ICCJ. Decizia nr. 1511/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1511/2010
Dosar nr. 5964/1/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Deliberând, constată:
La data de 7 iulie 2010, petiţionarul R.A. deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 din data de 25 februarie 2010, emisă de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror deoarece soluţia atacată este informă şi lovită de nulitate absolută. În memoriul depus la dosar şi în susţinerea orală a plângerii, petiţionarul a precizat că în mod greşit rezoluţia atacată a fost semnată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competent a se pronunţa asupra aspectelor sesizate de el fiind procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie căruia i s-a şi adresat la data de 7 mai 2010.
Examinând plângerea formulată de petiţionar în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei din data de 21 iunie 2010 adoptată în Dosarul nr. 2160/697/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică -, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu”.
Din interpretarea dispoziţiei legale susmenţionate, rezultă că plângerea care are un asemenea temei vizează, expres şi limitativ, soluţiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum şi actele procedurale, respectiv, rezoluţia, ordonanţa sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluţiile de netrimitere în judecată menţionate.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 283 din 11 aprilie 2008, a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă”.
În considerentele deciziei susmenţionate s-a arătat că „… din moment ce prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc (..). Aşa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 2781 C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului, ori efectuate în baza dispoziţiei sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege”.
Or, în cauză, prin rezoluţia din 25 februarie 2010 emisă în lucrarea nr. 2160/697/VIII/1/2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, - a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul R.A. împotriva procurorului B.G. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. şi trimiterea memoriului petiţionarului la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru verificarea celorlalte aspecte sesizate de acesta.
În considerentele rezoluţiei, procurorul a reţinut că prin memoriul înregistrat la data de 8 februarie 2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, R.A. a sesizat că:
- procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - B.G. - nu verifică şi nu infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în dosarele ce au ca obiect plângerile formulate de deţinuţi împotriva angajaţilor/funcţionarilor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
- angajaţii cu funcţii de conducere din Penitenciarul Giurgiu (comisarul C.R., inspectorul B. p. ş.a.) îşi îndeplinesc în mod abuziv atribuţiile de serviciu (ex: efectuarea de percheziţii asupra deţinuţilor cu încălcarea dispoziţiilor legale, neacordarea asistenţei medicale, aplicarea de sancţiuni disciplinare neîntemeiate, încălcarea dreptului la petiţie şi corespondenţă, nereguli în desfăşurarea aprovizionării şi valorificării produselor prin magazinul din incintă etc.).
Relativ la primul aspect sesizat, din care rezultă că petiţionarul este nemulţumit de soluţiile adoptate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus respingerea plângerii cu motivarea că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., iar nemulţumirea faţă de soluţia magistratului nu poate reprezenta un indiciu de săvârşire a unei fapte penale sau de efectuarea de cercetări sub aspectul vreunei infracţiuni.
Cât priveşte celelalte aspecte sesizate de petiţionar şi care se referă la modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către angajaţii Penitenciarului Giurgiu, s-a dispus trimiterea memoriului la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru verificări specifice.
Prin rezoluţia din 21 iunie 2010 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lucrarea nr. 5369/2613/VIII/1/2010, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiţionarului R.A. împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi comunicarea soluţiei.
În motivarea rezoluţiei susmenţionate, procurorul şef de secţie, urmare examinării rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 a constatat că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., „plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă”.
Din analiza plângerii formulate a rezultat că în cuprinsul acesteia, petiţionarul nu a descris în mod concret faptele şi nici nu a indicat mijloacele de probă aferente, nefiind astfel îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
A mai reţinut procurorul şef de secţie, că în mod corect s-a dispus trimiterea plângerii petiţionarului formulată împotriva unor angajaţi din cadrul Penitenciarului Giurgiu la Administraţia Naţională a Penitenciarelor în vederea verificării aspectelor sesizate de acesta; cu adresa nr. 2999/DIP, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comunicând parchetului că urmare verificărilor efectuate, afirmaţiile petiţionarului nu s-au confirmat.
Prezenta plângere este formulată împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 şi care a fost menţinută prin rezoluţia nr. 5369/2613/VIII/1/2010.
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar rezultă că rezoluţia nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică, plângerea petiţionarului, neavând caracterul unei plângeri penale, în înţelesul dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen.
Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, aşa cum cer imperativ prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum şi mijloacele de probă de care înţelege să se folosească, menţiuni care însă lipsesc din plângerea formulată de petiţionar.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că plângerea petiţionarului Rădulescu Alexandru împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 a fost exercitată cu nerespectarea cerinţelor legale, deoarece prin actul procedural menţionat nu a fost dispusă niciuna din soluţiile de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres şi limitativ în norma indicată - art. 2781 C. proc. pen. -, şi anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, astfel că plângerea se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu îl îngăduie şi îl sancţionează cu inadmisibilitatea.
În consecinţă, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul Rădulescu Alexandru împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul R.A. împotriva rezoluţiei nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1513/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
