ICCJ. Decizia nr. 1423/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1423/2010
Dosar nr. 4904/1/2010
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători G.A., O.M.N.I. şi T.D.M. din cadrul Curţii de Apel Iaşi, pentru infracţiunile prev. de art. 246 şi 249 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că petentul C.C. a formulat plângere penală împotriva magistraţilor pentru abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, fiind nemulţumit de soluţia din Dosarele civile nr. 3635/99/2008 şi 7130/99/2008 a Tribunalului Iaşi.
În rezoluţie s-a motivat că din cercetarea actelor premergătoare nu rezultă comiterea unei fapte penale.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., procurorul şef al secţiei a respins ca neîntemeiată plângerea lui C.C. împotriva rezoluţiei nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010, cu motivarea că în cauză există indicii privind comiterea vreunei infracţiuni de către judecătorii intimaţi şi că nemulţumirea petentului faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în defavoarea lui pot fi controlate în căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva rezoluţiei a declarat recurs petentul.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 129 din Constituţie, hotărârile judecătoreşti pronunţate de magistraţi sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Din examinarea textului rezultă că legea fundamentală prezumă că magistraţii pot să greşească în soluţionarea cauzelor. Abaterile de la lege, constând în interpretarea greşită a dreptului material sau procesual, se îndreaptă, potrivit Constituţiei, în căile de atac prevăzute de lege. Este adevărat că magistraţii sunt obligaţi să soluţioneze cauzele cu bună credinţă şi pot răspunde penal în situaţia comiterii unor infracţiuni de corupţie sau în cazul infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei din capitolul II al titlului VI din partea specială a Codului penal, cum ar fi: arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă; supunerea la rele tratamente; represiunea nedreaptă.
Or, în prezenta cauză astfel de fapte nu există.
Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Aşa fiind, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondată, plângerea, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.C. împotriva rezoluţiei nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1487/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1446/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
