ICCJ. Decizia nr. 39/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 39/2010
Dosar nr. 826/59/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 208/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 10 iunie 2010 adoptată de procuror în dosarul nr. 118/P/2010, respectiv a rezoluţiei din 5 iulie 2010 dată în dosarul nr. 699/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, soluţii pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost obligat la cheltuieli judiciare în conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 10 iunie 2010 dată în dosarul nr. 118/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.V.L. - judecător în cadrul Judecătoriei Arad şi F.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, arătând că petentul A.I. i-a reclamat pe aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a reţinut că la data de 8 februarie 2010, Judecătoria Arad prin sentinţa penală nr. 282 pronunţată în dosarul nr. 938/55/2010, a respins plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 643/P/2007 din 6 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, confirmată prin ordonanţa nr. 145/11/2/2009 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, completul de judecată fiind prezidat de magistratul C.V.L., judecător în cadrul Judecătoriei Arad, iar Ministerul Public a fost reprezentat de F.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Procurorul de caz a apreciat că sesizarea petentului nu are nici un suport probator, acuzaţiile aduse de către acesta nefiind confirmate de actele dosarului, cu atât mai mult cu cât persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu cu soluţiile pe care le pronunţă.
Procurorul de caz a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în contextul în care hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul A.I., care a fost respinsă prin rezoluţia din 5 iulie 2010 dată în dosarul nr. 699/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere petentul A.I., plângere pe care instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată în raport cu probele existente la dosar.
Faptul că intimatul C.V.L., în calitate de judecător, a pronunţat sentinţa penală nr. 282 din 8 februarie 2010 a Judecătoriei Arad, respingând plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 643/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, confirmată prin ordonanţa nr. 145/11/2/2009 a prim procurorului adjunct al parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, iar intimatul F.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, a participat la şedinţa de judecată, petentul fiind nemulţumit de soluţia adoptată, nu constituie un motiv ca acest element să fie considerat ca fiind o infracţiune, petentul având la dispoziţie căile legale de atac prevăzute de legea procesual penală, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în sine neputând constitui o infracţiune.
Mai mult decât atât, persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de abuz în serviciu, fapt statuat atât de doctrină cât şi de practica judiciară.
În acest context, instanţa a apreciat că în speţa de faţă nu poate opera niciun indiciu, presupunere rezonabilă, că cei doi intimaţi ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală în modalitatea reclamată de către petent, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat, în termen legal, recurs petiţionarul A.I. solicitând Înaltei Curţi casarea ei aducând o serie de critici prin motivele de recurs şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, recurentul petent susţine că pronunţarea sentinţei penale atacate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, în contextul în care petentul solicitase recuzarea judecătorului investit cu soluţionarea plângerii fundamentate pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., iar cererea de recuzare a fost respinsă de Curtea de Apel Timişoara fără a fi motivată, deşi în cauză erau incidente prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 48 lit. g) C. proc. pen.
Recurentul petent mai critică sentinţa atacată şi prin prisma nerespectării de către instanţa de judecată a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii şi cere să se constate încălcarea dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în sensul în care organele judiciare nu au lămurit cauza sub toate aspectele.
În consecinţă, recurentul solicitase să caseze sentinţa nr. 208/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi să rejudece cauza cu valorificarea actelor probatorii, respectarea hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii şi cercetarea autorilor infracţiunii reclamate şi a complicilor acestora.
Examinând sentinţa penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate a criticilor aduse, dar şi în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul, în virtutea considerentelor ce urmează:
În mod legal şi temeinic a concluzionat instanţa fondului că plângerea formulată de petent, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată de procuror, în cauza nr. 118/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - şi menţinută de procurorul ierarhic superior în urma controlului exercitat potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., prin rezoluţia din 5 iulie 2010 - este nefondată.
Astfel, s-a constatat, urmare a demersului judiciar al petentului că acesta îşi manifestă nemulţumirea faţă de magistraţii C.V.L. - judecător în cadrul Judecătoriei Arad şi F.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în legătură cu soluţiile dispuse, reclamând săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în condiţiile în care pretinşii făptuitori îndeplinind activitatea de jurisdicţie şi pronunţând soluţii în cauză ar fi încălcat dispoziţiile legale. În mod corect s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în împrejurarea în care hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin utilizarea şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel încât în cauză nu a fost săvârşită vreo infracţiune, susţinerile petentului nefiind sustenabile în raport cu actele aflate la dosarul cauzei.
În situaţia în care în speţă nu s-a conturat vreun indiciu, presupunere rezonabilă care să determine concluzia că cei doi intimaţi ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală şi temeinică.
Din această perspectivă criticile aduse de recurentul petent soluţiei primei instanţe sunt nefondate, cu referire la incompatibilitatea judecătorului ce a soluţionat plângerea formulată conform art. 278 indice 1 C. proc. pen. şi cu privire la încălcarea dispoziţiilor prin obligarea organelor judiciare - organ de urmărire penală şi instanţa de judecată - de a administra probatoriu menit să lămurească sub toate aspectele cauza, în împrejurarea în care soluţia adoptată de procuror a fost aceea de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi intimaţi, sub aspectul faptelor sesizate de petiţionar, motivat de aceea că actele premergătoare efectuate nu au oferit vreun indiciu care să îndreptăţească organele de urmărire penală a declanşa urmărirea penală.
Concluzia potrivit căreia persoanele ce îndeplinesc activităţi cu atribuţii de jurisdicţie nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pronunţate pare întemeiată, atâta timp cât cei nemulţumiţi de soluţiile pronunţate de organele de jurisdicţie pot supune controlului, legalitatea şi temeinicia acestora, prin intermediul mecanismului pe care exercitarea căilor de atac îl declanşează.
În virtutea considerentelor ce preced şi văzând prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul petent A.I. împotriva sentinţei penale nr. 208/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Recurentul petent va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 208/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 419/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
