ICCJ. Decizia nr. 1551/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1551/2010
Dosar nr. 6460/1/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 222 comb. cu art. 216 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă.
Această soluţie a fost confirmată de către procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică prin rezoluţia nr. 5761/2763/VIII-1/2010.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut următoarele:
La data de 18 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea petentului A.I., intitulată plângere penală, prin care a solicitat tragerea la răspundere a magistratului procuror O.O., procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 2611, 271 şi art. 26 rap. la art. 174 C. pen., fiind nemulţumit de soluţiile dispuse în cazul plângerilor îndreptate contra modului de soluţionare a lucrărilor nr. 4554/1345/VII1/1/2010 şi nr. 4556/1347/VIII/1/2010 ale Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen.
Plângerea a fost înregistrată sub nr. 9016/2291/VIII/1/2010.
Examinând conţinutul plângerii petentului s-a constatat că aceasta vizează nemulţumirea sa privind modul de soluţionare a plângerilor îndreptate contra soluţiilor date în lucrările nr. 4554/1345/VII1/1/2010 şi nr. 4556/1347/VIII/1/2010 .
S-a mai observat că trimiterea la unele texte C. pen., respectiv art. 26 rap. la art. 174, art. 2611 art. 264, art. 271 şi art. 289 C. pen. - existentă în plângerea petentului - s-a apreciat ca vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente „in concreto" care să conducă la concluzia rezonabilă ori măcar să se constituie în indicii serioase privind ajutorul dat cu ştiinţă vreunui infractor ori falsificarea unui înscris, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi împiedicarea participării în proces sau activităţi de complice la tentativă de omor.
De asemenea, văzând şi dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., precum şi sentinţa penală nr. 653 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constatat că plângerea nu poale fi înregistrată în registrul cauzelor penale, spre a fi format dosar penal pentru următoarele considerente:
Investirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul şi punctul de plecare al desfăşurării procesului penal.
Sesizarea reprezintă, aşadar, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit se adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfăşurării activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.
Potrivit art. 222 alin (1) C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate.
Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.
De asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) C. proc. pen. şi denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea.
Or, plângerea de faţă nu cuprinde elementele cerute de textul de lege mai sus amintit (art. 222 alin. (2) C. proc. pen.), ci doar susţineri de maximă generalitate de genul: „a fost emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii, a încălcat cu brutalitate prevederile art. 277 C. proc. pen… ” .
Ca atare, plângerea astfel cum a fost formulată, nu a putut conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petentului.
În realitate, prin aşa-zisul act de sesizare analizat, petentul a urmărit să-şi creeze o cale suplimentară de atac, alături/în paralel cu cele prevăzute de lege, respectiv de textul art. 275-2781 Cod procedură penala ceea ce s-a apreciat a fi inadmisibil.
Împotriva acestei rezoluţii la data de 29 iulie 2010, petiţionarul A.I., a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, înregistrată sub nr. 6460/1/2010, fixându-se aleatoriu prim termen de judecată pentru data de 20 octombrie 2010.
La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2010, petiţionarul A.I., deşi legal citat, nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine plângerea, şi nici nu a depus la dosar înscrisuri în susţinerea acesteia.
Înalta Curte, examinând plângerea în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ faptul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze numai plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce vor preceda.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Or, în speţă, petiţionarul a sesizat Înalta Curte cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.,respectiv împotriva rezoluţiei nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care nu s-a dispus niciuna dintre soluţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., enunţate anterior.
În consecinţă, pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ca inadmisibilă.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ş T E
Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 07 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1550/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
