ICCJ. Decizia nr. 335/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 335/2010
Dosar nr. 556/57/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Numita G.L. a formulat o plângere penală care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, prin care solicita să fie efectuate cercetări fată de:
- R.E. - judecător la Judecătoria Sebeş - pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);
- P.M. - avocat în cadrul Baroului Alba - pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);
- B.L. - executor judecătoresc - pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)), constând în aceea că în soluţionarea Dosarului nr. 850/2000 al Judecătoriei Sebeş, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 91, magistratul judecător a procedat la interpretarea abuzivă a probatiunii administrate şi a permis avocatului P.M. să sustragă din dosarul cauzei acte care ar fi justificat pretenţiile sale, iar executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a dispozitivului sentinţei sus-menţionate prin întocmirea de acte false cu privire la evaluarea imobilului supus vânzării şi a permis achiziţionarea acestuia de către numitul P.P. - fostul soţ al petiţionarei.
Prin rezoluţia nr. 15/P/2009 din 13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia - confirmată prin rezoluţia nr. 311/II/2/2009 din 9 aprilie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia - s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii:
- R.E. - judecător la Judecătoria Sebeş - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);
- P.M. - avocat în cadrul Baroului Alba – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);
- B.L. - executor judecătoresc - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)).
S-a apreciat că în soluţionarea cauzei magistratul nu a acţionat cu rea-credinţă şi nu a limitat drepturile şi interesele procesuale ale persoanei vătămate, că avocatul intimat nu a sustras nici un act din dosarul cauzei iar executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a sentinţei civile cu respectarea dispoziţiilor procedurale în materie, şi că în sarcina intimaţilor nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva sus-menţionatei rezoluţii, petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei de judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 133 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara G.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încălcări cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu ale magistratului, acesta desfăşurându-şi activitatea în limitele prerogativelor conferite de lege, că intimaţii P.M. şi B.L. nu au săvârşit faptele reclamate astfel că soluţia de neînceperea a urmării penale dispusă în cauză a fost legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei, petiţionara G.L. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, în esenţă, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, desfiinţarea rezoluţiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, cu finalitatea începerii urmăriri penale, pentru faptele reclamate, faţă de intimaţi.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, procedând la examinarea sentinţei atacate în raport, cu motivarea scrisă depusă la dosar (filele 1-2), precum şi, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, constată că aceasta este temeinică şi legală, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii R.E., P.M. şi B.L. - confirmată, cu justificat temei, de prima instanţă- fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiunilor reclamate care să poată fi imputate acestora.
Înalta Curte constată că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă săvârşirea vreunei fapte penale de către magistratul intimat, iar simpla nemulţumire faţă de soluţia dată de acesta nu poate constitui un argument solid şi serios pentru a declanşa urmărirea penală împotriva sa.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţia adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceasta Ie-a indicat în plângerea sa.
Dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au pronunţat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluţie să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Soluţionând cauza în care petiţionara a fost parte şi pronunţând o soluţie- întâmplător, defovorabilă acesteia - intimata nu au făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte atribuite în competenţa sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acesteia nu se poate reţine vreo faptă penală.
Aşa cum s-a arătat - avocatul P.M. precum şi executorul judecătoresc B.L. şi-au îndeplinit în mod legal şi cu bună credinţă obligaţiile profesionale conferite de legea, astfel că în mod corect s-a dispus neînceperea urmării penale în cauză.
Faţă de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara G.L.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.L. împotriva sentinţei penale nr. 133 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
