ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1832/2010
Dosar nr. 2472/2/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei la executare;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 790 din data de 01 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 9357/2/2009, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.G. împotriva deciziei penale nr. 3864 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1171/2/2009.
A obligat revizuientul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9357/1/2009 revizuientul C.G. a formulat o cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 3864 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1171/2/2009 solicitând casarea hotărârii prin care i-a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare, deoarece, a susţinut revizuientul, „instanţa i-a refuzat acordarea unui alt termen pentru pregătirea dosarului în vederea judecării cauzei pe fond” şi în mod nelegal l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea cererii de revizuire, precum şi în memoriile depuse la dosar, revizuientul a reiterat criticile pe care le-a invocat anterior, în cauze care au fost soluţionate definitiv de către instanţe şi care au avut ca obiect plângeri împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse de către procuror, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul în care s-au judecat cauzele şi la actul de justiţie în general.
Examinând cererea formulată de revizuient în raport cu dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., care reglementează instituţia revizuirii, Înalta Curte a constatat, că cererea de faţă este inadmisibilă.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei, printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Cum în speţă hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată de către instanţă într-o cauză având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva unei soluţii definitive pronunţată într-o procedură reglementată în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care nu îndeplineşte condiţia de a rezolva fondul unei cauze în sensul prevăzut de art. 393 şi 394 C. proc. pen., cererea formulată de revizuient a fost considerată inadmisibilă, şi respinsă ca atare.
De altfel, Înalta Curte constituită în Secţii Unite s-a pronunţat în acest sens prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007, soluţionând un recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 272 din 23 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 01 octombrie 2010 sub nr. 2472/2/2010, fixându-se aleatoriu, prim termen de judecată la data de 17 noiembrie 2010.
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2010, contestatorul a reiterat criticile pe care le-a invocat anterior, în cauze care au fost soluţionate definitiv de către instanţe şi care au avut ca obiect plângeri împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse de către procuror şi cereri de revizuire a sentinţelor pronunţare în aceste cauze, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul în care s-au judecat cauzele şi la actul de justiţie în general, în principal fiind nemulţumit de faptul că, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare considerate nejustificate.
Examinând cererea formulată de contestator în raport cu dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., care reglementează instituţia contestaţiei la executare, Înalta Curte a constatat, că cererea de faţă este nefondată.
Astfel, potrivit art. 461 C. proc. pen.,c ontestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici una dintre dispoziţiile legale mai sus enunţate.
Cu privire la plata cheltuielilor judiciare, Înalta Curte, constată că acestea au fost aplicate în concordanţă cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţii legale care prevăd că „ În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea”.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., şi va respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei penale nr. 790 din data de 01 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 9357/2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ş T E
Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei penale nr. 790 din data de 01 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 9357/2/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1793/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
