ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 637/2010

Dosar nr. 3647/63/2009

Şedinţa publică din 19 februarie 2010

Asupra recursului penal de faţă:

Având în vedere lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 349 din data de 6 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 rap. la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul S.C., deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la 14 martie 2009 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.

A admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul la 2.206,11 RON către această parte civilă, reprezentând despăgubiri civile.

A luat act că partea vătămată L.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.300 RON, cheltuieli judiciare statului, din care 900 RON reprezintă onorarii avocaţi oficiu la urmărirea penală şi la instanţă.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Fapta inculpatului, constând în aceea că în seara zilei de 13 martie 2009 a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit părţii vătămate L.G., de 37 ani, din aceeaşi localitate, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 22 - 25 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Se reţin ca aspecte relevante pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului şi a caracterului de infracţiune cu un grad de pericol social accentuat faptul că inculpatul S.C. a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul (instrument apt de a ucide), în zone vitale (abdomen, torace), şi cu o deosebită intensitate (victima prezentând plagă înjunghiată abdominală cu evisceraţie liberă secundară, plagă torace lateral-stânga, plagă fesieră stânga, plăgi index stâng, evisceraţie intestin + epiploon + mezenter) ce demonstrează intenţia de a ucide a inculpatului, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă victima la Spitalul Judeţean Craiova.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa a omis să se pronunţe pe cererea de reactualizare a cheltuielilor de spitalizare formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi reţinerea neoportună a circumstanţelor personale în favoarea inculpatului, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special.

Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, motivând că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu fapta săvârşită de acesta.

Prin Decizia penală nr. 247 din data de 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva Sentinţei penale nr. 349 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3647/63/2009.

A fost desfiinţată sentinţa în parte pe latură penală, sub aspectul individualizării judiciare a pedepse, şi pe latură civilă, sub aspectul reactualizării sumei solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

A înlăturat aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani şi 6 luni închisoare.

A obligat pe inculpat către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la 2.206,11 RON despăgubiri civile, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen.:

A dedus detenţia preventivă de la 6 iulie 2009 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.

A obligat apelantul-inculpat S.C. la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 300 RON, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din ansamblul probelor administrate în cauză la instanţa de fond rezultă că aceasta a omis să se pronunţe pe cererea de reactualizare a cheltuielilor de spitalizare formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi, în consecinţă, referitor la soluţionarea laturii civile, Curtea apreciază că se impunea obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare reactualizată la data efectivă a îndeplinirii acestei obligaţii, potrivit art. 17 alin. (1) - (3) C. proc. pen.

Referitor la critica parchetului privind reţinerea inoportună a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., în raport cu fapta inculpatului S.C. de a aplica mai multe lovituri cu cuţitul (instrument apt de a ucide), în zone vitale (abdomen, torace) şi cu o deosebită intensitate (victima prezentând plagă înjunghiată abdominală cu evisceraţie liberă secundară, plagă torace lateral - stânga, evisceraţie intensiv plus epiploon plus mezenter) demonstrează intenţia de a ucide a inculpatului, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă victima la Spitalul Judeţean Craiova.

Având în vedere că în decursul timpului între inculpat şi partea vătămată au existat mai multe incidente, precum şi faptul că inculpatul a abandonat victima căzută la pământ, Curtea apreciază ca întemeiată critica parchetului şi în consecinţă va dispune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în cauză, va admite apelul declarat de parchet, va desfiinţa sentinţa penală în parte, pe latură penală, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, şi pe latură civilă, sub aspectul reactualizării sumei solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Cu privire la apelul inculpatului privind individualizarea judiciară a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată, fiind considerată prea mare în aport cu fapta săvârşită, Curtea apreciază că este nefondat, pedeapsa de 2 ani închisoare nefiind judicios individualizată, urmând a respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Inculpatul S.C. a formulat recurs, în termen legal, împotriva Deciziei penale nr. 247 din data de 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul că nu s-au aplicat circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. în favoarea recurentului, deşi instanţa de fond a reţinut această situaţie.

Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, Înalta Curte constată critica formulată ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile enumerate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: circumstanţele reale, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, urmarea produsă, contextul în care a fost comisă infracţiunea şi atmosfera familială tensionată ce durează de mai mulţi ani, în care scandalurile şi certurile erau provocate de însăşi partea vătămată, dar şi gravitatea faptei şi circumstanţele personale, sub acest ultim aspect urmând a se reţine faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, precum şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., dar şi probele în circumstanţiere administrate din care rezultă că anterior, inculpatul a avut o comportare corectă în societate, se află la prima manifestare infracţională, nu este cunoscut ca fiind o persoană cu un comportament violent, regretă fapta comisă, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, a avut o atitudine constant pozitivă faţă de muncă şi de aducere de venituri în familie şi avea disponibilitate de a oferi soluţii alternative pentru detensionarea atmosferei create din familie. Astfel, din analiza fişei de cazier a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Din concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj s-a apreciat că şansele de reintegrare socială ale inculpatului sunt de nivel mediu. Punând în balanţă ansamblul acestor considerente, instanţa apreciază că o pedeapsă orientată spre minimul special al pedepsei prevăzut de lege cu executarea în regim de detenţie este aptă să atingă scopul preventiv educativ al sancţiunii.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani.

Deşi instanţa de apel înlătură circumstanţele atenuante aplicate de instanţa de fond, pedeapsa aplicată rămâne ca şi cum în cauză s-ar fi aplicat circumstanţe atenuante, sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează a aplica recurentului circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi să menţină pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Deciziei penale nr. 247 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa decizia penală atacată şi, rejudecând în fond, va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi 76 alin. (2) C. pen. şi menţinând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 14 martie 2009 la 19 februarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Deciziei penale nr. 247 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi, rejudecând în fond, face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi 76 alin. (2) C. pen. şi menţine pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale Deciziei penale nr. 247 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 14 martie 2009 la 19 februarie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs