ICCJ. Decizia nr. 432/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 432/2010
Dosar nr. 6417/108/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4/A din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 6417/108/2009, s-a dispus, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie formulată de apelantul inculpat V.I.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea formulată de inculpatul V.I., acesta a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar până la soluţionarea definitivă a dosarului penal.
Inculpatul V.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/20011.
În cursul urmăririi penale, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, emiţându-se mandatul de arestare preventivă la data de 26 noiembrie 2008, iar la data de 5 noiembrie 2009, inculpatul a fost arestat provizoriu de către autorităţile spaniole, în vederea extrădării în România.
S-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În ce priveşte condiţiile de fond prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., s-a reţinut că există acele date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni, precum şi date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În acest sens, s-a reţinut că inculpatul este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată mare, că nu a putut fi adus în faţa organelor judiciare române decât urmare derulării unei proceduri de extrădare, precum şi lipsa garanţiilor că desfăşurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului apelant, având în vedere mijloacele şi tehnicile folosite la săvârşirea faptelor, existenţa posibilităţii contactării celorlalte persoane implicate în activitatea infracţională, numărul mare al făptuitorilor şi părţilor vătămate.
De asemenea, s-a apreciat că lăsarea sa în libertate ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al cetăţenilor şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, prin posibilitatea săvârşirii unor fapte similare şi crearea unei percepţii de lipsă de reacţie corespunzătoare a autorităţilor.
Aşa fiind, apreciind că liberarea provizorie nu este oportună la acest moment, din raţiuni ce ţin de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a judecăţii în apel, a fost respinsă cererea inculpatului, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul V.I. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea sa în stare de libertate.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi, respectiv, de trafic de persoane în formă continuată, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, precum şi de faptul că judecata în apel este în fază incipientă, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de altă parte, măsura arestării se impune a fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, să fie respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, pentru buna desfăşurare a judecării cauzei în faţa instanţei de apel, dată fiind şi complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită şi de numărul inculpaţilor şi părţilor vătămate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului V.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat V.I. împotriva încheierii nr. 4/A din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 6417/108/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3895/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 39/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
