ICCJ. Decizia nr. 1415/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1415/2010
Dosar nr. 5016/1/2010
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 iunie 2010 pe rolul acestei instanţe a fost înregistrată plângerea petentului A.I. introdusă împotriva rezoluţiei nr. 107/P/2010 din 23 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care acesta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că organele judiciare nu ia nici o măsură împotriva Oficiului Registrului Comerţului care nu ar fi înţeles să radieze sediul social al SC I.R. SRL de la adresa unde el locuieşte, comiţându-se astfel o tentativă de crimă asupra sa şi demonstrând că organele statului sunt corupte.
A fost ataşat Dosarul penal nr. 107/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Examinând plângerea în raport cu actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că este nefondată pentru motivele ce succed.
Prin rezoluţia nr. 107/P din 23 aprilie 2010 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că, aşa cum sunt toate plângerile acestui petent, nu este expusă o situaţie de fapt concretă şi pertinentă cu privire la pretinsele fapte săvârşite, modul de exprimare fiind contradictoriu, fără logică coerentă, simpla afirmaţie de corupţie sau de acuzare a unei alte fapte penale nu sunt suficiente pentru a declanşa cercetările penale în lipsa unor indicii care să conducă în acest sens.
Prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de către N.M. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad - faţă de funcţionarii Oficiului Registrului Comerţului nu se încadrează în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi fals intelectual.
Soluţia adoptată de organul de urmărire penală fiind legală şi temeinică, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă ca nefondată plângerea acestuia.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 23 aprilie 2010 dispusă în Dosarul nr. 107/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1386/2010. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 3320/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
---|