ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1836/2010
Dosar nr. 7944/1/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 13414/3259/VIII-1/2010 din 01 septembrie 2010 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în temeiul art. 223 rap. la art. 222 C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de S.A. Inoteşti prin reprezentant D.M., împotriva magistraţilor judecători B.L., A.P., R.A.P., G.F., N.J., G.T., G.C., M.C., I.R., J.P., A.M.D. şi D.G. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a magistraţilor procurori C.V. şi E.C., de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut următoarele:
La data de 10 iulie 2010 petiţionara, prin reprezentant, a formulat plângere penală pe care a înregistrat-o la Consiliul Superior al Magistraturii care, prin adresa nr. 1/19873/1154/2010 din 27 iulie 2010 a trimis-o, spre competentă soluţionare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plângerea se referea la soluţionarea, respectiv participarea la şedinţele de judecată, în Dosarul nr. 4937/1/2009 al Completului de 9 judecători, în care s-a pronunţat decizia nr. 676/2809 din 28 septembrie 2009 şi Dosarul nr. 105/1/2009 al Secţiei penale în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 607 din 24 martie 2009, precum şi Dosarul nr. 723/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care petiţionara a avut calitate procesuală.
Petiţionara a susţinut că, în cauzele menţionate mai sus, în care a avut calitate procesuală, care au fost pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au fost încălcate „drepturile fundamentale, constituţionale, CEDO, asociere, la proprietate, libertate economică, drept la viaţă, garantarea proprietăţii private".
Ca atare a solicitat efectuarea de cercetări penale pentru mai multe infracţiuni, printre care „abuz, îngrădirea unor drepturi, neglijenţă, favorizarea infractorilor,tulburare de posesie, fals şi uz de fals, sustragere de sub sechestru, precum şi încălcare jurământ".
Din analiza actelor şi lucrărilor la care s-a referit petiţionara, care au fost obţinute în copie şi care au fost ataşate prezentei, au rezultat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 723/P/2008 din data de 21 octombrie 2008 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii C.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, S.V. şi A.E. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil şi faţa de G.F., agent principal de poliţie la Postul de poliţie al comunei Colceag, în referire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 264 şi art. 289 C. pen.
S-a reţinut că soluţia dispusă de procuror este rezultatul interpretării probelor din dosar, iar aprecierea legalităţii şi temeiniciei acesteia este atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 11013/6235/II/2/2008 din data de 26 noiembrie 2008 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de Societatea Agricolă Inoteşti, prin reprezentant D.M., împotriva soluţiei dispuse în Dosarul nr. 723/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La adoptarea soluţiei s-a avut în vedere că, în raport de actele şi lucrările dosarului nu au reieşit indicii în sensul comiterii vreunei fapte infracţionale de către procurorii C.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, S.V. şi A.E. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil şi de către G.F., agent principal de poliţie la Postul de poliţie al comunei Colceag.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara a formulat plângere, iar prin sentinţa nr. 607 din 24 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 105/1/2009 al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (complet de judecată format din judecătorii G.F., A.M.D. şi D.G., procuror de şedinţă E.C.) s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiţionara SA Inoteşti, prin reprezentant D.M., împotriva rezoluţiei nr. 723/P/2008 din 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a avut în vedere că la data introducerii plângerii, persoana juridică şi reprezentantul legal al acesteia, ca efect al lichidării judiciare, erau lipsiţi de capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea demersului judiciar, solicitat în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri petiţionara a formulat recurs care, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 676 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 4937/1/2009 (complet format din judecătorii L.B., A.P., R.A.P., G.F., N.J., G.E., G.C., M.C., I.R., procuror de şedinţă C.V.).
La adoptarea soluţiei s-au avut în vedere dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 31/1954, în conformitate cu care, lichidarea persoanei juridice are ca efect esenţial încetarea persoanei juridice şi implicit, a capacităţii sale procesuale de folosinţă şi exerciţiu, a aptitudinii persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual şi procedural şi de a sta în judecată.
Fiind nemulţumită de aceste soluţii şi epuizând celelalte căi de atac prevăzute de lege, petiţionara a formulat prin reprezentant, plângere, solicitând efectuarea de cercetări penale împotriva magistraţilor reclamaţi L.B., A.P., R.A.P., G.F., N.J., G.T., G.C., M.C., I.R., J.P., A.M.D. şi D.G., judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi a magistraţilor C.V. şi E.C., procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a motivat că decizia nr. 676 din 28 septembrie 2009 este dată de două complete diferite, că se referă la un dosar necunoscut de către petentă, că este „falsificată", că s-a dat cu lipsa proceduri de citare, prin favorizarea „I.”, iar procurorul şi judecătorii nu au scos nici un cuvânt în legătură cu înscrisurile secrete, deţinute de complet.
Cât priveşte sentinţa nr. 607 din 24 martie 2009, s-a reproşat că aceasta este dată în lipsă, cu respingerea cererii de amânare şi de asigurare a asistenţei judiciare, este pronunţată pe bază de „înscrisuri false, secrete, deţinute de procuror şi instanţă, neexistente la dosar", necunoaşterea legii, „subminarea statului de drept”.
Având în vedere analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, nu s-a putut susţine că magistraţii reclamaţi, judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sau procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi săvârşit vreo infracţiune în legătură cu soluţionarea cauzelor care s-au aflat pe rolul instanţei supreme, în care petiţionara a avut calitatea de parte.
Din modalitatea de formulare a plângerii, în care nu sunt precizate faptele concrete imputate magistraţilor reclamaţi şi nici probele care să le dovedească, reiese că de fapt, petiţionara contestă hotărârile judecătoreşti care au intrat în puterea lucrului judecat, precum şi soluţiile penale, care cu siguranţă, nu sunt favorabile acesteia.
Însă, pentru că dispoziţiile legale procedurale penale nu îi permit exercitarea unei alte căi de atac, a formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile contestate, respectiv a procurorilor care au participat la şedinţele de judecată.
Împrejurarea că soluţiile nemulţumesc una dintre părţi, nu poate conduce automat la concluzia că hotărârile judecătoreşti pot fi criticate şi în alt cadru, în afară şi după epuizarea căilor de atac expres prevăzute de lege.
Dacă s-ar admite contrariul, ar însemna că, indirect, se instituie noi căi de atac, fapt ce este inadmisibil.
În cauză, magistraţii care s-au pronunţat sau au participat în calitate de procurori de şedinţă în dosarele penale ce formează obiectul plângerii petiţionarei, nu au făcut decât să îşi exercite atribuţiile de serviciu în limitele competenţelor stabilite de lege, iar răspunderea lor juridică nu poate fi atrasă decât atunci când se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă, ori din culpă gravă, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.
În concluzie, în urma examinării plângerii formulate de către petiţionară, s-a constată că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile legale aplicabile în materia plângerii sau a denunţului, respectiv dispoziţiile art. 222 şi art. 223 C. proc. pen., neexistând indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni care să fie reţinută în sarcina persoanelor reclamate de către petentă.
Împotriva acestei rezoluţii, la data de 1 octombrie 2010, petiţionara SA Inoteşti prin reprezentant D.M., a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângere ce a fost înregistrată sub nr. 7944/1/2010, fixându-se prim termen de judecată aleatoriu la data de 17 noiembrie 2010.
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2010, petiţionara SA Inoteşti prin reprezentant D.M., deşi legal citată, nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine plângerea, şi nici nu a depus la dosar înscrisuri în susţinerea acesteia.
Înalta Curte, examinând plângerea în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ faptul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze numai plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce vor preceda.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Or, în speţă, petiţionara a sesizat Înalta Curte cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.,respectiv împotriva rezoluţiei nr. 13414/3259/VIII-1/2010 din 01 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care nu s-a dispus niciuna dintre soluţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., enunţate anterior.
În consecinţă, pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 13414/3259/VIII-1/2010 din 01 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ca inadmisibilă.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara urmează să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ş T E
Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionara SA Inoteşti prin reprezentant D.M. împotriva rezoluţiei nr. 13414/3259/VIII-1/2010 din 01 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2040/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
