neidentificată, după ce l-a scos cu forţa din birou, să-i şteargă nota de constatare redactată pe laptop, aceste susţineri nu sunt dovedite sau confirmate de cei trei martori audiaţi, existând un dubiu că martorul denunţător ar fi procedat în această manieră. Este cert însă, aşa cum au recunoscut şi martorii denunţători, că inculpatul a început să redacteze o notă de constatare, existând dovada existenţei numărului de înregistrare dat acesteia, în registrul societăţii controlate, precum şi dovada păstrării unor fragmente de text având legătură cu această notă de constatare, aşa cum reiese din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat la instanţa de fond. Există şi dovada faptului că la data indicată, inculpatul avea la el două exemplare ale unui formulat tipizat de proces-verbal de contravenţie, însă nu ştim dacă într-adevăr le-a şi completat la sediul firmei denunţătorilor. Nu ştim nici dacă acea notă de constatare ar fi fost listată, expertul neputând stabili acest lucru.

Faptul că nota de constatare nu s-a mai regăsit în integralitatea ei pe laptopul în cauză sau că nu s-au evidenţiat operaţiuni de printare a acesteia poate fi justificat, conform susţinerilor comisarului şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Mureş, martora G.G., prin aceea că la data de 15 septembrie 2008 s-au încadrat de către Garda de Mediu alţi doi comisari, situaţie în care a dispus ca laptopul inculpatului să fie predat unuia dintre noii angajaţi, iar la reinstalarea sistemului de operare, s-a şters ceea ce exista anterior, posibil şi dovada operaţiunii de printare, apreciindu-se că nota de constatare şi procesul-verbal de contravenţie există oricum, redactate ulterior de inculpat şi existând pe suport de hârtie. Mai mult, chiar expertul a concluzionat că nota de constatare a fost salvată pe un memory stick, ceea ce duce la concluzia că aceasta a existat.

Continuând firul celor întâmplate, după momentul în care martorul V.F. i-a spus inculpatului C.I. să părăsească biroul, acesta a ieşit din încăpere şi a apelat numărul de urgenţă 112. Ciudat este că niciunul dintre cei trei martori oculari şi nici martora V.R.S. nu au sesizat apelul telefonic al inculpatului, nici momentul sosirii vreunui echipaj de politie în faţa Hotelului V. Nici martorul V.F. nu a putut explica apelul telefonic al inculpatului, decât prin prisma faptului că l-ar fi avertizat că-l dă în instanţă şi acesta ar fi „avut nevoie de o acoperire";. Cert este că la faţa locului s-au prezentat trei agenţi de poliţie, martorii D.D., F.I. şi F.F., care au fost întâmpinaţi de inculpatul C.I. Acesta s-a recomandat, apoi le-a menţionat că a efectuat un control, iar pe parcursul desfăşurării acestuia, martorul V.F. l-a dat afară şi i-a trântit imprimanta. Inculpatul era agitat şi a afirmat către martorul F.F. că denunţătorul V.F. i-ar fi şters un proces-verbal de constatare de pe laptop printr-un angajat de-al său şi că i-ar fi rupt un proces-verbal de contravenţie deja completat, acuze negate de martorul denunţător, care ar fi fost şi el prezent la discuţii. De asemenea, martorul denunţător a făcut referiri la faptul că inculpatul ar trebui să iasă la pensie şi să le lase loc altora mai tineri, că şi-a „umplut destul sacoşele";. De asemenea, a mai afirmat că inculpatul amendase firma pentru nişte nereguli inventate, făcând referire strict la o amendă aplicată, nu şi la pretinderea unei sume de bani cu titlu de mită de către inculpat. În fişa de intervenţie cei trei agenţi de politie, de altfel, au consemnat că îl îndrumă pe inculpat să se adreseze cu reclamaţie pentru cele afirmate raportat la persoana denunţătorului, nefiind consemnat nimic altceva. Cu toate acestea, martorul V.F. a declarat în faţa instanţei că „eu am stat de vorbă cu toţi poliţiştii, nu numai cu unul, şi faţă de toţi am făcut acea afirmaţie că inculpatul mi-a cerut şpagă";, fiind clar că martorul nu spune adevărul sub jurământ, în condiţiile în care niciunul dintre agenţii de poliţie audiaţi pe tot parcursul procesului penal nu a arătat cu certitudine că martorul denunţător ar fi făcut o astfel de afirmaţie faţă de ei, discuţiile vizând strict amenda aplicată de inculpat societăţii martorului. Singurul martor care confirmă parţial susţinerile soţilor V., că inculpatul ar fi pretins cu titlu de mită suma de 5.000 RON contra unui avertisment, este martorul O.S., care însă nu a mai auzit aceeaşi solicitare a doua oară, cu toate că se afla în aceeaşi încăpere şi la aceeaşi masă de birou cu inculpatul, solicitare care ar fi fost reiterată de inculpat faţă de martorul V.F. Acelaşi martor, O.S., în declaraţia dată la urmărirea penală a spus că ar fi auzit şi această a doua solicitare, redând-o cuvânt cu cuvânt. Ne punem întrebarea, ce credibilitate prezintă acest martor, cât timp se contrazice în propriile declaraţii, ca să nu mai amintim subiectivitatea de care acesta ar putea da dovadă, fiind angajat al martorilor denunţători, având chiar funcţia de director al Complexului hotelier V., în măsura în care ceilalţi doi martori prezenţi în acelaşi birou, şi anume P.N.C., aflat faţă în faţă cu inculpatul, după cum a afirmat martorul V.F., şi B.L., nu au reţinut dacă în speţă a fost vorba sau nu de vreo solicitare de mită din partea inculpatului. Ne întrebăm, de asemenea, ce credibilitate prezintă martorul denunţător V.F. care a comunicat instanţei că nu există vreo angajată pe nume K.L. în cadrul complexului său hotelier, martoră care ar fi asistat la prima parte a discuţiilor purtate de inculpat cu martora V.R.S., conform susţinerilor martorului B.L.. E adevărat că s-ar fi putut consemna greşit numele martorei K. în loc de C., însă acest fapt tot nu justifică răspunsul primit de la societatea martorului denunţător că această persoană nu ar exista în măsura în care un coleg de-al său o identifică cu certitudine. Credibilitatea martorului V.F. e din nou pusă la îndoială de faptul că ulterior controlului nu a efectuat demersuri pentru a sesiza organele în drept despre comiterea vreunei infracţiuni de luare de mită de către inculpat, şi nu a indicat agenţilor de poliţie, imediat după incident, că i s-ar fi cerut şpagă, după cum a afirmat. Susţinerile sale nu sunt confirmate integral decât de soţia sa, martora V.R.S., ori prin prisma relaţiilor existente între cei doi martori, subiectivitatea acesteia nu poate fi pusă la îndoială, ca şi faptul că susţine integral varianta soţului său, şi invers.

Ne mai întrebăm dacă este posibil ca inculpatul, prin prisma experienţei acumulate la locul de muncă, să se pretindă să ceară mită de la denunţători, după ce a observat în cursul dimineţii aceleiaşi zile comportamentul adoptat de martorul denunţător faţă de el şi după ce a efectuat fotografii care atestau neregulile constatate şi a prelevat probe pentru analiză din canalul respectiv. Mai mult, ne întrebăm dacă era posibil ca inculpatul să ceară mită de faţă cu trei angajaţi ai denunţătorilor, conştient fiind că aceştia pot auzi o astfel de solicitare, chiar dacă biroul respectiv, după cum s-a arătat şi la urmărirea penală, are o configuraţie mai dificilă, care nu permite vizualizarea precisă a tuturor persoanelor aflate acolo la un moment dat. De altfel, inculpatul a negat tot timpul că ar fi fost de faţă la discuţii vreunul dintre martorii audiaţi, cu excepţia celor doi denunţători.

De asemenea, dacă într-adevăr inculpatul ar fi fost doar invitat să părăsească biroul de martorul denunţător, ne punem întrebarea de ce a alertat la 112 echipajul de poliţie. Nu ar fi fost niciun motiv să o facă şi de ce a întocmit imediat un raport de incident, pe care l-ar fi prezentat la locul de muncă? Martorul denunţător justifică aceasta prin faptul că l-ar fi ameninţat cu instanţa pe inculpat, însă din declaraţiile martorilor oculari nu a rezultat cu certitudine în legătură cu ce aspect sau în ce context ar fi uzitat termenul de „instanţă"; denunţătorul. Putea fi vorba, în opinia noastră, şi despre atacarea în instanţă a actelor de control efectuate de inculpat, pe care le considera netemeinice şi nelegale.

A doua zi, la sediul Comisariatului General al Gărzii de Mediu, inculpatul a listat o notă de constatare şi a întocmit două procese-verbale de sancţionare contravenţională, aplicând două amenzi contravenţionale SC V. SRL, unul ce viza folosirea unui canal deschis cuprins între subtraversarea drumului european Tg. Mureş - Sighişoara (situat în dreptul Hotelului B. şi albia pârâtului Vatman), pentru evacuarea apei uzate fecaloid-menajere, rezultate din activitatea hotelului indicat, având ca efect poluarea apei pârâului Vatman şi Poklos, precum şi un disconfort reclamat de vecini prin mirosurile degajate, şi unul care viza nerespectarea obligaţiei de a facilita activitatea de control de către martorul V.F., ambele încheiate la data de 3 septembrie 2008.

La aceeaşi dată, de 3 septembrie 2008, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş, martora G.G., a decis să se deplaseze la SC V. SRL pentru a recupera nota de constatare şi procesul-verbal de sancţionare contravenţională despre care inculpatul i-a relatat că denunţătorul V.F. le-ar fi rupt. A apelat la sprijinul I.P.J. Mureş pentru a evita orice fel de incidente. Odată ajunsă la sediul societăţii, martorul V.F. i-a spus că nu a rupt niciun act de control, că acestea nu au fost lăsate la societatea sa de către inculpat şi nici nu au fost listate. În acelaşi timp, după ce a lansat jigniri la adresa inculpatului, de genul „comunist bătrân";, şi că „pedepsesc oamenii pe nedrept cu amenzi aşa de mari";, i-a relatat faptul că i-a dat inculpatului o sticlă de coniac J., pe care i-a luat-o, după ce acesta i-a spus că va sancţiona contravenţional firma. I-a spus că inculpatul i-ar fi solicitat de asemenea suma de 5.000 RON, ca să nu-i dea amendă, contrazicându-se ulterior că aceeaşi sumă i-ar fi cerut-o pentru a-i aplica o amendă mai mică. Când martora a solicitat sticla pentru a lua amprentele de pe ea, martorul nu a răspuns solicitării.

În privinţa probelor prelevate la data de 2 septembrie 2008 de inculpat, din canalul deschis aparţinând societăţii denunţătorului, s-au efectuat analize de laborator, care au concluzionat că apa din pârâul Vatman era poluată cu materie organică provenind de la SC V. SRL - Hotel B.

Pentru verificarea măsurilor dispuse pe linie de mediu de către inculpat, prin nota de constatare din 2 septembrie 2008, martora G.G. s-a deplasat, împreună cu un reprezentant al Direcţiei Apelor Mureş, martora O.D., la Hotelul B. De faţă era şi inculpatul. S-a luat legătura cu martorul V.F., care a refuzat să-i însoţească în teren, motivând că îl doare un picior şi nu se poate deplasa. Constatările au vizat faptul că s-a stopat scurgerea de ape menajere de la hotel, însă nu a fost curăţat nămolul fecaloid-menajer din canalul respectiv. Raportat la aceste constatări din teren, s-a întocmit un nou proces-verbal de contravenţie pentru suma de 50.000 RON către SC V. SRL, prin reprezentant V.F.

Ulterior constatărilor în teren, cele două martore şi inculpatul s-au deplasat la sediul SC V. SRL, iar acolo martorul V.F. a avut o atitudine jignitoare la adresa inculpatului, pe care l-a făcut în continuare senil şi comunist, şi a şefei acestuia, căreia i-ar spus că ar trebui probabil să-şi facă un control de sănătate, posibil mintal, în accepţiunea martorei O.D. Totodată, martorul V. a readus în discuţie problema sticlei de coniac pe care i-ar fi dat-o inculpatului cu titlu de mită şi faptul că ar deţine o fotografie compromiţătoare cu inculpatul, acesta având plasele încărcate, respectiv că ar fi cerut mită de faţă cu doi martori. A mai afirmat, faţă de martora G.G. că a înregistrat cu o cameră video postată deasupra biroului discuţia cu inculpatul, însă la solicitarea martorei de a-i fi prezentate aceste dovezi, denunţătorul V.F. a refuzat, un alt aspect, care, spunem noi, pune la îndoială sinceritatea martorului raportat la acuzele aduse inculpatului.

Cert este că abia după aplicarea celei de-a treia amenzi contravenţionale, martorul V.F. a înţeles să formuleze un denunţ la D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureş împotriva inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, fără a justifica în vreun fel demersul său tardiv, în măsura în care, inculpatul i-ar fi cerut suma de 5.000 RON, cu titlu de mită, la data de 2 septembrie 2008, cu o lună anterior denunţului.

Sintetizând cele relatate în cuprinsul expunerii, considerăm că singurele probe care ar putea fi luate în considerare în sprijinul acuzei ar fi declaraţiile martorilor denunţători V.F. şi V.R.S., persoane care sunt interesate în cauză şi a căror societate pe care o administrează a fost sancţionată de 3 ori contravenţional, cu amenzi destul de consistente de către inculpat, în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, prin trei procese-verbale distincte. De altfel, şi aceştia s-au contrazis în declaraţii afirmând sau că inculpatul ar fi promis o amendă mai mică, cu altă încadrare juridică legală, sau un avertisment, în schimbul sumei solicitate cu titlu de mită, de 5.000 RON. Aceste declaraţii nu au fost cu certitudine confirmate nici de către angajatul acestora, martorul O.S., în instanţă, care deşi stătea la aceeaşi masă cu inculpatul şi denunţătoarea V.R.S., ar fi auzit doar prima solicitare de luare de mită, lansată faţă de martoră, nu şi cea de-a doua, lansată faţă de martorul denunţător. De remarcat că denunţătorul V.F. a susţinut că şi martorul P.N.C. ar fi fost prezent şi ar fi auzit discuţiile purtate cu inculpatul, aspect negat în finalul declaraţiei de către martor, care a afirmat că ar fi auzit doar ulterior incidentului că inculpatul ar fi promis un avertisment contra unei sume de bani. Prin urmare, singurul martor „aşa-zis ocular"; ar fi şeful de unitate al complexului hotelier al martorului denunţător, care în virtutea funcţiei pe care o exercită, degajă evident subiectivitate în declaraţiile sale, mai ales că la dosarul de urmărire penală, acelaşi martor a dat o altă declaraţie, diferită de cea din faţa instanţei, susţinând ferm toate acuzele aduse inculpatului. Acesta nu şi-a motivat în niciun fel revenirea asupra declaraţiei iniţiale în faţa instanţei de fond. Restul martorilor, angajaţi ai denunţătorilor, nu au putut afirma cu certitudine în cursul cercetării judecătoreşti dacă inculpatul a lansat sau nu ferm o propunere de luare de mită pentru suma de 5.000 RON, sau dacă a acceptat tacit sau expres acea sticlă de coniac J. dată de martora denunţătoare la începutul controlului. Prin urmare, nu suntem lămuriţi pe deplin dacă fapta pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii există în materialitatea ei, cu atât mai mult cu cât, încă de la debutul acţiunii de control, martorul denunţător V.F. a avut o atitudine ofensatoare faţă de inculpat şi instituţia pe care o reprezenta, în care a perseverat şi ulterior controlului, de faţă chiar cu şefa inculpatului şi cu o altă martoră, O.D., şi ea angajată la o instituţie publică, denunţând inculpatul abia la data de 1 octombrie 2008. Demersul său tardiv nu poate fi justificat decât prin prisma amenzilor consistente care i-au fost aplicate acestuia, iar aceasta aşa-zisă solicitare de mită din partea inculpatului nu poate fi explicată în niciun fel, cu atât mai mult cu cât la faţa locului, anterior aşa-zisei solicitări, inculpatul a prelevat probe şi a efectuat fotografii cu sursa poluării, de faţă fiind şi persoana care a reclamat problema de mediu. Prin urmare, cum ar fi justificat inculpatul aplicarea unui avertisment sau a unei amenzi mai mici care oricum nu era posibilă, conform Legii apelor 107/1996, cuantumul legal al amenzilor fiind situat între 75.000 - 80.000 RON, iar conform Legii nr. 265/2006, cuantumul legal al amenzilor se situează între 50.000 - 100.000 RON, pentru persoanele juridice. Avem prin urmare îndoieli asupra existenţei faptei de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în materialitatea ei, pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii şi „cum orice dubiu profită inculpatului"; conform principiului latin „in dubio pro reo";, vom dispune achitarea acestuia de sub acuza adusă, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., a declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, care solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.

În motivarea apelului, procurorul arată că soluţia de achitare este nelegală şi netemeinică. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, respectiv a acceptat tacit o sticlă de coniac şi a pretins suma de 5.000 RON de la martora V.R.S.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu dispoziţiile art. 378 raportat la art. 371 C. proc. pen., Curtea apreciază că apelul este fondat, însă pentru alte considerente:

În opinia instanţei de apel, starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă şi nu suportă nicio critică. Astfel, în mod corect s-a reţinut că singurele probe care susţin acuza ar fi declaraţiile martorilor denunţători V.F. şi V.R.S., persoane care sunt interesate în cauză, întrucât societatea pe care o administrează a fost sancţionată de trei ori contravenţional de către inculpat, în calitate de comisar al Gărzii de Mediu, cu amenzi destul de consistente.

De altfel, analizând în detaliu aceste două declaraţii, ele se contrazic în multe puncte şi nu sunt în niciun fel confirmate de martorii care au fost prezenţi la aceste discuţii.

Prima instanţă în mod corect a reţinut că martorul O.S., care a fost prezent la locul comiterii presupusei fapte penale, nu confirmă susţinerile martorei denunţătoare V.R.S., după cum declaraţiile martorilor denunţători nu sunt confirmate nici de ceilalţi martori ai acuzei audiaţi în faţa instanţei de judecată.

Din probele dosarului rezultă că martorul denunţător V.F. a avut o atitudine ofensatoare faţă de inculpat, acesta din urmă fiind nevoit să apeleze numărul de telefon 112, solicitând intervenţia poliţiei.

Totodată, se constată că presupusa faptă penală a avut loc la data de 2 septembrie 2008, iar denunţul a fost făcut mult mai târziu, la data de 1 octombrie 2008, doar după ce i-au fost aplicate cele trei amenzi de către Garda de Mediu.

Hotărârea primei instanţe este greşită însă sub aspectul încadrării juridice şi sub aspectul temeiului de drept al achitării inculpatului.

Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În esenţă, s-a reţinut că în data de 2 septembrie 2008 inculpatul a acceptat o sticlă de coniac şi a pretins suma de 5.000 RON pentru a aplica o amendă mai redusă sau un avertisment societăţii administrate de martorii denunţători.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În speţă, se reţine că în aceeaşi împrejurare, respectiv în data de 2 septembrie 2008, cu ocazia unui control la societatea administrată de martorii denunţători, inculpatul C.I. a acceptat o sticlă de coniac J. şi a pretins suma de 5.000 RON.

Prin urmare, comiterea faptei în aceeaşi împrejurare atribuie faptei un caracter unic, chiar dacă este vorba de mai multe acte materiale similare săvârşite în mod neîntrerupt, deoarece acceptarea unei sticle de coniac şi pretinderea unei sume de bani de către inculpat, în aceeaşi împrejurare, prin legătura firească dintre ele, alcătuiesc o singură acţiune în vederea producerii aceluiaşi rezultat, şi nicidecum o infracţiune în formă continuată.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de judecată, la termenul din data de 7 mai 2010, a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii, în sensul eliminării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar prin dispozitivul deciziei s-a pronunţat asupra acestei cereri.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea atacată este greşită şi sub aspectul temeiului de drept al achitării inculpatului.

Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi anume fapta nu există.

Din probele administrate în cauză nu se poate reţine că fapta nu există, întrucât inculpatul a efectuat un control la societatea administrată de martorii denunţători, s-a discutat cu privire la aplicarea unor amenzi contravenţionale, martora denunţătoare V.R.S. a adus o sticlă de coniac J. şi a pus-o pe un birou alăturat, ca urmare a discuţiei pe care a avut-o cu soţul său, martorul denunţător V.F., în sensul de a-i oferi inculpatul o atenţie.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă în afara oricărui dubiu dacă inculpatul a acceptat sau nu sticla de coniac oferită, după cum nu rezultă în afara oricărui dubiu, dacă inculpatul a pretins sau nu suma de 5.000 RON.

Prin urmare, nu se poate reţine că fapta nu există, însă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Aşadar, nu s-a dovedit în mod indubitabil că acţiunea de pretindere a sumei de 5.000 RON ar fi fost neechivocă, în sensul că inculpatul ar fi condiţionat aplicarea sancţiunii contravenţionale de pretinderea acestei sume de bani.

De asemenea, nu s-a dovedit în mod indubitabil că a acceptat sticla de coniac oferită de martora denunţătoare, nici măcar în mod tacit, acest lucru nerezultând în mod neechivoc nici măcar din comportamentul inculpatului avut după ce i s-a oferit acest bun.

În consecinţă, instanţa de apel apreciază că temeiul de drept al achitării reţinut de prima instanţă este greşit, astfel că urmează să dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea urmează să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi, în consecinţă, să desfiinţeze parţial hotărârea atacată şi, rejudecând cauza limitativ:

În baza art. 334 C. proc. pen., urmează să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul C.I. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.;

În conformitate cu art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmează să achite pe inculpatul C.I. de sub acuza comiterii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

De asemenea, Curtea urmează să menţină restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, privind respingerea cererii inculpatului de repunere a cauzei pe rol şi aplicarea prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Aşa fiind, Prin decizia penală nr. 44/A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg. Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 2 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 2920/102/2008 şi, în consecinţă:

A desfiinţat parţial hotărârea atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:

a) În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul C.I. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

b) În conformitate cu art. 345 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.I. (studii superioare, căsătorit, ocupaţia - comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţului Mureş, fără antecedente penale) de sub acuza comiterii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

c) A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, privind respingerea cererii inculpatului de repunere a cauzei pe rol şi aplicarea prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., arătând că soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală deoarece, în raport cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Din probele administrate în cauză a fost dovedit faptul că, la 2 septembrie 2008, inculpatul, în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş, s-a deplasat în control, în teren, la Hotelul B. din municipiul Tg. Mureş, ca urmare a unei sesizări primite. În timpul acestui control, inculpatul a pretins de la V.R.S. o sumă de bani pentru a efectua un control mai lejer, acest fapt rezultând din declaraţiile martorilor denunţători audiaţi în cauză, declaraţii din care a rezultat săvârşirea faptei de către inculpat, respectiv acesta le-a arătat pe laptop ce sancţiuni pot fi aplicate, sancţiuni al căror cuantum era excesiv. S-a mai susţinut că martorii V.F. şi V.R.S. au arătat permanent atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată că inculpatul a pretins suma de 5.000 RON pentru a nu sancţiona societatea, ca urmare a controlului efectuat de către acesta. A mai arătat că, în cauză, au fost audiaţi nenumăraţi martori, inclusiv martori oculari, iar aceste probatorii s-au coroborat în cauză; a susţinut că este real că atitudinea denunţătorului a fost incorectă prin oferirea acelei sticle de băutură inculpatului, însă prin atitudinea ulterioară a inculpatului, acesta şi-a încălcat atribuţiile de controlor al Gărzii de Mediu. S-a indicat că, cu ocazia controlului, inculpatul a încercat să negocieze cu martorii denunţători, existând un scris doveditor la fila 41 dosar urmărire penală, înscris depus de denunţătoare, prin care este confirmată discuţia dintre inculpat şi martori. A mai susţinut că afirmaţiile inculpatului cu privire la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu se confirmă, acest raport confirmând că inculpatul nu a printat acel proces-verbal de control, solicitând a fi avute în vedere declaraţiile celorlalţi martori. Cu privire la situaţia medicală a inculpatului, acest fapt a fost confirmat chiar de declaraţia dată la această instanţă la termenul de astăzi. A mai arătat că instanţele au înlăturat cu uşurinţă declaraţiile martorului O.S., declaraţii care au confirmat pretinderea sumei de 5.000 RON.

Faţă de aceste susţineri, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică invocat şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, cu titlu de premisă, se are în vedere că în tiparul procedural al cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., grava eroare de fapt desemnează contradicţia esenţială intrinsecă, necontroversată şi manifestă dintre actele, lucrările şi piesele dosarului şi soluţia pronunţată în cauză, în speţă aceea de achitare; or, în realitatea de fapt din speţa de faţă, în mod judicios instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului C.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., modificând temeiul achitării ce prin sentinţa instanţei de fond îl constituiau dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).

În mod legal, prin decizia recurată s-a stabilit că sentinţa de primă instanţă era greşită sub aspectul încadrării juridice şi sub aspectul temeiului de drept al achitării inculpatului.

Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, reţinându-se că în data de 2 septembrie 2008 inculpatul a acceptat o sticlă de coniac şi a pretins suma de 5.000 RON pentru a aplica o amendă mai redusă sau un avertisment societăţii administrate de martorii denunţători.

Astfel, având în vedere aceste considerente, în mod legal, instanţa de apel, la termenul din data de 7 mai 2010, a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii, în sensul eliminării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar prin dispozitivul deciziei s-a pronunţat asupra acestei cereri.

Înalta Curte mai reţine că pe baza unui examen complet şi convingător al tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, şi anume declaraţiile martorilor denunţători V.R.S. şi V.F., declaraţia inculpatului G.I., declaraţiile martorilor O.S., P.N.C., B.L., G.G., O.D., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2 aprilie 2009 întocmit de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică - Serviciul expertize criminalistice, înscrisuri provenind de la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul judeţean Mureş, declaraţiile martorilor D.I.M., F.I.D., F.F., înscrisuri depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureş s-a statuat că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi nu s-a dovedit în mod indubitabil că acţiunea de pretindere a sumei de 5.000 RON ar fi fost neechivocă, în sensul că inculpatul ar fi condiţionat aplicarea sancţiunii contravenţionale de pretinderea acestei sume de bani.

De asemenea, nu s-a dovedit fără echivoc că inculpatul a acceptat sticla de coniac oferită de martora denunţătoare, nici măcar în mod tacit, acest lucru nerezultând nici măcar din comportamentul inculpatului avut după ce i s-a oferit acest bun.

Astfel, din examinarea coroborată a mijloacelor de probă individualizate şi descrise mai sus, instanţele de fond şi prim control judiciar au reţinut corect ca situaţie de fapt că la data de 2 septembrie 2008, în jurul intervalului orar 10:00 - 11:00, inculpatul C.I., în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul judeţean Mureş, s-a deplasat la Hotelul S. din mun. Tg. Mureş pentru a verifica cele sesizate pe linie de mediu de patronul acestui hotel, martorul S.I. În acest scop a solicitat acestuia din urmă să-i arate sursa poluării, luând şi un pet în care urmau să preleveze probe dintr-un canal deschis, în care se evacuau ape fecaloid-menajere, făcând şi poze cu aceeaşi ocazie.

În timp ce se deplasa cu martorul pe terenul situat în vecinătatea Hotelului B., a apărut martorul denunţător V.F., administrator al hotelului de la care inculpatul şi-a dat seama că provine sursa de poluare a mediului şi care pe un ton zeflemitor i-a strigat „Hei, Garda de Mediu, să vină la mine să se legitimeze!";, spunându-li-se în acelaşi timp să părăsească terenul întrucât îi aparţine. Inculpatul i-a comunicat acestuia că este de la Garda de Mediu şi că are dreptul să facă investigaţii fără a-i prezenta legitimaţia, preferând să-l ignore. Martorul S.I., în prezent decedat, a confirmat la urmărire penală că martorul a avut o atitudine necorespunzătoare, chiar ireverenţioasă faţă de inculpat, pe care l-a ameninţat că îl va pensiona înainte de termen şi că va suna la Ministerul Mediului, precizând că are funcţie importantă în oraş. Martorul denunţător a recunoscut că i-a cerut inculpatului să se legitimeze şi că i-a avertizat că se află pe terenul său, respectiv că a avut o discuţie pe un ton mai ridicat cu aceştia, întrebându-i de ce nu a fost înştiinţat sau de ce nu i s-a cerut acceptul pentru a pătrunde pe terenul său şi la replica acestora că terenul nu e îngrădit, le-a răspuns că „îngrădirea se face pentru animale, nu pentru oameni";.

La solicitarea inculpatului, martorul l-a trimis la sediul firmei SC V. SRL, la care era director administrativ soţia sa, martora denunţătoare V.R.S., urmând ca aceasta să-i pună la dispoziţie actele necesare. Anterior a vorbit la telefon cu soţia sa, căreia i-a spus să-i pună la dispoziţie inculpatului actele solicitate şi să fie amabilă cu el, respectiv să-l servească cu apă sau suc şi să îi dea o sticlă cu coniac de la bar, întrucât dovedise amabilitate la controlul efectuat la Hotelul B. Aceste din urmă aspecte sunt confirmate chiar de martorii V.F. şi V.R.S. în declaraţiile date pe tot parcursul procesului penal, cu menţiunea că inculpatul nu a auzit convorbirea telefonică indicată.

După un interval de 30 de minute, inculpatul C.I. a sosit la sediul SC V. SRL, unde a fost condus de martora V.R.S. în biroul unde îşi desfăşura activitatea şi după ce acesta şi-a instalat laptopul conectându-l la o priză din încăpere, a început să redacteze o notă de constatare, nu înainte de a-i fi puse la dispoziţie de martoră certificatul de înmatriculare al societăţii, autorizaţia de mediu pentru Hotelul B. şi planşele, schiţele, respectiv proiectele avizate de organele abilitate, ce ţineau de acelaşi complex hotelier. I-a spus martorei că prezenţa sa va fi necesară abia la final, la care martora s-a deplasat la restaurantul Hotelului V., de unde a luat o sticlă de coniac J., în valoare de 140 RON, pe care a introdus-o într-o pungă cu însemnele societăţii, apoi a adus-o în birou, unde se afla inculpatul. Până aici declaraţiile martorei nu se contrazic cu cele ale inculpatului sau ale martorului O.S., şef de unitate al Complexului hotelier SC V. SRL.

Martora a afirmat că a pus această pungă conţinând sticla de coniac J. în plasa de laptop a inculpatului, aflată pe masa de birou la care lucra acesta şi că inculpatul nu a obiectat, având o reacţie aprobatorie. Deşi în faza de urmărire penală martora a arătat că inculpatul a avut o reacţie aprobatorie, în faţa primei instanţe de judecată a susţinut doar că acesta nu a spus nimic în acel moment, iar singurul martor ocular, angajatul martorilor denunţător, O.S., nu ştie exact unde a fost aşezată plasa cu sticla de coniac şi dacă inculpatul ar fi afirmat ceva la vederea acesteia sau ar fi avut vreo reacţie. Inculpatul a susţinut că sticla a fost aşezată pe masă în punga în care se afla cu titlu de „atenţie"; din partea firmei şi că a replicat că nu obişnuieşte să primească atenţii, spunându-i martorei „să o ia de acolo";. Se are în vedere că declaraţia martorei V.R.S., că inculpatul ar fi avut o reacţie aprobatorie tacită sau că nu ar fi spus nimic la vederea sticlei de băutură oferită cu titlu de atenţie nu poate fi luată în considerare, cât timp singurul martor direct, O.S., nu a auzit nicio discuţie referitor la acea sticlă de coniac şi nu a sesizat vreo reacţie aprobatorie a inculpatului sau dezaprobatorie, nici nu a fost atent unde a fost plasată punga conţinând sticla în cauză. Nu poate fi însuşită nici varianta inculpatului, că ar fi spus martorei să „o ia de acolo";, cât timp nici aceasta nu e confirmată de martorul ocular indicat. Prin urmare, există un dubiu raportat la acceptarea acestei sticle de coniac J. de către inculpat, tacită sau expresă, şi asupra scopului urmărit de inculpat, respectiv în privinţa existenţei acestuia, scop care ar consta în aceea de a nu îndeplini, a îndeplini sau a efectua un act contrar îndatoririlor de serviciu, cu atât mai mult cu cât la momentul oferirii acelei sticle, inculpatul deja redacta o notă de constatare pe laptopul său de serviciu şi sesizase deja faptic că la hotelul aparţinând martorilor denunţători există nereguli. În acest sens chiar a efectuat fotografii la faţa locului cu aparatul din dotare şi a prelevat probe într-un pet, care urmau să fie supuse unor analize de laborator.

Despre modalitatea în care a fost oferită această sticlă de coniac şi în special, despre modul în care inculpatul ar fi reacţionat la vederea acesteia, nu au putut oferi detalii martorii P.N.C., şef serviciu aprovizionare la SC V. SRL şi nici B.L., contabil şef la aceeaşi societate, despre care ambii martori denunţători au susţinut că ar fi asistat direct la discuţiile dintre aceştia şi inculpat. Martorul P.N.C., care conform susţinerilor denunţătorilor stătea la aceeaşi masă cu martora denunţătoare şi cu inculpatul, chiar faţă în faţă cu acesta, a declarat în faza de urmărire penală că a auzit de la colegi că inculpatul ar fi primit o sticlă de coniac, deşi ar fi fost prezent în încăpere anterior sosirii inculpatului, deci putea să vadă această sticlă şi nu să afle ulterior de existenţa ei, iar în faza de cercetare judecătorească, acelaşi martor, „aşa-zis ocular";, a arătat în finalul declaraţiei că de fapt nu mai ştie nimic concret referitor la discuţiile purtate de inculpat cu martorii denunţători, nefăcând referire nici la sticla de coniac în discuţie, declaraţia sa fiind foarte lapidară raportat la cele întâmplate. Mai mult, a motivat că nu s-a discutat despre vreo amendă sau vreo sticlă de băutură a doua zi între colegi. Mai mult, martorul se contrazice în propria declaraţie când precizează că nu reţine ca inculpatul să fi zis şi de un avertisment, apoi revine şi spune că auzit doar ulterior incidentului că inculpatul ar fi propus un avertisment, contra unei sume de bani, contrar celor susţinute la urmărirea penală, că a reuşit să înţeleagă, asistând direct la discuţiile purtate de inculpat cu martorul V., că acesta i-ar fi propus martorului să sancţioneze societatea doar cu un avertisment, cu condiţia să primească o sumă de bani.

Tot astfel, martorul B.L. a recunoscut că se afla în acelaşi birou, însă nu a auzit nimic din cele discutate de martorii denunţători cu inculpatul, cu atât mai mult nu a sesizat episodul aducerii acelei pungi care conţinea sticla de coniac J. Toţi martorii indicaţi însă, respectiv O.S., P.N.C. şi B.L., au sesizat că la un moment dat inculpatul i-a cerut martorei V.R.S. să citească ceva de pe laptop, iar după acest moment martora şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că inculpatul intenţiona să amendeze societatea cu sancţiune foarte mare, cuprinsă între 75.000 RON şi 80.000 RON, vizavi de neregulile constatate la Hotelul B. De remarcat că declaraţiile martorei denunţătoare şi ale martorului ocular O.S. sunt în contradicţie cu declaraţiile inculpatului şi ale celorlalţi doi martori oculari, B.L. şi P.N.C., primii doi afirmând că la reacţia de stupefacţie a martorei denunţătoare, care ştia că nu sunt probleme, inculpatul i-a arătat alte amenzi mai mici şi o altă încadrare a contravenţiei prevăzută de Legea apelor, amenzile fiind cuprinse între 25.000 RON şi 30.000 RON. La reacţia negativă a martorei, inculpatul ar fi replicat că s-ar putea rezolva şi altfel, cu un avertisment contra unei sume de 5.000 RON, întrucât este bolnav, operat şi vin alegerile. Contrar afirmaţiilor celor doi, martorii oculari P.N.C. şi B.L. au arătat cu totul altceva. Astfel, primul a susţinut că, la auzul cuantumului amenzii, doamna V. ar fi întrebat „Cât mă costă asta?";, însă nu a auzit în concret dacă inculpatul ar fi formulat sau nu o propunere de luare de mită, iar la finalul declaraţiei, acelaşi martor a arătat că a auzit ulterior incidentului că inculpatul ar fi propus un avertisment contra unei sume de bani. Martorul, la urmărirea penală, a afirmat că ar fi auzit, respectiv a înţeles că „acel comisar era dispus să sancţioneze societatea doar cu un avertisment, cu condiţia să primească o sumă de bani";, al cărei cuantum nu l-a reţinut. Acesta nu a putut justifica de ce a revenit asupra declaraţiei de la urmărirea penală, prin urmare există serioase îndoieli în privinţa sincerităţii relatărilor martorului şi cu privire la credibilitatea acestuia, motiv pentru care declaraţiile sale se impun a fi primite cu rezerve.

Martorul B.L., alt pretins martor ocular, deşi s-a aflat în acelaşi birou, nu a auzit nimic din cele discutate şi nici a doua zi la firmă nu s-a vorbit despre vreo mită pe care ar fi cerut-o inculpatul sau despre vreo sticlă de băutură. Nici inculpatul nu confirmă cele relatate de martora V.R.S., că i-ar fi prezentat o a doua încadrare juridică a faptei contravenţionale şi un cuantum mai mic al amenzilor, cu atât mai mult nu a recunoscut că i-ar fi propus acesteia aplicarea unei amenzi mai mici sau în final un avertisment contra unei mite de 5.000 RON. Cu toate acestea, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că inculpatul a accesat la data de 2 septembrie 2008 şi Legea mediului, contrar susţinerilor acestuia, lege care prevedea un minim mai redus al amenzii contravenţionale pentru fapta constatată, însă nicidecum nu este vorba de Legea apelor, cum au susţinut martorii denunţători, întrucât cuantumurile mai mari ale amenzilor erau prevăzute în Legea apelor şi nu invers. Astfel, susţinerile denunţătorilor şi ale martorilor O.S. şi P.N.C. sunt parţial confirmate, şi anume există posibilitatea ca inculpatul să-i fi prezentat martorei denunţătoare şi o altă încadrare legală a contravenţiei constatate.

Din acest punct de vedere, este validă logico-formal prezumţia simplă din sentinţa primei instanţe că atitudinea inculpatului de a-i prezenta pe laptopul de serviciu martorei denunţătoare V.R.S. două acte normative prin care se sancţiona contravenţia constatată să fi fost generată de reacţia acesteia de surprindere la auzul amenzii mari pe care urma să o plătească societatea sa şi de asemenea e posibil ca ulterior, în cursul urmăririi penale, şi la cercetarea judecătorească acesta să nu mai susţină varianta denunţătoarei că i-ar fi arătat cuantumurile a două amenzi contravenţionale prevăzute în legi diferite prin prisma temerii resimţite faţă de acuzele aduse de către ambii denunţători, cum că ar fi cerut mită în schimbul aplicării unei amenzi mai mici. De asemenea, accesarea ambelor legi de către inculpat se poate justifica şi prin prisma faptului că acesta, după constatarea neregulilor de la Hotelul B. dorea să încadreze legal fapta contravenţională şi, întrucât nu cunoştea în mod precis articolul sau legea la care se încadra contravenţia, să fi accesat două acte normative, în final hotărându-se să aplice amenda mai mare ca şi cuantum minim.

Cert este că martora V.R.S., la auzul amenzii, şi-a sunat soţul, pe martorul V.F., ieşind afară din birou; iar după un interval de 15 - 20 min,. a apărut martorul V.F., toţi cei trei martori oculari surprinzând sosirea acestuia. Raportat însă la discuţiile purtate cu inculpatul de către martorul denunţător, cei trei au viziuni diferite, martorul O.S. arătând în faţa instanţei că denunţătorul a luat sticla de băutură şi a pus-o pe masa doamnei V., indicându-i inculpatului că „dacă aşa stau lucrurile, ne vedem în instanţă";, apoi ar fi ieşit din birou, iar inculpatul şi-a adunat laptopul şi a plecat. Acelaşi martor, la urmărirea penală a susţinut că inculpatul ar fi reiterat propunerea de luare de mită şi către martorul denunţător V.F. în schimbul unui avertisment aplicabil societăţii acestuia pentru neregulile constatate. Martorul nu a oferit detalii referitor la motivele care l-ar fi făcut să revină asupra declaraţiei iniţiale în instanţă, existând un dubiu că acesta ar fi auzit în realitate cum că inculpatul ar fi ridicat aceeaşi pretenţie bănească şi faţă de denunţător şi făcându-ne să ne îndoim în privinţa sincerităţii acestui martor.

Martorul P.N.C. ştie doar că martorul denunţător V.F. a purtat o discuţie mai aprinsă cu inculpatul, iar la finalul acesteia i s-ar fi cerut inculpatului de către martor să părăsească biroul, tema discuţiei fiind amenda nelegală în opinia denunţătorului, iar în faţa instanţei, acelaşi martor a arătat că ar fi auzit doar ulterior că inculpatul ar fi propus un avertisment contra unei sume de bani şi că martorul denunţător i-ar fi spus inculpatului că se vor vedea în instanţă şi că el nu poate să încalce legea, neputând oferi detalii despre vreo pretindere de mită de către inculpat, aceasta cu atât mai mult cu cât la urmărirea penală martorul a afirmat că denunţătorul V.F. s-ar fi certat cu inculpatul spunându-i „de ce mă amendezi, că nu sunt de vină?"; nefăcând vorbire despre vreo pretindere de mită de către inculpat.

Martorul B.L., de asemenea, a remarcat că discuţiile dintre martorul denunţător şi inculpat au degenerat, purtându-se în contradictoriu, şi că martorul a afirmat către inculpat că este consilier local şi nu e de acord cu o anumită solicitare a inculpatului, însă nu a putut preciza în ce ar fi constat această solicitare. Ulterior, în faţa instanţei de fond, acelaşi martor a arătat că după ce denunţătorul s-a uitat pe laptopul inculpatului, ar fi afirmat că nu este de acord cu asta şi că este consilier local, fără a mai indica dacă a existat sau nu vreo solicitare din partea inculpatului. Semnificativ este că martorul O.S., care lucra la aceeaşi masă cu inculpatul şi cu martora V.R.S., a auzit prima propunere de luare de mită a inculpatului lansată faţă de martoră şi a doua propunere similară, lansată faţă de martorul V.F., nu a mai auzit-o, o astfel de propunere nefiind de altfel auzită nici de ceilalţi doi martori oculari, P.N.C., care stătea şi el la aceeaşi masă, şi B.L., acesta din urmă confirmând practic că la vederea notei de constatare redactată pe laptopul de serviciu al acestuia şi a amenzilor aplicate, martorul V.F. s-a enervat şi a încercat să-l intimideze pe inculpat pentru a renunţa la aplicarea sancţiunii contravenţionale, spunându-i că e consilier local, că amenda nu ar fi justificată şi cerându-i acestuia, pe un ton ridicat, să părăsească biroul.

Cât priveşte insultele pe care inculpatul susţine că i le-ar fi adresat martorul denunţător sau faptul că acesta, nervos, i-ar fi distrus procesul-verbal de contravenţie pe care ar fi început să-l completeze manual, respectiv i-ar fi rupt nota de constatare deja listată, inclusiv că ar fi pus o persoană neidentificată, după ce l-a scos cu forţa din birou, să-i şteargă nota de constatare redactată pe laptop, aceste susţineri nu sunt dovedite sau confirmate de cei trei martori audiaţi, existând un dubiu că martorul denunţător ar fi procedat în această manieră. Este cert însă, aşa cum au recunoscut şi martorii denunţători, că inculpatul a început să redacteze o notă de constatare, existând dovada existenţei numărului de înregistrare dat acestuia, în registrul societăţii controlate, precum şi dovada păstrării unor fragmente de text având legătură cu această notă de constatare, aşa cum reiese din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat la instanţa de fond. Există şi dovada faptului că la data indicată, inculpatul avea la el două exemplare ale unui formulat tipizat de proces-verbal de contravenţie, însă nu ştim dacă într-adevăr le-a şi completat la sediul firmei denunţătorilor. Nu ştim nici dacă acea notă de constatare ar fi fost listată, expertul neputând stabili acest lucru.

Faptul că nota de constatare nu s-a mai regăsit în integralitatea ei pe laptopul în cauză sau că nu s-au evidenţiat operaţiuni de printare a acesteia poate fi justificat, conform susţinerilor comisarului şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul judeţean Mureş, martora G.G., prin aceea că la data de 15 septembrie 2008 s-au încadrat de către Garda de Mediu alţi doi comisari, situaţie în care a dispus ca laptopul inculpatului să fie predat unuia dintre noii angajaţi, iar la reinstalarea sistemului de operare s-a şters ceea ce exista anterior, posibil şi dovada operaţiunii de printare, apreciindu-se că nota de constatare şi procesul-verbal de contravenţie există oricum, redactate ulterior de inculpat şi existând pe suport de hârtie. Mai mult, chiar expertul a concluzionat că nota de constatare a fost salvată pe un memory stick, ceea ce duce la concluzia că aceasta a existat.

Esenţiale sunt depoziţiile celor trei agenţi de poliţie direcţionaţi de dispeceratul Poliţiei Municipiului Târgu Mureş, urmare a apelului inculpatului C.I. la numărul unic de urgenţă 112, numiţii D.D., F.I. şi F.F., care au fost întâmpinaţi de inculpatul C.I. Acesta s-a recomandat, apoi le-a menţionat că a efectuat un control, iar pe parcursul desfăşurării acestuia, martorul V.F. l-a dat afară şi i-a trântit imprimanta. Inculpatul era agitat şi a afirmat către martorul F.F. că denunţătorul V.F. i-ar fi şters un proces-verbal de constatare de pe laptop printr-un angajat de-al său şi că i-ar fi rupt un proces-verbal de contravenţie deja completat, acuze negate de martorul denunţător care ar fi fost şi el prezent la discuţii. De asemenea, martorul denunţător a făcut referiri la faptul că inculpatul ar trebui să iasă la pensie şi să le lase loc altora mai tineri, că şi-a „umplut destul sacoşele";. De asemenea, a mai afirmat că inculpatul amendase firma pentru nişte nereguli inventate, făcând referire strict la o amendă aplicată, nu şi la pretinderea unei sume de bani cu titlu de mită de către inculpat. În fişa de intervenţie, cei trei agenţi de poliţie, de altfel, au consemnat că îl îndrumă pe inculpat să se adreseze cu reclamaţie pentru cele afirmate raportat la persoana denunţătorului, nefiind consemnat nimic altceva. Cu toate acestea, martorul V.F. a declarat în faţa instanţei că „eu am stat de vorbă cu toţi poliţiştii, nu numai cu unul, şi faţă de toţi am făcut acea afirmaţie, că inculpatul mi-a cerut şpagă";, fiind clar că martorul nu spune adevărul sub jurământ, în condiţiile în care niciunul dintre agenţii de poliţie audiaţi pe tot parcursul procesului penal nu au arătat cu certitudine că martorul denunţător ar fi făcut o astfel de afirmaţie faţă de ei, discuţiile vizând strict amenda aplicată de inculpat societăţii martorului. Singurul martor care confirmă parţial susţinerile soţilor V., că inculpatul ar fi pretins cu titlu de mită suma de 5.000 RON contra unui avertisment este martorul O.S., care însă nu a mai auzit aceeaşi solicitare a doua oară, cu toate că se afla în aceeaşi încăpere şi la aceeaşi masă de birou cu inculpatul, solicitare care ar fi fost reiterată de inculpat faţă de martorul V.F. Acelaşi martor, O.S., în declaraţia dată la urmărirea penală, a spus că ar fi auzit şi această a doua solicitare, redând-o cuvânt cu cuvânt.

Apare ca justificată înlăturarea depoziţiei martorului O.S. de către prima instanţă; chestiune menţinută de instanţa de apel pe considerentul subiectivităţii sale ca şi angajat al martorilor denunţători, având chiar funcţia de director al Complexului hotelier V., în măsura în care ceilalţi doi martori prezenţi în acelaşi birou, şi anume P.N.C., aflat faţă în faţă cu inculpatul, după cum a afirmat martorul V.F., şi B.L., nu au reţinut dacă în speţă a fost vorba sau nu de vreo solicitare de mită din partea inculpatului.

Tot în situaţia de fapt imediat ulterioară derulării evenimentelor descrise se mai reţine că în următoarea zi, celei din data de 2 septembrie 2008, la sediul Comisariatului General al Gărzii de Mediu, inculpatul a listat o notă de constatare şi a întocmit două procese-verbale de sancţionare contravenţională, aplicând două amenzi contravenţionale SC V. SRL, unul care viza folosirea unui canal deschis cuprins între subtraversarea drumului european Tg. Mureş - Sighişoara (situat în dreptul Hotelului B. şi albia pârâtului Vatman), pentru evacuarea apei uzate fecaloid-menajere, rezultate din activitatea hotelului indicat, având ca efect poluarea apei pârâului Vatman şi Poklos, precum şi un disconfort reclamat de vecini prin mirosurile degajate, şi unul care viza nerespectarea obligaţiei de a facilita activitatea de control de către martorul V.F., ambele încheiate la data de 3 septembrie 2008.

La aceeaşi dată, de 3 septembrie 2008, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş, martora G.G., a decis să se deplaseze la SC V. SRL pentru a recupera nota de constatare şi procesul-verbal de sancţionare contravenţională despre care inculpatul i-a relatat că denunţătorul V.F. l-ar fi rupt şi a apelat la sprijinul I.P.J. Mureş pentru a evita orice fel de incidente. Odată ajunsă la sediul societăţii, martorul V.F. i-a spus că nu a rupt niciun act de control, că acestea nu au fost lăsate la societatea sa de către inculpat şi nici nu au fost listate. În acelaşi timp, după ce a lansat jigniri la adresa inculpatului, de genul „comunist bătrân"; şi că „pedepsesc oamenii pe nedrept cu amenzi aşa de mari";, i-a relatat faptul că i-a dat inculpatului o sticlă de coniac J., pe care i-a luat-o după ce acesta i-a spus că va sancţiona contravenţional firma. I-a spus că inculpatul i-ar fi solicitat de asemenea suma de 5.000 RON, ca să nu-i dea amendă, contrazicându-se ulterior că aceeaşi sumă i-ar fi cerut-o pentru a-i aplica o amendă mai mică. Când martora a solicitat sticla pentru a lua amprentele de pe ea, martorul nu a răspuns solicitării.

În privinţa probelor prelevate la data de 2 septembrie 2008, de inculpat, din canalul deschis aparţinând societăţii denunţătorului, s-au efectuat analize de laborator, care au concluzionat că apa din pârâul Vatman era poluată cu materie organică provenind de la SC V. SRL - Hotel B.

Ulterior constatărilor în teren, cele două martore şi inculpatul s-au deplasat la sediul SC V. SRL, iar acolo martorul V.F. a avut o atitudine jignitoare la adresa inculpatului, pe care l-a făcut în continuare senil şi comunist, şi a şefei acestuia, căreia i-ar spus că ar trebui probabil să-şi facă un control de sănătate, posibil mintal, în accepţiunea martorei O.D. Totodată, martorul V. a readus în discuţie problema sticlei de coniac pe care i-ar fi dat-o inculpatului cu titlu de mită şi faptul că ar deţine o fotografie compromiţătoare cu inculpatul, acesta având plasele încărcate, respectiv că ar fi cerut mită de faţă cu doi martori. A mai afirmat, faţă de martora G.G., că a înregistrat cu o cameră video postată deasupra biroului discuţia cu inculpatul, însă la solicitarea martorei de a-i fi prezentate aceste dovezi, denunţătorul V.F. a refuzat, un alt aspect care, spunem noi, pune la îndoială sinceritatea martorului raportat la acuzele aduse inculpatului.

Cert este că abia după aplicarea celei de-a treia amenzi contravenţionale, martorul V.F. a înţeles să formuleze un denunţ la D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureş împotriva inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, fără a justifica în vreun fel demersul său tardiv, în măsura în care, inculpatul i-ar fi cerut suma de 5.000 RON, cu titlu de mită la data de 2 septembrie 2008, cu o lună anterior denunţului.

Astfel, în mod corect ambele instanţe de fond şi prim control judiciar au reţinut că unicele declaraţii incriminatorii sunt cele ale martorilor denunţători V.F. şi V.R.S., persoane care sunt interesate în cauză şi a căror societate pe care o administrează a fost sancţionată de 3 ori contravenţional, cu amenzi destul de consistente de către inculpat, în calitate de comisar al Gărzii Naţionale de Mediu prin trei procese-verbale distincte. De altfel, şi aceştia s-au contrazis în declaraţii, afirmând sau că inculpatul ar fi promis o amendă mai mică, cu altă încadrare juridică legală, sau un avertisment, în schimbul sumei solicitate cu titlu de mită, de 5.000 RON. Aceste declaraţii nu au fost cu certitudine confirmate nici de către angajatul acestora, martorul O.S., în instanţă, care deşi stătea la aceeaşi masă cu inculpatul şi denunţătoarea V.R.S. ar fi auzit doar prima solicitare de luare de mită, lansată faţă de martoră, nu şi cea de-a doua, lansată faţă de martorul denunţător. De remarcat că denunţătorul V.F. a susţinut că şi martorul P.N.C. ar fi fost prezent şi ar fi auzit discuţiile purtate cu inculpatul, aspect negat în finalul declaraţiei de către martor, care a afirmat că ar fi auzit doar ulterior incidentului că inculpatul ar fi promis un avertisment contra unei sume de bani. Prin urmare, singurul martor „aşa-zis ocular"; ar fi şeful de unitate al complexului hotelier al martorului denunţător, care în virtutea funcţiei pe care o exercită, degajă evident subiectivitate în declaraţiile sale, mai ales că la dosarul de urmărire penală, acelaşi martor a dat o altă declaraţie, diferită de cea din faţa instanţei, susţinând ferm toate acuzele aduse inculpatului. Acesta nu şi-a motivat în niciun fel revenirea asupra declaraţiei iniţiale în faţa instanţei de fond. Restul martorilor, angajaţi ai denunţătorilor, nu au putut afirma cu certitudine în cursul cercetării judecătoreşti dacă inculpatul a lansat sau nu ferm o propunere de luare de mită pentru suma de 5.000 RON, sau dacă a acceptat tacit sau expres acea sticlă de coniac J. dată de martora denunţătoare la începutul controlului.

Cum nu în ultimul rând este semnificativ că denunţul martorului V.F. a fost făcut faţă de data presupusei fapte, de 2 septembrie 2008, ulterior, la data de 1 octombrie 2008, în mod corespunzător ambele instanţe au stabilit că demersul său tardiv nu poate fi justificat decât prin prisma amenzilor consistente care i-au fost aplicate acestuia, iar aceasta aşa-zisă solicitare de mită din partea inculpatului nu poate fi explicată în niciun fel, cu atât mai mult cu cât la faţa locului, anterior aşa-zisei solicitări, inculpatul a prelevat probe şi a efectuat fotografii cu sursa poluării, de faţă fiind şi persoana care a reclamat problema de mediu.

Se conchide că în mod legal şi temeinic instanţa de apel, prin decizia recurată, a dispus achitarea inculpatului C.I. pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

Urmează ca onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat C.I.

Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1989/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2000/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 4091/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4091/2010. Penal