ICCJ. Decizia nr. 763/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 763/2010
Dosar nr.8808/30/2008
Şedinţa publică din 28 februarie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 426/PI din 7 august 2009 a Tribunalului Timiş a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 16 august 2008, la zi.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile P.P., P.L. şi O.A.
Totodată, inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 6841,60 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par tip baseball.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 13/14 august 2008, în jurul orelor 24,00, victima P.M.G. s-a aflat, împreună cu martorul D.N., la o masă de pe terasa magazinului alimentar SC S.A.B.C. SRL din municipiul Timişoara, unde consuma băuturi alcoolice.
În faţa localului a sosit şi inculpatul A.C. care, după ce a coborât dintr-un autoturism marca VW Golf, s-a îndreptat spre masa celor doi şi a cerut victimei să-i dea de băut. Întrucât a fost refuzat, inculpatul s-a întors la autoturism, a luat o bâtă tip baseball, a revenit la masa victimei şi i-a aplicat mai multe lovituri în cap.
În timp ce se desfăşura agresiunea, prin faţa localului a trecut un autoturism în care se aflau martorii R.L., Z.M., F.V., F.S. şi C.M. care au solicitat inculpatului să înceteze violenţele. Inculpatul a încetat acţiunea sa agresivă, s-a urcat în maşină şi a plecat.
Deoarece victima era lovită puternic în zona capului, martorul R.L. a transportat-o cu autoturismul său la domiciliul victimei pentru a-şi lua actele de identitate, s-au deplasat la Secţia 4 Poliţie în vederea sesizării organelor de poliţie cu privire la fapta comisă de inculpat, însă i s-a făcut rău şi s-a dus la Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale pentru a-i salva viaţa, victima a decedat la data de 22 august 2008.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele-verbale de cercetare la faţa locului, depoziţiile martorilor M.M., F.G., D.N., F.M., R.L., Z.M., S.I., F.A., P.D., M.M. şi C.I., raportul de constatare medico-legală, raportul de autopsie medico-legală, foile de internare, probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut incidentul.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 145A din 14 octombrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apel prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte şi reindividualizarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în calea de atac a apelului, în sensul că a comis infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. întrucât decesul victimei a survenit urmare a complicaţiilor intervenite care au urmat traumatismului cranio-cerebral, şi anume meningita acută purulentă. De asemenea, inculpatul a solicitat şi reindividualizarea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă, verificată de instanţa de control judiciar, a fost corect stabilită pe baza tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, iar încadrarea juridică a faptei este, de asemenea, justă.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată care se caracterizează prin intenţie în ce priveşte loviturile aplicate şi culpă în ce priveşte rezultatul produs – moartea victimei, în timp ce infracţiunea de omor se comite numai cu intenţie.
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se are în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate şi exercitate actele de violenţă, intensitatea acestora şi gravitatea leziunilor cauzate.
În speţă, inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri în cap, cu o bâtă de bassebal, obiect apt de a ucide, cu o intensitate deosebită, aşa cum este confirmat de raportul de constatare medico-legală (victima a prezentat traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană, hematom extradural tempo-perieto-occipital şi hematom extradural de fosă posterioară – operate şi contuzii cerebrale occipitale), lovituri care au avut drept rezultat moartea victimei, raport confirmat ulterior şi prin raportul de constatare nr. 456/A din 20 octombrie 2008 al I.M.L. Timişoara, întocmit după ce a intervenit decesul.
Or, multitudinea şi intensitatea loviturilor, precum şi locul unde au fost aplicate acestea (în cap – zonă vitală) agresiunea încetând numai în urma intervenţiei unor martori, exteriorizează intenţia inculpatului de a ucide, întrucât acţionând în modul arătat, acesta a prevăzut eventualitatea producerii morţii şi a acceptat acest rezultat, care dealtfel s-a şi produs, ca urmare exclusiv a agresiunii inculpatului.
Aşa fiind, fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor, şi nu aceea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, aşa cum bine au reţinut instanţa de fond şi cea de apel.
Apărarea inculpatului, în sensul că decesul victimei a fost în strânsă legătură cu o afecţiune preexistentă, respectiv cu meningita purulentă, constatată cu ocazia efectuării autopsiei, urmează a fi înlăturată.
Chiar dacă victima a prezentat o astfel de afecţiune, care putea, eventual, determina moartea şi în afara condiţiilor create prin traumatismul suferit, această stare patologică nu are relevanţă sub aspectul cauzei determinante a rezultatului letal. Moartea victimei nu a survenit pe calea unei evoluţii naturale, la o dată imprevizibilă, ci la scurt timp după aplicarea loviturilor de către inculpat, ca urmare a traumatismului menţionat.
În ceea ce priveşte a doua critică formulată de inculpatul recurent – privind individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Aceasta întrucât atât instanţa de fond cât şi cea de apel au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de natura, gravitatea şi gradul de pericol social al infracţiunii comise.
Fapta săvârşită este de o gravitate deosebită, în special prin consecinţa ireparabilă produsă cât şi prin modalitatea de săvârşire (inculpatul a fost acela care a declanşat incidentul, a reacţionat cu o violenţă total nejustificată faţă de victimă pentru simplul motiv că a refuzat să-i ofere băuturi alcoolice).
Pe de altă parte, atitudinea inculpatului după violenţele exercitate (a plecat de la locul faptei, s-a urcat în autoturism, abandonând victima în stare gravă) nu justifică reţinerea unor elemente circumstanţiale favorabile pentru reindividualizarea pedepsei.
De altfel, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicate inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 145/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 16 august 2008 la 28 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 440/2010. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 843/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
