ICCJ. Decizia nr. 1562/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1562 /2010
Dosar nr. 6644/1/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra cererii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 6644/1/2010 petentul P.C. a formulat cerere de revizuire a deciziei penale nr. 2165 din 2 iunie 2010, care nu i-a fost comunicată.
În motivarea cererii solicită sesizarea instanţei competente, care în opinia sa este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât parte este Statul Român şi magistraţii bihoreni care în eroare i-au instigat şi favorizat fiica repetentă să nu muncească de la 18 ani şi să-şi continue studiile în învăţământul seral şi astfel a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere până la împlinirea vârstei de 26 ani de către fiica sa.
Obligarea sa la plata pensiei de întreţinere a avut la bază o adeverinţă şcolară valabilă pentru anul şcolar 2007-2008 şi o adeverinţă de venit net din 13 noiembrie 2007.
De asemenea petentul a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la adoptarea noului C. civ. şi penal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de revizuire formulată de petentul P.C.C. împotriva deciziei penale nr. 2165 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea constată că aceasta este greşit îndreptată.
Astfel, potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, câţ şi cu privire la latura civilă pentru cazurile prev. în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.
Cererea de revizuire se adresează procurorului de la Parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, aşa cum e prevăzut în art. 397 alin. (1) C. proc. pen., ea trebuind să fie făcută în scris, cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia.
Potrivit art. 399 C. proc. pen., după introducerea cererii de revizuire, procurorul efectuează cercetări, iar apoi înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.
În cauza de faţă, cererea de revizuire a fost adresată direct instanţei, fără respectarea procedurii prev. în art. 397 C. proc. pen. şi art. 399 C. proc. pen.
În consecinţă, în conformitate cu art. 397 C. proc. pen. cererea de revizuire va fi trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În temeiul art. 397 C. proc. pen., trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul P.C.C. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1618/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1551/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|