ICCJ. Decizia nr. 2000/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2000/2010

Dosar nr.146/59/2010

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 64/PI din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Rezoluţiei nr. 1417/111/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 80 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub numărul 146/59/2010 din 08 februarie 2010, petentul A.P.G. a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei nr. 1417/VI11/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluţia dată este netemeinică şi nelegală, întrucât procurorul adjunct l.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere de abţinere de la soluţionarea unor cereri de recuzare, admise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a trimis ilegal cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, comiţând astfel infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de favorizare a făptuitorilor.

Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse, respectiv Dosarul nr. 1417/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Dosarul nr. 625/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 625/11/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea Ordonanţei nr. 285/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin soluţionată de prim-procurorul l.T. Prin rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 625/11/2/2009 a fost respinsă cererea petentului A.P.G. S-a reţinut că prin Ordonanţa nr. 285/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a soluţionat plângerea împotriva Ordonanţei nr. 73/VI11/1/2008 din 20 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă prin care a fost soluţionată cererea petentului A.P.G. de recuzare a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă şi a organelor de cercetare penală. Avându-se în vedere disp. art. 52 alin. (6) C. proc. pen., apreciindu-se că dispoziţiile legii nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluţionate cereri de abţinere sau recuzare şi că, de altfel, revizuirea solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri definitive, situaţie în care s-a apreciat că nu se găseşte petentul, cererea acestuia a fost respinsă.

Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că soluţia este nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins cererea de revizuire a Ordonanţei nr. 285/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prin care s-a soluţionat cererea de recuzare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă.

Prin Rezoluţia din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1417/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G. S-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile legale prev. de art. 56 alin. (2) C. proc. pen., plângerea fiind inadmisibilă, reţinându-se că revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac, poate fi promovată numai împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare sau de achitare, ori încetarea procesului penal.

Examinând plângerea, instanţa de fond a reţinut următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

În interpretarea acestor prevederi legale, prin Decizia nr. 57/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

În acest sens, s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

S-a concluzionat că o asemenea procedură nu este aplicabilă rezoluţiei prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluţiei de respingere a plângerii, prin care petentul a contestat modul de soluţionare a cererii de recuzare a unui procuror, întrucât acest act nu este menţionat între rezoluţiile şi ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată supuse dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul A.P.G.

Examinând recursul petentului, în raport cu dispoziţiile legale referitoare la condiţiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la pronunţare dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 363 - 365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.

Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 3853 C. proc. pen., pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi de la pronunţare, termenul de declarare a recursului curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Din examinarea Sentinţei penale nr. 64/PI din 4 martie 2010 Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, rezultă că recurentul petent nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond, lipsind la termenul când s-a soluţionat plângerea.

Aşa fiind, pentru recurentul petent termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la 19 martie 2010 - data comunicării dispozitivului sentinţei.

Or, recurentul petent a declarat recurs la 1 aprilie 2010 - data înregistrării declaraţiei de recurs la registratura Curţii de Apel Timişoara - depăşind termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi ca urmare a admiterii excepţiei de tardivitate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 64/PI din 4 martie 2010 Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 64/PI din 4 martie 2010 Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2000/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs