ICCJ. Decizia nr. 1756/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1756/2010
Dosar nr. 4702/1/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Deliberând, constată:
La data de 27 mai 2010, petiţionarii B.C. şi G.G. au formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei din data de 26 aprilie 2010 adoptată în Dosarul nr. 1567/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010.
În motivarea plângerii, petiţionarii au susţinut, în esenţă, că procurorii care au adoptat soluţiile susmenţionate, ori nu au sesizat, ori au evitat să analizeze două aspecte esenţiale şi anume: actele de procedură depuse de recurentul G.D. la declararea apelului, precum şi după calificarea căii de atac ca fiind recurs, şi nerespectarea şi încălcarea de către instanţă a normelor de procedură privitoare la termenul de depunere a contestaţiei în anulare, aspecte ce au condus la soluţionarea în defavoarea lor a unui litigiu având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în Bucureşti, str. Mircea-Vodă.
Petiţionarii au solicitat admiterea plângerii şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale deoarece s-a făcut o analiză superficială a probelor de către judecătorii care s-au pronunţat în Dosarul civil nr. 12114/2003 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac.
Examinând plângerea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 5 martie 2009, petiţionarii B.C. şi G.G. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., D.R.I., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C., M.S. şi N.D.G., judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, în legătură cu soluţionarea în căile de atac a unei cauze civile privind imobilul situat în Bucureşti, str. Mircea-Vodă.
Plângerile au fost trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti unde au fost înregistrate sub nr. 537/P/2009 şi nr. 538/P/2009, fiind conexate la data de 13 octombrie 2009.
Prin ordonanţa nr. 537/P/2009 din 18 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, având în vedere calitatea magistratului D.R.I., de judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 10 martie 2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 1567/P/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. a) şi art. 209 alin. (3) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii D.R.I. de la Curtea de Apel Bucureşti şi P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., M.S., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C. şi N.D.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. şi, respectiv, de art. 289 C. pen.
În motivarea rezoluţiei susmenţionate, procurorul de caz a reţinut că petiţionarii B.C. şi G.G. au formulat plângere penală împotriva a 16 judecători care ar fi comis infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi de art. 289 C. pen., cu ocazia soluţionării Dosarului cu nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac promovate de petenţi; esenţa nemulţumirilor petenţilor constând în soluţionarea în defavoarea lor a unui litigiu civil având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bucureşti, str. Mircea-Vodă.
Prin sentinţa civilă nr. 8240 din 20 octombrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, s-a respins, atât cererea formulată de reclamanţii B.C. şi G.G. prin care aceştia solicitaseră să se constate desfiinţat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 de B.N.P. - J.M., precum şi cererea reconvenţională formulată de G.G. prin care acesta solicitase pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilul indicat mai sus.
Împotriva sentinţei civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 au formulat apel toate părţile, iar instanţa la care a fost înregistrat apelul, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, a calificat calea de atac drept recurs şi şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată de părţi.
Prin decizia civilă nr. 161 din 7 februarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului Bucureşti, s-a respins recursul formulat de recurenţii reclamanţi-pârâţi B.C. şi G.G., s-a admis recursul formulat de recurentul-pârât G.D. şi s-a modificat sentinţa prin admiterea cererii reconvenţionale şi pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părţi pentru imobilul în litigiu. B.C. şi G.G. au formulat şi o contestaţie în anulare care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1239/R din 23 august 2007 pronunţată în Dosarul nr. 6705/3/2007 al Tribunalului Bucureşti.
După epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege, petiţionarii au formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile susmenţionate, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţiile adoptate în litigiul la care au participat.
Procurorul de caz a concluzionat că, cei nemulţumiţi de soluţiile pronunţate, pot uza de căile legale de atac prin care se verifică legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti, fiind inadmisibil recursul la plângerea penală împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, după ce au fost parcurse toate căile de atac.
Invocând şi jurisprudenţa, procurorul a reţinut că nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu sau de neglijenţă în serviciu, persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
Prin rezoluţia nr. 3177/1617/II-2/2010 din data de 26 aprilie 2010, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În considerentele rezoluţiei susmenţionate s-a reţinut că soluţia adoptată de procurorul de caz este legală şi temeinică, neexistând indicii cu privire la săvârşirea de către magistraţii judecători reclamaţi de petiţionari a vreunei fapte penale în contextul instrumentării cauzelor civile în care petiţionarii au avut calitatea de părţi. Hotărârile adoptate de magistraţi sunt fundamentate pe dispoziţiile legale incidente în cauzele respective, fiind avute în vedere, inclusiv, prevederile Codului de procedură civilă care reglementează termenele de exercitare a căilor ordinare sau extraordinare de atac, precum şi cele privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti.
În cauză, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea petiţionarilor în sensul de a se dispune admiterea plângerii pe care au formulat-o şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de judecătorii care s-au pronunţat în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac, în condiţiile în care nu există indicii cu privire la săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi de art. 289 C. pen.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că petiţionarii s-au adresat Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în vederea constatării nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. - J.M., privind apartamentul nr. 70 situat în Bucureşti, str. Mircea-Vodă, ca urmare a nerespectării obligaţiei de perfectare a tranzacţiei de către promitentul-cumpărător G.D. La rândul său, acesta din urmă a formulat cerere reconvenţională, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, finalizarea vânzării nefiind realizată din culpa promitenţilor-vânzători.
Ambele cereri au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 8240/2004, pronunţată în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti. În considerentele sentinţei s-a reţinut că, reclamanţii-pârâţi şi pârâtul-reclamant au încheiat la 18 iunie 2003, antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menţionat, preţul total al vânzării fiind de 23.600 dolari SUA, din care promitentul-cumpărător a plătit suma de 5.000 dolari SUA cu titlu de avans, diferenţa urmând a fi achitată până la 10 iulie 2003, în momentul perfectării tranzacţiei. Avansul urma a fi folosit de către promitentul-vânzător pentru plata creditului obţinut de la Bancorex în temeiul contractului nr. x/1996, garantat prin instituirea ipotecii asupra imobilului. Au fost prevăzute sancţiuni în sarcina părţilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, inclusiv, ca în situaţia neîncheierii actului de vânzare-cumpărare din vina promitenţilor-vânzători, promitentul-cumpărător să poată solicita instanţei, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare.
S-a reţinut de către judecătorul fondului că, reclamanţii-pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţia de rambursare a sumei de 5.000 dolari SUA către A.V.A.B. şi nici pe cea de a se prezenta până la data de 10 iulie 2003 în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Neplata creditului a avut drept consecinţă, emiterea somaţiei de către A.V.A.B., imobilul, urmând a fi scos la vânzare prin licitaţie publică. Creditul a fost rambursat către A.V.A.B. de către pârâtul-reclamant conform actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, fiind astfel acoperit şi o parte din preţul de vânzare. Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanţii pârâţi au încercat să obţină un preţ mai mare de la fiul pârâtului-reclamant, în lipsa acestuia şi că, la scurt timp după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare au semnat contractul de comodat din 24 iulie 2003, cu privire la acelaşi imobil, cu SC C.M.A. SA.
S-a stabilit că pârâtul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontract, a achitat datoriile reclamanţilor-pârâţi şi a stins datoria acestora către A.V.A.B., făcând demersuri în vederea finalizării tranzacţiei. De asemenea, pârâtul-reclamant a încercat realizarea unei înţelegeri cu reclamanţii-pârâţi, fiind dispus să plătească diferenţa de preţ la care s-a obligat, concilierea nefiind posibilă din cauza celor din urmă care au tergiversat încheierea contractului, pretinzând un preţ mai mare decât cel stabilit iniţial.
În ce priveşte cererea reconvenţională, judecătorul fondului a apreciat că promitentul-cumpărător, deşi de bună-credinţă, nu a depus suficiente diligenţe pentru a-şi achita obligaţia de plată integrală a preţului în termenul prevăzut în antecontract, apelând la instituţia ofertei de plată, urmată de consemnaţiune în condiţiile art. 1114 C. civ., independent de întâlnirea cu promitenţii-vânzători.
Hotărârea susmenţionată i-a fost comunicată pârâtului-reclamant G.D. la data de 6 decembrie 2004, prin afişare la uşa locuinţei şi a fost atacată cu apel la 20 decembrie 2004 în termenul de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ. Cererea de apel a fost depusă la instanţa de fond, respectiv, Judecătoria Sectorului 3, în conformitate cu dispoziţiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 8240/2004 au declarat apel şi reclamanţii pârâţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a calificat calea de atac exercitată de părţi ca fiind recurs, şi nu apel, prin raportare la valoarea obiectului litigiului şi, prin decizia civilă nr. 869/A din 19 mai 2005 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată la Secţia a IV-a civilă sub nr. 2535/2005.
Prin decizia civilă nr. 161/R din 7 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2535/2005 a fost respins recursul declarat de B.C. şi G.G. - petiţionarii din prezenta cauză - şi a fost admis recursul formulat de G.D. Instanţa de recurs a modificat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, stabilind că hotărârea ţine loc de contract de vânzare-cumpărare între B.C. şi G.G., în calitate de vânzători şi G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul în litigiu ce a format obiectul antecontractului autentificat, la preţul de 23.600 dolari SUA.
Din completele de judecată care au instrumentat Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului Bucureşti au făcut parte magistraţii: R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., D.R.I., C.C., N.D.G., R.L.M. şi M.S.
Împotriva deciziei nr. 161/R/2007 au formulat contestaţie în anulare B.C. şi G.G., invocând nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa. La data de 22 iunie 2007, printr-o cerere completatoare, contestatorii au invocat un nou aspect de nelegalitate a hotărârii cu privire la care s-a dispus disjungerea, constatându-se tardivitatea în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1239/R din 23 august 2007 pronunţată în Dosarul nr. 6705/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, magistraţii P.A., D.D.A. şi N.I. au respins contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că instanţa competentă să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii recurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data soluţionării recursului era Tribunalul Bucureşti.
Cauza disjunsă a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 24752/3/2007. Prin decizia civilă nr. 441/R din 7 martie 2008 pronunţată de magistraţii P.A., C.L. şi R.M. s-a respins contestaţia în anulare ca tardiv formulată, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 C. proc. civ., termen care curge de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea atacată.
Faţă de cele mai sus expuse, nu rezultă că magistraţii judecători şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu sau că au falsificat hotărârile pronunţate, acestea fiind adoptate în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la termenele de exercitare a căilor de atac, la calificarea unei căi de atac şi la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti.
Pe de altă parte, verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti se poate realiza, exclusiv, prin exercitarea de către părţile nemulţumite a căilor ordinare sau extraordinare de atac, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege, judecătorii neputând fi subiecţi activi ai infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
În consecinţă, reţinând că soluţia adoptată de procuror este legală şi temeinică, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarii B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2010 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică -, rezoluţie pe care o menţine.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen., petiţionarii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă petiţionarii la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1743/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1705/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
