ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 646/2010

Dosar nr. 521/59/2009

Şedinţa publică din 19 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluţia nr. 98/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost respinsă plângerea formulată de petenta SC W. SRL Sânicolau Mare prin reprezentantul legal N.M.A., soluţie menţinută prin Rezoluţia nr. 395/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Împotriva rezoluţiilor menţionate, petenta, potrivit art. 2781 C. proc. pen. s-a adresat instanţei.

Prin Sentinţa penală nr. 201/P din 22 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins plângerea formulată de petenta SC W. SRL, cu indicarea că în sarcina intimaţilor nu se poate reţine infracţiunile reclamate, dimpotrivă, intimaţii nu au săvârşit vreo faptă penală, îndeplinindu-şi atribuţiile avute în limitele competenţei stabilită prin lege.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionată petenta a declarat recurs, criticând-o ca fiind netemeinică, în sensul aprecierii greşite de către instanţa de fond a inexistenţei infracţiunilor prevăzute de lege, în sarcina intimaţilor.

Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă este tardivă.

Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege şi doar în mod excepţional peste aceste limite dacă existe motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. - text de lege incident în speţă - nu stabileşte un alt temei de recurs decât cel de 10 zile de drept comun.

Acest termen curge, potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. de la pronunţate pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare şi de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare.

În speţă, la data de 22 iulie 2009 când au avut loc dezbaterile şi când s-a pronunţat sentinţa recurată în prezenta cauză, petenta SC W. SRL a lipsit, împrejurarea constată în practicaua hotărârii astfel că aceasta i-a fost comunicată petentei care a luat cunoştinţă de conţinutul său la data de 27 iulie 2009.

Ca atare, termenul de recurs a început să curgă de la 27 iulie 2009 (potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen.) şi a expirat la data de 14 august 2009 (potrivit art. 186 alin. (4) C. proc. pen.).

Cum petiţionara a depus cererea prin care a declarat recursul de faţă la data de 2 noiembrie 2009 se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi declarat.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. va respinge ca tardiv introdus recursul declarat de petiţionara SC W. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 201/PI din 22 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Potrivit art. 192 C. proc. pen. va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionara SC W. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 201/PI din 22 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs